Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pre Pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este Imparatia si Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru
Cand norii tuna, iar oceanele vuiesc, ele te cheama: Domnul nostru! Cand meteoritii cad si focul izbucneste din pamant, ele iti spun: Facatorul nostru! Cand bobocii florilor se deschid si ciocarliile aduna fan uscat ca sa le faca puilor cuiburi, ele Iti canta: Stapanul nostru! Iar cand ridic eu ochii mei spre tronul Tau, iti soptesc Tie: Tatal nostru!
A fost o vreme, indelungata, cumplita vreme, cand si oamenii iti ziceau si Te numeau Domn, sau Facator, sau Stapan! Asa a fost, cu adevarat, cand omul simtea ca este numai un lucru intre lucruri. Dar acum, multumita Fiului Tau Unuia-Nascut si Celui mai bun dintre fiii Tai, am invatat numele Tau cel adevarat. Drept aceea si eu indraznesc sa Te chem impreuna cu Hristos: Tata!
Daca Te numesc Domn, cu frica ma plec inaintea Ta, ca un rob in gloata robilor. Daca Te numesc Facator, ma despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul sau. Daca Te privesc si zic Stapan, sunt ca o piatra intre pietre si ca o camila intre camile. Dar daca deschid buzele mele si soptesc Tata, dragostea ia locul fricii, pamantul priveste inaltat mai aproape de cer, si merg alaturi de Tine ca alaturi de un prieten in gradina acestei lumi, impartasind slava si puterea Ta.
Tatal nostru! Tu esti Tatal nostru, al tuturor: Te-as micsora pe Tine si m-as micsora si pe mine daca Te-as numi: Tatal meu! Tatal nostru! Tu te ingrijesti atat de mine, care sunt unul singur, dar mai vartos de intreaga lume. Scopul tau este imparatia Ta, iar nu un singur om. Iubirea de sine iti striga: Tatal meu!, in timp ce dragostea Iti striga: Tatal nostru! In numele tuturor oamenilor, care sunt fratii mei, eu ma rog Tie: Tatal nostru!
In numele tuturor fapturilor care ma impresoara si cu care m-ai intretesut, eu ma rog Tie: Tatal nostru! Eu ma rog Tie, Tata al universului, pentru un singur lucru ma rog Tie: fie ca sa rasara cat mai degraba ziua cea mare cand toti oamenii, vii si morti, impreuna cu ingerii si cu stelele, cu cele insufletite si cu cele neansufletite, Te vor chema cu numele Tau cel adevarat: Tatal nostru!
Carele esti in ceruri
Catre ceruri ridicam ochii nostri intotdeauna cand Te chemam si spre pamant ii coboram cand ne amintim de pacatele noastre, intotdeauna suntem in prapastie din pricina slabiciunilor noastre si a pacatelor noastre. Tu esti intotdeauna intru inaltime, precum se si cuvine maririi Tale si stralucirii Tale.Tu esti intotdeauna in cer cand suntem nevrednici sa Te primim, dar cu placere Te pogori la noi, in salasurile noastre pamantesti, cand insetam dupa Tine si cand deschidem Tie usa noastra.
Dar si de Te pogori la noi, totusi ramai in cer; in cer locuiesti, prin cer umbli si cu cerul impreuna Te apleci pana in valea noastra. Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al carui duh si a carui inima sunt intoarse de la Tine sau care isi bat joc cand este pomenit numele Tau. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care tine intotdeauna deschisa usa sufletului sau si asteapta sa vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeti.
Daca ar fi sa-l punem alaturi de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te inalti mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pamantului, ca viata vesnica mai presus de imparatia mortii. Noi suntem dintr-un material stricacios si putrezitor: cum am putea sa stam la aceeasi inaltime cu Tine, Tinerete si Putere Fara de moarte!
