In primele secole, credinciosii isi dadeau in cadrul Sfintei Liturghii sarutarea iubirii. Aceasta sarutare mai este cunoscuta si sub denumirea de „sarutarea pacii”. Obiceiul sarutarii s-a pierdut cu timpul si a ajuns sa fie limitat doar la preoti in Sfantul Altar. In timpul sarutarii slujitorilor, la strana se canta: "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita".
In vremea acestei cantari, episcopul si preotii se inchina de trei ori in fata Sfintei Mese rostind "Iubi-Te-voi Doamne, vartutea mea, Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu (Ps. 17, 1) si saruta Cinstitele Daruri si Sfanta Masa. Dupa aceasta sarutare, isi dau unul altuia sarutul pacii pe umeri, strangandu-si mana dreapta. Sarutarea se da de trei ori in numele Sfintei Treimi, cel dintai spunand: "Hristos in mijlocul nostru”, celalalt raspunde "Este si va fi" iar cel dintai incheie "Totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". In practica greceasca si slava, dupa sarutarea umerilor, preotii isi saruta reciproc si mainile.
Practica sarutarii Cinstitelor Daruri si a Sfintei Mese, se crede ca a fost introdusa ca un substitut al sarutului pacii la Liturghia savarsita de un singur preot.
In trecut, sarutarea avea loc la indemnul diaconului "Imbratisati-va unul pe altul cu sarutare sfanta!”, cuvinte pastrate pana prin secolele IV-V, inlocuite mai tarziu cu "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim!".
Ritualul sarutarii pacii, asezat inaintea impartasirii, avea menirea de a ne descoperi ca nu putem intra in comuniune cu Dumnezeu, daca nu suntem uniti in iubire cu ceilalti membri ai Bisericii. In vechime, acest ritual descoperea ca fiecare apartine celuilalt si tuturor. Cel de langa tine nu mai era un strain sau un dusman, ci un frate.
Din fericire, mai sunt biserici unde putem intalni sarutarea pacii intre credinciosi. In unele biserici din Transilvania si la sud de Carpati, exista obiceiul ca cei tineri sa le sarute celor in varsta mainile. Aici sarutarea este urmata de imbratisarea lor, barbati cu barbati si femei cu femei.
"Constitutiile Apostolice", document liturgic din veacul al IV-lea, descrie acest ritual astfel: „Si clerul sa sarute episcopul, barbatii laici pe barbati, iar femeile pe femei. Copiii sa stea langa altar si un alt diacon sa-i supravegheze sa nu faca dezordini. Iar ceilalti diaconi sa umble si sa-i observe pe barbati si pe femei, ca sa nu faca zarva si nimeni sa nu faca semne din cap, sa susoteasca sau sa motaie...“ (VIII, 11). Motivul pentru care sarutarea pacii a disparut a fost acela al dorintei de a nu exista un moment de dezordine sau tulburare in timpul Sfintei Liturghii. Insa, in chip minunat ne-a fost dat sa intalnim mai multa liniste in bisericile in care se pastreaza acest ritual.
Faptul ca nu exista o hotarare a Sfantului Sinod care sa interzica aceasta sarutarea, dovedeste ca nu exista nici un impediment canonic pentru savarsirea lui.
Consideram a fi important ca in fiecare biserica sa existe acest ritual. Astfel, sarutul iubirii intre slujitori ar fi ferit sa ajunga un simplu gest, sec, lipsit de fond.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
-
Sarutarea pacii, intre sarutul lui Iuda si sincera fratietate
Publicat in : Editoriale -
Sarutarea de la inmormantare
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.