Rugaciunea "Tatal nostru".
I se mai zice si Rugaciunea Domneasca, pentru ca ea a fost data de Hristos ucenicilor Sai, cand acestia L-au rugat sa-i invete cum trebuie sa se roage (Luca 11, 1 s.u.).
In Liturghiile ritului bizantin, Rugaciunea Domneasca este recitata in forma textului din Evanghelia dupa Matei 6, 9-13. Continutul ei are sapte cereri. Cele dintai trei se refera la Dumnezeu insusi si sunt expresia iubirii, respectului si supunerii filiale fata de El. In celelalte patru se cuprind cereri privitoare la trebuintele noastre temporale si in legatura cu mantuirea noastra.
a) In legatura cu titlul sau formula de adresa "Tatal nostru", Sfantul Ioan Gura de Aur sublinia ca, Mantuitorul ne-a invatat sa ne rugam pentru toti; de aceea, El n-a zis "Tatal meu", ci "Tatal nostru, Care esti in ceruri..., painea noastra... da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam..., si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de oel rau", tocmai "pentru ca, stiind ca avem un Tata comun, sa incercam unii pentru altii o iubire frateasca... si, astfel, rugaciunea noastra sa se faca intr-un glas pentru tot corpul Bisericii indeobste si pentru ca fiecare sa aiba in vedere nu interesul sau, personal, ci pe al tuturor... El a voit sa ne rugam intotdeauna in comun, pentru ca sa ne invete sa fim continuu uniti, fara a ramane cea mai mica urma de vrajba ori de ura impotriva fratelui nostru".
In Liturghiile ritului bizantin, precum si in celelalte Liturghii orientale, ca si in cea a vechiului rit galican, Rugaciunea Domneasca s-a recitat, potrivit obiceiului traditional, de catre intreaga asistenta, laolalta cu liturghisitorii, spre deosebire de Missa Bisericii Romano-Catolice, in care "Tatal nostru" este rostit sau cantat tot de liturghisitor, credinciosii cantand numai ultima cerere. Astazi instructiunile tipiconale din Liturghierele mai noi prescriu, atunci cand aceasta rugaciune nu este cantata de cor, sa fie spusa de strana sau de cel mai mare in rang dintre clericii care asista la slujba, credinciosii din biserica putand sa o spuna in acelasi timp fiecare intru sine.
"Care esti in ceruri". Dumnezeu este necuprins si mai presus de toate. El, asa precum observa Pseudo-Dionisie Areopagitul, "nu este in spatiu, ca sa se poata spune ca lipseste din vreun loc sau ca trece dintr-un loc intr-altul... ; nu este in vreo parte, dar este pretutindeni". Deci, cand zicem "Care esti in ceruri", nu trebuie sa intelegem un loc anumit, pentru ca Dumnezeu nu este circumscris in timp si in spatiu.
Spre deosebire insa de limbajul comun, in vocabularul religios si, deci, si in rugaciunea Domneasca, cuvantul "ceruri" ne da notiunea infinitului si intangibilitatii.
"Sfinteasca-se numele Tau". Precum remarca Sfantul Maxim Marturisitorul, verbul "sfin-teasca-se" din prima cerere a Rugaciunii Domnesti are sensul unui vot religios, adica al unei fagaduinte sau promsiuni prin care fiii pamantesti ai Tatalui ceresc se angajeaza a face in asa fel ca, prin toate manifestarile lor, numele lui Dumnezeu sa fie cinstit cu sfintenie. Gasindu-se pe aceeasi linie cu Sfantul Ciprian si cu Origen, Sfantul Maxim Marturisitorul lamureste mai departe ca, intrucat Dumnezeu ne este "Facator dupa fire si Tata dupa har, aceasta ne obliga ca, cinstind numele Nascatorului nostru dupa har, sa ne silim sa intiparim in viata noastra trasaturile Celui ce ne-a nascut, adica sa-I sfintim numele pe pamant, sa ne asemanam Lui ca unui Tata, sa ne aratam fii prin fapte si sa preamarim pe Fiul natural al Tatalui, pricinuitorul acestei infieri, prin tot ceea ce gandim si facem".
b) In cererea a doua ni s-a poruncit sa ne rugam : "Vie imparatia Ta". Ne rugam, adica, pentru realizarea si desavarsirea in noi si printre noi a imparatiei lui Dumnezeu, despre care ne-a vorbit Fiul Sau (Luca 17, 21 si Matei 12, 28). Dorim deci sa nu fim dominati de pacat si de patimile trupesti, care intretin in noi omul pamantesc (Rom. 6, 12 si Col. 3, 5) si tirania duhului acestei lumi, ci sa se statorniceasca in noi si printre noi imparatia lui Dumnezeu.