Tatal nostru, Care intotdeauna esti mai presus de noi, apleaca-Te pana la noi si ne ridica pana la Tine. Ce altceva suntem, fara numai limbi alcatuite din tarana ca sa laude slava Ta? Tarana ar fi muta pentru vecie si n-ar putea rosti numele Tau fara de noi, Doamne. Cum poate tarana sa Te cunoasca daca nu prin noi? Cum ai putea sa faci minuni din tarana moarta daca nu prin noi? O, Tatal nostru!
Sfinteasca-se numele Tau
Sfintindu-Te, nu Te facem mai sfant pe Tine, ci pe noi insine ne sfintim. Numele Tau este minunat. Oamenii se cearta pe acest pamant pentru nume: al carui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tau sa fie amintit in aceste certuri, caci toate limbile mult vorbitoare ar amorti si toate marile nume omenesti, impletite laolalta, nu s-ar putea asemui cu numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte!
Cand oamenii vor sa sfinteasca numele Tau, roaga natura sa ii ajute. Iau piatra si lemn ca sa faca biserici; impodobesc altarele cu margaritare si flori si fac foc din plante, surorile lor, si iau tamaie de la cedri, fratii lor, si sprijina glasurile lor prin glasul clopotului, si cheama vietatile in ajutor ca sa sfinteasca numele Tau. Natura e curata ca stelele Tale si nevinovata ca ingerii Tai, Doamne. Indura-Te de noi pentru curata si nevinovata natura, care impreuna cu noi sfinteste numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte.
Cum vom sfinti numele Tau? Oare prin bucurie nevinovata? Atunci indura-Te de noi pentru pruncii nostri nevinovati. Oare prin patimire? Atunci cauta spre mormintele noastre. Oare prin jertfelnicie? Atunci adu-Ti aminte de ostenelile mamelor, Doamne! Numele Tau este mai tare decat otelul si mai stralucitor decat lumina. Ferice de omul ce se nadajduieste intru Tine si se lumineaza cu numele Tau. Nebunii zic: Suntem inarmati cu otel, cine ne poate sta impotriva? Iar Tu nimicesti imparatii cu gaze nevazute! Infricosat este numele Tau, Doamne! El straluceste si parjoleste precum un mare nor de foc.
Nimic nu este sfant sau infricosat, daca nu-i legat de numele Tau. Da-mi, Sfinte, da-mi ca prieteni pe cei in ale caror piepturi este inscris numele Tau, iar de dusmani pe cei ce nu doresc sa stie nimic de Tine - fiindca asemenea prieteni au sa-mi ramana prieteni pana la moarte, iar asemenea dusmani au sa ingenuncheze in fata mea si au sa se dea batuti indata ce o sa se sfarame otelul lor.
Sfant si infricosat este numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte! Fie ca sa ne amintim de numele Tau in tot ceasul bucuriei noastre si al istovirii noastre din aceasta viata asa cum ne amintim de el in ceasul mortii, Tata Ceresc al nostru, Prea-Sfantul nostru Tata!
Vie imparatia Ta
Vie imparatia Ta, Mare Imparate! Ne-am saturat de imparatii care numai la aratare sunt mai mari decat ceilalti oameni, dar care zac in mormintele noastre deopotriva cu cersetorii si cu robii. Ne-am saturat de imparatii care mai ieri si-au trambitat puterea asupra tarilor si popoarelor, iar astazi se plang ca ii dor dintii! Ne-am saturat de ei ca de niste nori care aduc prepelite in loc de ploaie. Iata, acesta este om intelept. Da-i lui coroana!, striga multimea. Coroanei ii e totuna pe al cui cap sta. Insa Tu, Doamne, cunosti intelepciunea inteleptilor si domnia muritorilor.
Vrei sa-Ti repet ceea ce stii deja? Vrei sa iti spun cum cel mai intelept dintre noi a domnit asupra noastra de parca ar fi fost prost bata? Iata, acesta este om puternic. Da-i coroana!, striga multimea iarasi, in alta epoca si generatie. Si asa, coroana a calatorit tacuta de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, stii cat pretuieste taria sufleteasca a celor inalti si domnia celor puternici. Tu stii cu cata slabiciune au stapanit puternicii imparatiile lor.
