Exprimandu-si punctul de vedere cu privire la avort, Sfanta Biserica face acest lucru in conformitate cu invatatura ei privind aparitia vietii in general si a vietii umane, in special.

Potrivit Revelatiei si invataturii Bisericii, Dumnezeu a creat viata sub toate aspectele ei; viata omeneasca nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru aparitia ei, Dumnezeu a avut o grija deosebita: omul nu apare la porunca, ci in urma unui sfat si a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat prin termenul de plasmuire si de suflare de viata. Viata omeneasca nu este determinata doar de plasmuirea omului din pamant, ci mai ales de suflarea viu-facatoare a lui Dumnezeu.

Aceasta dovedeste faptul ca omul nu este simpla fiinta biologica („fiinta vie” inzestrata cu suflet rational), ci este deodata suflet viu (Facere, 2,7) si trup omenesc viu. Asa a aparut primul om (Adam), asa au aparut, apar si vor aparea - cu voia lui Dumnezeu - oamenii in istorie: suflete vii in trupuri vii.

Omul este, asadar, o fiinta psiho-fizica ce a fost si este creata de Dumnezeu dupa chipul Sau (Facere 3,28), in vederea asemanarii cu El; toate fiintele omenesti sunt in mod fundamental egale intre ele in ceea ce priveste natura si vocatia lor. Ele poseda deodata, actual si potential, aceeasi demnitate si aceeasi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip intr-un continuu proces de asemanare cu Dumnezeu. Viata omului este de la Dumnezeu si se perpetueaza prin intermediul  fiintelor omenesti, potrivit celor randuite de Dumnezeu

De aceea, tot ceea ce este comis impotriva fiintei umane este comis, intr-o anumita masura, impotriva vointei lui Dumnezeu, dupa cum tot binele pe care-l facem unui semen de-al nostru este bine facut lui Dumnezeu Insusi: „Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (.), intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut” (Mat. 25,40,45).

Intrucat viata nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vietii umane nu este efectul intamplarii sau exclusiv produsul eforturilor omenesti; Omul se bucura de viata si de puterea vietii; are dreptul la viata, dar si responsabilitatea de a respecta aceasta viata, de a o apara in orice imprejurare, stiind ca, in existenta istorica in trup omul isi pregateste participarea la Imparatia lui Dumnezeu.

Revelatia (consemnata in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie) ne ofera suficiente dovezi ca ceea ce s-a zamislit in femeie este fiinta omeneasca (nu simplu „produs de conceptie”), care nu exclude grija lui Dumnezeu si care trebuie sa se bucure de respectul datorat demnitatii umane. Cum Biserica are o grija deosebita fata de fiintele umane neputincioase si fara aparare, nu poate sa nu se ingrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinte omenesti, embrionii umani si pruncii nenascuti.

Sfintii Parintii semnaleaza ca, in orice faza ar fi produs, avortul ramane pruncucidere; prin el, se incalca porunca divina :” Sa nu ucizi” ( Iesire 20,13 ) si este cu atat mai grav, cu cat constituie uciderea unei fiinte umane aflata in imposibilitatea de a se apara.

Biserica a considerat totdeauna  drept pacat foarte grav, egal cu avortul in gravitate, si luarea de medicamente cu scop avortiv, barierele mecanice ( steriletul si anumite pilule, inclusiv RU 486 ) prin care se urmareste impiedicarea nidarii ovulului fecundat pe peretii uterului (acestea sunt tot practici avortive) si medicamentele contraceptive.

Avortul si toate practicile avortive sunt pacate grele pentru ca:

a)      prin ele se ucide o fiinta umana si se impiedica procesul firesc al procrearii fiintelor omenesti;

b)     prin ele este afectata demnitatea femeii;

c)      ele prezinta riscul mutilarii trupului femeii, al imbolnavirii si mortii premature a mamei si a femei tinere care nu trebuie redusa la nivelul de obiect al placerii barbatului, nu trebuie batjocorita si umilita in ceea ce ii este specific, anume feminitatea si calitatea de mama;

In cele din urma, aceste pacate ne exclud din Imparatia lui Dumnezeu spre care nazuiesc crestinii.

Desi societatea secularizata contemporana aduce justificari diverse ale avortului, justificari de cele mai multe ori, de ordin medical si social, Biserica nu este indiferenta la aceasta realitate ingrijoratoare si tragica, intretinuta, uneori, de institutii care se intituleaza „caritative”, „umaniste” si chiar „ medicale”.

Fiind in lume, Biserica nu este nerealista si nici superficiala cu privire la motivele privind tendintele de justificare a avortului .

Prin urmare,

a) Daca  viata mamei este pusa realmente in pericol prin sarcina sau nastere, ar trebui sa fie acordata prioritate vietii femeii, nu pentru ca viata ei are o valoare mai mare in sine, ci datorita relatiilor si responsabilitatilor fata de alte persoane, care depind de ea.

b) In cazul in care investigatia genetica descopera un copil nenascut anormal, recomandarea este de a naste copilul, respectandu-i dreptul la viata, dar decizia o va avea familia, dupa ce acesteia i s-au adus la cunostinta de catre medic si de catre duhovnic toate implicatiile morale si de intretinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificatiei mantuitoare a prezentei unei fiinte handicapate in viata fiecarei persoane si in viata comunitatii.

c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai intai la nivelul educarii cu privire la necomiterea acestor pacate. In cazul in care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui sa fie nascut si, dupa caz, infiat.

d) Avortul nu poate fi niciodata justificat, moral, de starea economica a familiei, de neintelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic.

Pentru prevenirea acestor grave pacate se considera ca este nevoie de un intens proces de mediatizare a gravitatii pacatului avortului ( luandu-se in calcul toate aspectele lui medicale, psihologice, sociale, religioase ).

Prin intreaga activitate pastorala si misionara, Biserica trebuie sa intreprinda un efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane si sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea populatiei sau se ingrijesc de sanatate. Omul trebuie sa inteleaga ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, ajutandu-l sa-si puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale .

De asemenea, societatea si factorii de decizie politica si administrativa trebuie sensibilizati sa favorizeze crearea conditiilor concrete ca femeia sa nu mai fie umilita sau sa se complaca in umilire (considerand-o normala) in propria ei specificitate.

.