Sfantul Chirii al Ierusalimului : "Cine a auzit pe Pavel spunand : Sa nu mai domneasca pacatul in trupul vostru cel muritor (Rom. 6, 12), acela, curatindu-se pe sine insusi in fapta, in gand si in cuvant, va (putea) spune lui Dumnezeu : Vie imparaitia Ta".
c)In continuarea cererii a doua si intr-o stransa legatura cu ea urmeaza cererea a treia :"Faca-se voia Ta pe pamant, ca si in cer". Mai inainte de a veni imparatia ce va sa fie la sfarsitul veacurilor, Dumnezeu ne-a poruncit "sa facem din pamant un cer, traind, vorbind si lucrand ca si cum am fi in cer... El vrea astfel ca, in asteptarea vietii viitoare, sa imitam chiar pe pamant viata ingerilor din ceruri", care executa intotdeauna in intregime, iar nu numai in parte, voia lui Dumnezeu.
d)Dar noi suntem fiinte in trup si traim pe pamant, asa ca, potrivit naturii noastre, avem nevoie de hrana si de mijloace corespunzatoaret prin care sa sustinem corpul si deci existenta noastra. Era natural asadar ca Domnul sa ingaduie a ne adresa Tatalui ceresc, Cel ce "da hrana la tot trupul" (Ps. 135, 25), pentru a cere in rugaciunea data de El: "Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi".
Aproape la toti Sfintii Parinti si la scriitorii bisericesti, care au comentat Rugaciunea Domneasca, aceasta de a patra cerere este aplicata si la Painea euharistica sau chiar numai la ea, "Painea vietii", "Painea cea vie, ce S-a pogorat din cer" (Ioan 6, 41, 48, 51), ca una ce "este spre paza fiintei noastre, ca aceea ce intareste si sfinteste trupul si sufletul". Aceasta extindere de sens este explicabila in Liturghie, intrucat rugaciunea "Tatal nostru" se recita in momentul imediat anterior impartasirii.
Prin Rugaciunea Domneasca, suntem avizati ca dorintele din cererile prin care recurgem la ajutorul Providentei divine sa se limiteze la ceea ce ne asigura existenta zilnica. Ca atare, in viata de toate zilele, "sa ne aratam", asa precum se exprima Sfantul Maxim Marturisitorul, "mancand pentru a trai, iar nu traind pentru a manca".
e) In al cincilea rand ne rugam : "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri".
Avem astfel in primul rand prilejul de a ne umili, adica de a incerca un sentiment de smerenie, deoarece, intrucat cerem sa ni se ierte greselile, implicit marturisim ca fiecare din noi suntem supusi pacatului. Mijlocul de a obtine iertare este lasat in puterea noastra si el consta in a ierta altora, ca sa ni se ierte si noua.
In cererea a cincea suntem facuti judecatorii hotararii de iertare a propriilor noastre pacate, potrivit legii inscrise in Evanghelia Domnului : "Cu ce judecata veti judeca, cu aceea veti fi judecati, si cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura" (Matei 7, 2).
f) Ne rugam mai departe : "Si nu ne duce pe noi in ispita". Este a sasea cerere pe care o facem. Precum suntem incredintati de diferitele texte ale Sfintei Scripturi, viata decurge in lume in mijlocul tentatiilor (Iov 7, 1 ; Ps. 17, 30 ; 23, 19 ; Matei 4, 1-10 ; Marcu 1, 12-13 ; Luca 4,2-12 ). Virtutea se verifica, intr-adevar, prin rezistenta si biruinta repurtate asupra ispitelor (Ps. 25, 2 ; 65, 9,11 ; II Cor. 12, 7), iar imparatia lui Dumnezeu se cucereste de cei ce se lupta sa o obtina (Matei 11, 12 ; Luca 16, 16).
Ispita in sens de incercare sau verificare si intarire a virtutilor are ca scop perfectionarea si deci mantuirea, in planul divin, ispita este, cu alte cuvinte, un mijloc pedagogic sau educativ.
g) A saptea cerere "Ci ne izbaveste de cel rau" urmeaza ca o intarire si completare a celei precedente. Caci, precum observa Sfantul Chiril al Ierusalimului, daca cuvintele "Nu ne duce pe noi in ispita" ar fi avut sensul de a nu fi ispititi, Domnul n-ar fi spus "ci ne izbaveste de cel viclean". Izbavirea de cel rau trebuie inteleasa sensul ca, atunci cand ne gasim stramtorati, sa nu ne simtim parasiti, ci sa luptam impotriva lui fara a deznadajdui (II Cor. 4, 8). De aceea, in aceasta ultima cerere, ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa-l biruim pe cel rau ori de cate ori ajungem obiectul sau tinta atacurilor lui.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.