Acum am invatat prin patimire ca nu este alt imparat afara de Tine. Sufletul nostru inseteaza de imparatia Ta si de domnia Ta. Ratacind de colo-colo, oare n-am fost destul de defaimati si de raniti, noi, urmasii vii de pe mormintele micilor imparati si imparatii? Noi ne rugam Tie acum sa vii in ajutorul nostru.Vie imparatia Ta la aratare - Imparatia intelepciunii, a Parintiei si a Puterii Tale! Fie ca acest pamant, care de mii de ani este camp de lupta, sa ajunga casa in care Tu sa fii gazda, iar noi - oaspetii Tai.
Vino, imparate, tronul gol Te asteapta! Odata cu Tine va veni armonia, iar odata cu armonia - frumusetea. Ne-am saturat de alte imparatii; de aceea Te si asteptam acum, Mare Imparate, pe Tine si Imparatia Ta!
Fie voia Ta precum in cer, asa si pre pamant
Cerul si pamantul sunt tarinile Tale, Tata. Pe una dintre tarini semeni stele si ingeri, iar pe cealalta - spini si oameni. Stelele se misca potrivit voii Tale. Ingerii canta la stele, ca la niste harfe, potrivit voii Tale. Dar omul intalneste alt om si intreaba: Ce este voia lui Dumnezeu? Pana cand n-are sa stie omul voia Ta? Pana cand se va injosi inaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai facut ca sa fie deopotriva cu ingerii si cu stelele, dar, iata, si spinii sunt mai presus de el.
Dar iata ca omul, daca vrea, poate sa rosteasca numele Tau mai bine decat spinii, deopotriva cu ingerii si cu stelele. Tu, Datatorule al duhului si Datatorule al voii, da-i omului voia Ta.Voia Ta este inteleapta si limpede si sfanta. Aceasta voie misca cerurile: de ce n-ar misca si pamantul, care fata de cer e ca o picatura intr-un ocean? Voia Ta este inteleapta.
Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer si stiu ca stelele se misca asa cum s-au miscat mii de ani, intotdeauna dupa aceeasi lege, si ca aduc vara si iarna atunci cand trebuie. Cu intelepciune lucrand, Tu nu esti niciodata ostenit, Tatal nostru. Nici un lucru nebunesc nu-si afla loc vreodata in planul Tau. Tu esti la fel de proaspat in intelepciune si bunatate acum ca si in cea dintai zi a Facerii, iar maine vei fi la fel ca astazi.
Voia Ta este sfanta, fiindca e inteleapta si proaspata. Sfintenia este nedespartita de Tine cum suntem noi nedespartiti de aer. Orice nu este sfant trebuie sa suie la cer treptat, insa nimic nesfant nu se pogoara vreodata din cer, de la tronul Tau, Tata. Noi ne rugam Tie, Sfinte Tata al nostru, sa faci sa rasara cat mai degraba ziua cand voia tuturor oamenilor va fi inteleapta, proaspata si sfanta ca voia Ta, si cand toate fapturile de pe pamant se vor misca in impreuna-glasuire cu stelele de pe cer, si cand planeta noastra va canta in cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, invata-ne! Dumnezeule, calauzeste-ne! Tata, mantuieste-ne!
