Plecand de la conceptia potrivit careia dansul reprezinta un mijloc de expresie privilegiat al omului, ce poate fi pus in slujba sentimentului religios, multe grupari neoprotestante i-au facut loc in cultul adresat lui Dumnezeu. Acestia vad in dans o forma de expresie liturgica a credintei si a vietii crestine. Prezentul articol isi propune sa arate de ce dansul nu a fost niciodata parte a unei slujbe liturgice ortodoxe.
Dansul - veche sau noua forma liturgica?
Muzica si dansul ca manifestari ale sentimentului religios au insotit omenirea inca din cele mai vechi timpuri. Societatile pagane credeau ca starea extatica produsa prin dans ii permite celui in cauza sa transceanda fizicul, sa devina una cu divinitatea.
Chiar si in Vechiului Testament cantecele erau insotite de dans fiind acompaniate de instrumente muzicale variate. Dansurile israelitilor se desfasurau ca o rugaciune adusa lui Yahve, in timpul ceremoniilor si sarbatorilor.
Prima mentiune scrisa despre dans din Vechiul Testament este intamplarea evocata in Iesire 15; 20-21, cunoscuta sub numele de "Dansul lui Mariam”.
Dupa ce Faraon i-a lasat sa plece pe israeliti, a regretat decizia, pornind cu ostirea pentru a-i prinde din urma pe Moise si poporul sau. La comanda lui Dumnezeu, Moise a ridicat mana asupra Marii Rosii, iar Domnul a facut-o sa se desparta in doua, permitandu-le evreilor sa treaca in siguranta "ca pe uscat”, ca mai apoi marea sa acopere armata lui Faraon.
Un lucru interesant se intampla imediat dupa cantarea de multumire a lui Moise: "Atunci a luat Mariam proorocita, sora lui Aaron, timpanul in mana sa, si au iesit dupa dansa toate femeile cu timpane si dantuind. Si raspundea Mariam inaintea lor: Sa cantam Domnului, caci cu slava S-a preaslavit! Pe cal si pe calaret in mare i-a aruncat!" (Iesire 15; 20-21)
Mariam si femeile au adus rugaciune, slava si recunostinta lui Dumnezeu pentru ca i-a trecut in siguranta. Midrasele, o colectie de talcuiri asupra textelor biblice, interpreteaza ca Miriam si femeile au dansat in cerc. Acest dans este vechiul dans ebraic in cerc.
Un alt episod biblic este acela cand Imparatul David a dansat inaintea Chivotului Legii. Cand David a mutat chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom la Ierusalim aflam ca "David juca din rasputeri inaintea Domnului, si era incins cu efodul de in subtire.”(2 Samuel 6;14)
Dansuri liturgice sunt intalnite si la gruparile eretice, precum, mesalieni, melitieni, gnostici. Si astazi, preotii etiopieni, executa cunoscutul "dans al lui David”, in jurul Chivotului Legii sau a reproducerilor lui.
Gesturile liturgice, expresii ale limbajului non-verbal
Slujbele Bisericii Ortodoxe sunt caracterizate de o participare a trupului la rugaciunea comunitara. Trupul devenind templu al Duhului Sfant prin Botez, destinat invierii, trebuie in mod necesar sa participe alaturi de suflet la viata liturgica. Astfel, gesturile liturgice intalnite in cult (inchinarea, ingenuncherea, metania, procesiunile etc.), apar ca mijloace de comunicare nonverbala. Acest limbaj al gesturilor corporale e capabil sa transmita ganduri si sentimente uneori mai bine decat limbajul vorbit sau pe care limbajul vorbit nu le poate exprima.
Toate aceste gesturi evoca insa o realitate spirituala: miscarea ce caracterizeaza raportul dintre Dumnezeu si om, coborarea si ridicarea, intrarea in relatie, respectiv comuniune.
Dansul este fara indoiala o actiune evidenta a expresiei corporale. Insa, in cadrul cultului Bisericii Ortodoxe acesta nu numai ca nu este vazut ca un gest liturgic, ci ca blasfemie si impietate.
De ce nu exista dans liturgic in Biserica Ortodoxa?
