Slujbele ortodocsilor sunt prea lungi si fara logica, zic unii dintre cei care trec prea rar prin (pe langa) biserica. Nu trebuie judecati! Superficialitatea acestui gand se intemeiaza nu pe reaua lor vointa, ci pe nestiinta lor, care nu le da voie sa inteleaga sensul fiecarui gest si cuvant liturgic.
Slujbele cauta sfintenia, nu masura lumii
Diferenta esentiala intre slujbele ortodocsilor si oricare alte slujbe din lume este aceea ca slujbele ortodocsilor nu cauta sa incapa in masura impusa de lume, ci, prin centrarea lor in jurul lui Dumnezeu, care, "ieri si azi si in veci, este acelasi" (Evrei 13, 8), cauta sa inalte lumea la masura lor, vrednica de tot efortul si sfintitoare.
Lumea, precum "patul lui Procust", cauta sa-i faca pe toti si pe toate dupa masura ei, iar masura ei este mult prea mica fata de maretia la care este chemat omul. In definitiv, acelasi lucru il cauta si Ortodoxia, anume sa-i inalte pe toti si pe toate la masura sfinteniei - scopul primar si final al creatiei - singura vrednica de a petrece vesnic impreuna cu Dumnezeu.
Fiecare slujba este o Taina
Slujbele sunt rugaciuni obstesti cu mare putere sfintitoare. In cadrul acestora, preotul si credinciosii cer staruitor mila lui Dumnezeu, slavindu-L si multumindu-I pentru toate. Mai ales in slujbe, unde toti se roaga "cu o gura si cu o inima", se transmite si se primeste harul lui Dumnezeu, care, in mod tainic, il curateste si-l sfinteste pe om.
Sfanta Liturghie, impreuna cu cele "sapte laude bisericesti", reactualizeaza istoria lumii si a omului, de la creare si pana in prezent, si anticipeaza sfarsitul lumii si viata cea vesnica, intr-un "cer nou si pamant nou" (Apocalipsa 21, 1).
Randuiala slujbelor a fost stabilita de Parintii Bisericii, luminati fiind ei de harul Sfantului Duh. In cadrul slujbei, rugaciunea este intrerupta de scurte cuvinte de invatatura, luate mai ales din Vechiul si Noul Testament. Acestea sunt scurte cateheze. Cantarile, la randul lor, infatiseaza fapte, minuni si invataturi ale Sfintilor.
Stralucirea slujbelor Bisericii este inchinata Mirelui ei, adica Mantuitorului Iisus Hristos. Toata frumusetea liturgica este inchinata Sfintei Treimi. Tot aurul si argintul, toata smirna si tamaia, toata lumina si jertfa cea "cu mireasma duhovniceasca" sunt inchinate lui Dumnezeu, Parintelui nostru Cel ceresc. Toata frumusetea si solemnitatea slujbelor, toata evlavia din gesturile liturgice si toata cantarea cea cu osteneala mestesugita este inchinata Sfantului Duh, Celui care ne daruieste noua Viata.
Dragostea invinge oboseala
Sfanta Liturghie este centrul vietii crestine, pentru ca Sfanta Liturghie este Hristos. Impartasania este modul desavarsit (in aceasta lume) in care Dumnezeu se daruieste oamenilor. Fiecare slujba este un timp al asteptarii si al apropierii de Dumnezeu, pentru ca fiecare slujba este o treapta care-l urca pe om tot mai aproape de Sfanta Liturghie.
Pentru ca mai ales trupul omului este supus oboselii, in biserica s-au randuit strani si momente de asezare in ele. Spre exemplu, credinciosii pot sedea in strani la citirea Apostolului si a Catismelor din Psaltire, precum si in alte momente, dupa cuviinta. Stranile, deci, sunt un pogoramant facut oamenilor din dragoste, iar nu un lucru absolut necesar vietii liturgice.
Parintii s-au ingrijit si de trupul omului, atunci cand au intocmit slujbele. Spre exemplu, cand se savarseste slujba de priveghere, care este mai lunga decat celelalte, se imparte credinciosilor, spre mancare, "litia", adica painea stropita cu vin, care se sfinteste in cadrul Vecerniei mari. Se doreste intarirea trupului, pentru slujba care urmeaza in continuare.
Unde il asteptam pe Hristos ?
Nicaieri nu-L putem astepta pe Iisus Hristos mai bine decat in biserica. Chiar daca motaim, chiar daca adormim, important este sa nu renuntam la osteneala asteptarii si la priveghere. El insusi ne-a zis: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita", "ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru" (Matei 26, 41; 24, 42). Acesta este sensul vietii crestine, asteptarea constanta a Mantuitorului nostru.
Cel care iubeste poate sta ore intregi privind fotografia celui iubit, ori vorbind cu el, uitand chiar de foame si de somn. Tot asa, crestinul care-L iubeste pe Dumnezeu poate sta ore intregi in biserica, la sfintele slujbe, uitand chiar de foame (post) si de somn (priveghere).
*
Adevarata dragoste invinge oboseala, pentru ca, de dragul celui iubit, jertfa de sine devine izvor de odihna. In sfintele slujbe, deci, dragostea invinge oboseala.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.