Painea noastra cea spre fiinta da-ne noua astazi
Cine da trup, acela da si suflet, si cine da vazduh, acela da si paine. Copiii Tai, Daruitorule Milostive, asteapta de la Tine toate cele de trebuinta. Cine va lumina fetele lor dimineata daca nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra rasuflarii lor cand dorm daca nu Tu, Cel mai neobosit decat toti strajerii? Unde am putea sa semanam painea de zi cu zi daca nu in tarina Ta? Cu ce am putea sa improspatam aceasta tarina daca nu cu roua Ta cea de dimineata? Cum i-am da viata daca nu cu lumina Ta si cu vazduhul Tau? Cum am putea sa mancam painea daca nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu? Cum am putea sa ne bucuram si sa Iti multumim ca suntem hraniti, daca nu prin duhul pe care l-ai suflat in noroiul lipsit de viata si ai facut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?
Nu ma rog Tie pentru painea mea, ci pentru painea noastra. Ce folos daca am paine numai eu, cand fratii mei flamanzesc imprejurul meu? Ar fi mai bine si mai drept daca s-ar lua de la mine o asemenea paine amara a iubirii de sine; mai bine sa rabd de foame impreuna cu fratii mei. Nu poate fi voia Ta sa-ti dea multumita un singur om in timp ce sute Te blesteama.
Tatal nostru, da-ne noua painea noastra, ca sa Te slavim intr-un glas si sa ne amintim cu bucurie de Tatal nostru Cel ceresc. Astazi ne rugam pentru ziua de astazi. Ziua aceasta este mare: in ea s-au nascut nenumarate fapturi noi. Nenumarate fapturi noi, care nu au fost ieri si care maine nu vor fi, se nasc astazi sub aceeasi lumina a soarelui, impreuna cu noi umbla pe una dintre stelele tale si cu noi dimpreuna graiesc Tie: painea noastra.
O, Mare Gazda! Oaspetii Tai suntem de dimineata pana seara, la masa Ta sedem si painea Ta asteptam. Nimeni afara de Tine n-are dreptul sa zica: painea mea. Painea este a Ta.Nimeni afara de Tine nu are drept asupra zilei de maine si asupra painii de maine, ci numai Tu si aceia dintre locuitorii pamantului pe care ii poftesti Tu.
Daca e dupa voia Ta ca sfarsitul zilei de astazi sa fie linia despartitoare dintre viata si moartea mea, ma voi pleca in fata voii Tale sfinte. Daca e voia Ta ca maine sa fiu din nou tovaras de calatorie al marelui soare si oaspete la masa Ta, voi da din nou multumita Tie, precum o fac zi de zi. Si ma voi pleca in fata voii Tale iarasi si iarasi, precum fac ingerii din cer, Daruitorule al tuturor darurilor trupesti si duhovnicesti!
Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri
Mai usor este pentru om sa greseasca fata de legile Tale decat sa le inteleaga, Tata. Dar pentru Tine nu-i usor sa ne ierti greselile daca noi nu-i iertam pe cei care gresesc fata de noi. Fiindca Tu ai intemeiat lumea pe masura si pe randuiala. Cum ar putea echilibrul acesta sa se pastreze in lume daca ai avea o masura pentru noi si alta pentru aproapele nostru, sau daca ne-ai da paine in timp ce noi dam aproapelui nostru piatra, sau daca ne-ai ierta pacatele in timp ce noi ne spanzuram aproapele pentru greselile sale? Cum s-ar pastra atunci masura si randuiala in lume, Pastratorule al legii, Tata?
Si totusi, Tu ne ierti mai mult decat putem noi ierta fratilor nostri. Noi spurcam pamantul in fiecare zi si in fiecare noapte prin faradelegile noastre, in timp ce Tu ne cercetezi in fiecare zi cu ochiul neintunecat al soarelui Tau si in fiecare noapte trimiti iertarea Ta cea milostiva prin stele, luminosii strajeri de la portile curtii Tale, Imparatescule Tata al nostru!
Tu ne faci de rusine in fiecare zi, Prea-Milostive: fiindca atunci cand asteptam pedeapsa, ne trimiti mila; cand asteptam tunetele Tale, ne trimiti seara pasnica, si cand asteptam intuneric, ne trimiti stralucirea soarelui. Tu esti intotdeauna mai presus de pacatele noastre si intotdeauna esti maret in rabdarea Ta cea tacuta.