Crestinismul a luat nastere intr-o lume in care dansul juca un rol important, atat in manifestarile religioase ale religiilor pagane, cat si in ale celei iudaice. Cu toate acestea, Noul Testament si nici Sfanta Traditie nu relateaza despre practicarea dansului in biserica primara.
In mod oficial, numerosi Parinti ai Bisericii au condamnat virulent dansul de orice natura. Sunt cativa factori care au contribuit la aceasta atitudine ostila fata de dans a parintilor. Teologii Bisericii primare denunta mai ales caracterul senzual al dansului, din cauza faptului ca acesta este acompaniat de cantece si acte indecente.
Pe de alta parte, mai ales in imnografie, Parintii vorbesc de un dans launtric al inimii ca manifestare a bucuriei. Perspectiva duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe legata de dans o gasim rezumata in Filocalie, intr-un comentariu al lui Ilie Ecdicul la "Dansul lui Mariam” (Iesire 15; 20-21): "Odinioara Mariam, sora lui Moise, privind caderea dusmanilor, ridicandu-si chimvalul a condus cantarea de biruinta a cantaretelor. Iar acum cea mai mare dintre virtuti, dragostea, ridicandu-se ca sa laude sufletul care a biruit patimile, se foloseste de contemplatie ca de o chitara, si nu inceteaza sa laude pe Dumnezeu, veselindu-se impreuna cu cele din jurul sau. "(Ilie Ecdicul, Filocalia 4)
In Psalmii 149 - Sa laude numele Lui in hora; in timpane si in psaltire sa-I cante Lui. Psalm 149; 3. - si 150 - Laudati-L pe El in timpane si in hora; laudati-L pe El in strune si organe - , Septuaginta traduce cuvandul ebraic machol (dans) prin cuvantul grec choros. Ca rezultat, Biserica primelor veacuri a imprumutat acest cuvant din antichitatea greaca ca desemnand adunarea, ca slavire prin cantec, in acelasi timp, in cer si pe pamant.
Dansul in Biserica Ortodoxa este al intregii creatii, al cosmosului insusi. Practica miscarii candelabrelor si al choros-ului, in anumite momente ale slujbelor, intalnita mai ales in Muntele Athos, simbolizeaza tocmai acest dans spiritualizat.
Unii liturgisti sunt de acord cu faptul ca respingerea dansului "corporal” s-a manifestat de-a lungul secolelor in Biserica, dar sustin ca forme rudimentare ale dansului liturgic s-au pastrat fara a intampina opozitii. Se refera la cateva momente intalnite in slujba Botezului ( la "Cati in Hristos”), slujba Cununiei ( la "Isaie dantuieste”) si la slujba Hirotoniei, cand este inconjurata masa pe care se afla Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce.
Exista insa si opinii potrivit carora aceste ritualuri nu au fost vazute niciodata ca un dans in traditia bizantina. Acestea sunt de fapt o ritualizare, o forma restransa a ceea ce odinioara era o procesiune.
Concluzie
Biserica inca din primele secole a asumat majoritatea formelor de arta ale lumii antice (arhitectura, pictura, muzica), punandu-le in slujba sentimentului religios. Le-a ridicat insa la un nivel superior, vazand in acestea posibilitatea comuniunii omului cu Dumnezeu.
Aplicand un discernamant duhovnicesc nu a facut acelasi lucru cu muzica instrumentala, cu dansul, precum si cu multe alte obiceiuri si practici iudaice, pentru ca a vazut in ele o permanenta ispita, pericolul de a nu putea depasi lumescul.
Astazi, dansul vizeaza in cea mai mare parte divertismentul. Ori Crestinismul este o religie a bucuriei, nu a divertismentului. Odinioara se putea dansa in fata "Chivotului Legii”, dar acum, inaintea lui Hristos Rastignit si Inviat nu putem "salta” decat duhovniceste: "Salta acum si te bucura Sioane.” (Axionul Invierii)
Bucuria in Biserica se poate manifesta "in multe feluri si in multe chipuri” fara a cadea insa in derizoriu.
Radu Alexandru
-
Muzica bisericeasca bizantina
Publicat in : Cantarea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.