Vai de nebunul care crede ca Te tulbura cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care arunca suparat un graunte de nisip in mare ca sa impinga intreaga mare din locul sau. Dar marea doar increteste pielea sa pe deasupra si prin puterea sa uriasa intarata in continuare neputinta copilareasca si suparata.
Iata, toate pacatele noastre sunt de obste si suntem cu totii raspunzatori pentru pacatele tuturor. Drept aceea, nu se afla pe pamant oameni cu totul drepti, fiindca toti dreptii au de luat asupra lor unele pacate ale pacatosilor. Greu e sa fii om drept fara de prihana, fiindca nu se afla nici un drept care sa nu poarte pe umerii sai macar un pacatos. Dar fa-ma sa inteleg, Tata, cum se face ca cu cat mai multe pacate ale pacatosilor poarta pe umeri dreptul, cu atat este mai drept? Tatal nostru ceresc, Care trimiti paine de dimineata pana seara copiilor Tai si primesti greselile lor ca plata, usureaza povara drept-slavitorilor si lumineaza intunericul pacatosilor!
Pamantul este plin de pacate, dar este plin si de rugaciuni; el este plin de rugaciunile dreptilor Tai de deznadejdea pacatosilor. Oare nu este deznadejdea inceputul rugaciunii? Tu trebuie sa fii biruitor in cele din urma. Imparatia Ta se va intemeia pe rugaciunile dreptilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toti oamenii, precum e deja lege pentru ingeri. Si atunci, de ce ar intarzia Tatal nostru sa ierte pacatele muritorilor, dand astfel pilda de milostivire si de iertare?
Si nu ne duce pre noi intru ispita
Cat de putin ii trebuie omului ca sa-si intoarca fata de la Tine spre idoli! El e impresurat de catre ispite ca de un vifor, si e neputincios ca spuma unui rau zbuciumat de munte. Daca-i bogat, indata cugeta ca este deopotriva cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau isi impodobeste casa cu icoanele Tale ca si cu niste obiecte decorative. Daca raul bate la usa lui, cade in ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepada cu totul. Daca il chemi sa se jertfeasca, se razvrateste. Daca-l trimiti la moarte, tremura. Daca-l imbii cu toate desfatarile pamantului, e in primejdie sa-si otraveasca si sa-si omoare propriul suflet. Daca descoperi ochilor lui legile purtarii Tale de grija, el carteste: Lumea e minunata si in sine, si fara Facator.
Ne umple de neliniste lumina Ta, Luminate Tata al nostru, ca pe niste fluturi de noapte. Cand ne chemi la lumina, noi dam fuga la intuneric; cand suntem pusi in intuneric, cautam lumina. Inaintea noastra se afla mreaja multor cai, insa ne temem sa mergem pana la capat pe vreuna din ele, fiindca la orice capat ne asteapta si ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este taiata de multe ispite si de multe, multe prapastii, inainte sa vina ispita asupra noastra, pare ca ne urmezi ca un nor luminos, dar cand ispita vine, dispari. Noi ne agitam tulburati si ne punem intrebarea chinuitoare: cand ne-am inselat, cand am crezut ca esti de fata sau cand am crezut ca lipsesti?
In toate ispitele noastre ne intrebam: Tu esti Tatal nostru? Toate ispitele noastre ne aduc in minte aceeasi intrebare pe care tot ce este in jurul nostru ne-o aduce in minte in fiecare zi si in fiecare noapte: Ce gandesti despre Domnul? Unde este El si cine este El? Esti cu El sau esti fara El? Da-mi putere, Tatal si Facatorul meu, ca sa pot in fiecare clipa, fie ea luminoasa ori intunecata, a vietii mele, sa raspund la fiecare ispita cu putinta unul si acelasi lucru: Domnul este Domnul.
El e acolo unde sunt eu si acolo unde nu sunt eu. Eu tind intotdeauna patimasa mea inima catre Dansul si mainile mele catre sfintele Lui vesminte ca un copil catre Tatal sau Cel iubit. Cum as putea trai fara El? Asta ar insemna ca pot sa traiesc in acelasi timp si fara mine insumi. Cum as putea sa fiu impotriva Lui? Asta ar insemna ca sunt in acelasi timp si impotriva mea. Fiul drept urmeaza tatalui sau cu cinstire, pace si bucurie. Sufla insuflarea Ta in sufletul nostru, Tata, ca sa fim fii drepti ai Tai.
Ci ne izbaveste de cel rau
Cine ne va slobozi de rau daca nu Tu, Tatal nostru? Cine va intinde mainile catre copiii ce se ineaca daca nu tatal lor? Pe cine priveste mai mult curatenia si frumusetea casei daca nu pe stapanul ei? Tu ne-ai chemat dintru nimic ca sa fim ceva, dar noi legam prietesug cu raul si astfel ne intoarcem in nimic. Infasuram in jurul inimii noastre sarpele de care ne temem cel mai mult. Din toata puterea noastra strigam impotriva intunericului, dar intunericul traieste in sufletele noastre: microbii intunericului si microbii mortii. Ne luptam intr-un glas cu raul, iar raul se strecoara pe tacute in casa noastra; in timp ce noi strigam, raul cucereste pozitie dupa pozitie si ajunge mai aproape de inima noastra.
Stai, Prea-Inalte Tata, stai intre noi si rau, si vom inalta inimile noastre, si raul are sa sece cum seaca sub arsita soarelui izvorul de langa cale. Tu esti cu mult deasupra noastra si nu simti cum creste raul, dar noi ne inabusim sub el. Iata, raul creste in noi pe zi ce trece, sub ochii nostri, si intinde imbelsugatele sale roade in toate partile.
Soarele ne spune Buna dimineata! zilnic si ne pune intrebarea: ce avem sa-I aratam Marelui nostru imparat? Si noi Ii aratam doar vechile roade stricate ale raului. Dumnezeule, oare nu e tarana cea nemiscata si fara viata mai curata decat omul care se afla in slujba raului? Iata, ne-am zidit casele si castelele prin vai si gropi ale pamantului. Tie nu-Ti va fi greu sa poruncesti raurilor Tale sa inece toate aceste vai si toate aceste gropi, curatand pamantul de oameni si de faptele lor cele rele. Dar Tu esti mai presus de mania noastra si de sfaturile noastre. Daca ai asculta sfaturile omenesti, ai fi nimicit lumea pana la temelii si Te-ai fi ingropat pe Tine Insuti in ruine.
O, Cel mai intelept dintre toti tatii! Tu totdeauna zambesti in frumusetea si nemurirea Ta cea dumnezeiasca si, iata, din zambetul Tau cresc stele! Intotdeauna prefaci zambind raul nostru in bine si altoiesti pomul binelui pe pomul raului, si astfel vindeci cu rabdare Gradina Raiului cea lasata in parasire de catre noi. Tu cu rabdare vindeci si cu rabdare zidesti. Cu rabdare zidesti a Ta imparatie a binelui, Imparatul si Tatal nostru. Ne rugam Tie: slobozeste-ne de rau si umple-ne de bine, Tu, desavarsita desertare de rau si umplere de bine.
Ca a Ta este Imparatia
Stelele si soarele sunt cetateni ai Imparatiei Tale, Tata. Inscrie-ne si pe noi in aceasta oaste stralucitoare.Planeta noastra este mica si intunecata, dar este lucrul Tau, zidirea Ta si insuflarea Ta. Cum poate sa iasa din mainile Tale ceva care nu e mare? Totusi, prin micimea si intunecarea noastra, noi facem mic si intunecat locul salasluirii noastre. Da, pamantul este mic si intunecat de cate ori il socotim imparatie a noastra si cand ne inchipuim ca niste nebuni ca suntem imparati ai ei.
Iata, intre noi sunt multi care au fost imparati pe pamant si care acum, stand pe ruinele tronurilor lor, se mira si intreaba: Unde sunt imparatiile noastre? Si multe sunt imparatiile care nu stiu ce s-a intamplat cu imparatii lor. Fericit omul care priveste prin nori si sopteste graiuri pe care le aud: A Ta este Imparatia!
Ceea ce numim imparatia noastra pamanteasca e plin de viermi si e trecator ca basicile pe un rau adanc. O gramada de tarana pe aripile vantului! Numai Tu ai adevarata imparatie si numai Imparatia Ta are Imparat. Ia-ne de pe aripile vantului, Milostive imparate, mantuieste-ne de pe aripile vantului! Si fa-ne cetateni ai vesnicei Tale Imparatii, aproape de stelele si de sorii Tai, aproape de ingerii si de arhanghelii Tai, da, aproape de Tine, Tatal nostru!
Si puterea
A Ta este puterea, fiindca a Ta este Imparatia. Asa-numitii imparati sunt neputinciosi. Singura lor putere imparateasca sta in titlurile lor imparatesti, ce sunt de fapt doar titlurile Tale. Ei ratacesc prin tarina, si tarina merge unde vrea vantul. Suntem pribegi, umbre si tarana miscatoare. Dar si cand ratacim si ne miscam, tot prin puterea Ta o facem.
Prin puterea Ta fiintam si prin puterea Ta vom via. Daca omul face binele, il face prin cu puterea Ta, prin Tine; iar daca face raul, il face cu puterea Ta, insa prin sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosita bine sau rau, intru intelegere sau fara de intelegere. Daca omul foloseste puterea Ta dupa voia Ta, Tata, atunci puterea Ta este a Ta; iar daca omul foloseste puterea Ta dupa voia sa, atunci puterea Ta se cheama a lui si este rea.
Eu zic, Doamne, ca atunci cand Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este buna, insa cand cersetorii, care au imprumutat putere de la Tine, se trufesc facand ce vor cu puterea Ta ca si cum ar fi a lor, ea este rea. Si astfel, exista un singur stapan, dar sunt si oameni ce intrebuinteaza in chip samavolnic puterea Ta, da, intrebuinteaza particele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu imprumut de la masa Ta cea bogata acestor muritori saraci de pe pamant.
Cauta spre noi, Puternicule Tata, cauta spre noi si nu te grabi sa trimiti puterea Ta taranii pamantesti pana ce nu va pregati doua odai ca sa Te incapa: buna-voirea si smerenia - buna-voirea ca sa intrebuinteze spre bine darul imprumutat de la Dumnezeu si smerenia ca sa-si aduca aminte intotdeauna ca toata puterea din lume este a Ta, Mare Datatorul de putere.
A Ta este puterea sfanta si inteleapta - dar cand se afla in mainile noastre, puterea Ta este in primejdie sa se spurce si sa ajunga ne-sfanta si nebuneasca.Tata, Carele esti in ceruri, ajuta-ne sa cunoastem si in fiecare zi sa facem un singur lucru: sa stim ca toata puterea este a Ta si sa intrebuintam puterea Ta dupa voia Ta.
Iata, suntem nefericiti, fiindca am despartit ceea ce-i de nedespartit la Tine: am despartit puterea de lumina, si am despartit puterea de dragoste, si am despartit puterea de credinta, si in cele din urma - iar asta este pricina cea dintai a caderii noastre - am despartit puterea de smerenie. Tata, uneste, rugamu-Te, ceea ce fiii Tai nebuneste au despartit. Ne rugam Tie: ridica la cinstea cea dintai puterea Ta, care a fost lasata in parasire si necinstita: fiindca, iata, oricum am fi, suntem copiii Tai.
Si slava, in vecii vecilor. Amin !
A Ta e slava cea impreuna-vesnica cu Tine, Tatal nostru Imparatesc. Ea tine de fiinta Ta si nu atarna de noi. Nu este slava din vorbe ca slava a muritorilor, ci este din aceeasi esenta netrecatoare ca si Tine. Da, ea este nedespartita de Tine cum e lumina nedespartita de soarele fierbinte. Cine a vazut mijlocul si marginea slavei Tale? Cine a ajuns slavit fara sa atinga Slava Ta?Slava Ta cea stralucitoare ne inconjoara din toate partile si ne priveste in tacere, parte zambind, parte mirandu-se de framantarile si de cartirea noastra omeneasca. Iar cand tacem, cineva ne sopteste in taina: sunteti copii ai Tatalui slavit.
O, cat este de dulce aceasta slavita soapta! Ce am putea dori mai mult decat sa fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta indeajuns? Fara indoiala, este indeajuns pentru o viata adevarata. Dar, iata, oamenii vor sa fie tati ai slavei. Iar acesta e inceputul si culmea nenorocirii lor. Ei nu se multumesc sa fie copii si partasi ai slavei Tale, ei vor sa fie tati si purtatori ai slavei Tale. Si totusi, Tu esti singurul Tata si singurul purtator a toata slava. Multi sunt cei ce folosesc in chip rau slava Ta si multi sunt cei ce se amagesc pe sine. Nimic nu e atat de primejdios ca slava in mainile muritorilor.
Tu arati slava Ta, iar oamenii se cearta in jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omeneasca este cuvant. Slava Ta zambeste si mangaie totdeauna, slava omeneasca despartita de Tine infricoseaza si ucide. Slava Ta hraneste pe cei saraci si indruma pe cei blanzi, slava omeneasca desparte de Tine. Ea este cea mai buna unealta satanei. Ce caraghiosi sunt oamenii cand incearca sa-si faca slava afara de Tine si despartiti de Tine!
Fost-a un nebun care ura soarele si incerca sa afle un loc ferit de lumina soarelui, care sa fie al lui. El a cladit o coliba intunecoasa si n-a facut ferestre, si a intrat in ea, si statea in bezna, si se bucura ca s-a izbavit de marele izvor al luminii. Astfel de nebun si astfel de cetatean al intunericului este cel care se straduie sa-si faca slava afara de Tine si despartiti de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei!
Nu exista slava omeneasca, la fel cum nu exista putere omeneasca. A Ta este puterea si a Ta este slava, Tatal nostru. Daca nu le imprumutam de la Tine, nu le avem, si ne ofilim ca frunzisul uscat despartit de pom si imprastiat dupa bunul plac al vantului. Sa fim multumiti, ca sa ne numim copii ai Tai. Nu este cinste mai mare in cer sau pe pamant decat aceasta.Ia de la noi imparatiile noastre, puterea noastra si slava noastra. Tot ce am numit vreodata al nostru zace in ruine. Ia de la noi ce era al Tau dintru inceput. Intreaga noastra istorie a fost o straduinta nebuneasca de a fauri imparatia noastra, puterea noastra si slava noastra, incheie grabnic vechea noastra istorie, unde ne-am luptat sa ajungem stapani in casa Ta, si deschide o istorie noua, unde ne vom trudi ca sa ajungem slugi in casa care este a Ta.
Iata, mai bun si mai slavit lucru este a fi sluga in imparatia Ta decat a fi cel mai mare dintre imparati in imparatia noastra. Drept aceea, fa-ne, Tata, slugi ale imparatiei Tale, puterii Tale si slavei Tale, in neam si in neam si in toti vecii.
Sursa: Talcuire la Tatal nostru - Ed. Predania
-
Rugaciunea - Tatal nostru
Publicat in : Editoriale
-
Tatal nostru
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
-
Modelul rugaciunii: Tatal Nostru
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.