Avorturile si Biserica

Avorturile si Biserica Mareste imaginea.

(Răspuns domnului Spiridon Alexie)

In "Cotidianul" din ziua de 19 a lunii curente s-a publicat articolul domnului Spiridon Alexie, intitulat: "Spital sau închisoare?" - ce judecă poziţia Bisericii împotriva apropiatei "scoateri de sub sancţiunea penală" a avorturilor. Articolul acesta, care se referă direct şi la ceea ce noi am publicat mai demult (Vezi "Presa Ortodoxă" din 9 octombrie), nu admite avorturile. Dimpotrivă, el consideră omorârea embrionului ca "o faptă care devalorizează existenta umană şi duce pe om la nivelurile cele mai josnice ale vredniciei sale”. Dar merge mai departe: "în altă parte este problema: Dacă avorturile sunt legale sau ilegale. Aici nu suntem de acord şi spunem că Biserica nu are nici o treabă în susţinerea sancţionării penale a problemei. Pe Biserică nu trebuie să o preocupe ce va face sau ce nu va face Statul. Dacă va supune avorturile la sancţiuni aspre sau nu. Asta este o greşeală de politică...".

Să-mi îngăduie preaiubitul alcătuitor al articolului, în ciuda totalului său dezacord, să subliniez că în cazul de fată greşeala este a Iui şi nu a Bisericii. Pe bună dreptate protestează Biserica împotriva legalizării avorturilor. Fiind străjer al Legii Morale supreme, nu este cu putinţă să stea nepăsătoare atunci când vede legiferându-se crimele. Păzitoare a moştenirii preţioase a lui Dumnezeu-Omul, întemeietorul ei, potrivit căreia omul are vrednicia cea mai înaltă în lumea materială, nu este cu putinţă ca ea să privească fără să protesteze la înmulţirea (deoarece aceasta înseamnă nepedepsirea) exterminării a mii de făpturi nevinovate, având drepturi neînstrăinate la înaltul şi de Dumnezeu dăruitul drept la viaţă. Desigur ea nu are (nici nu trebuie să aibă) puterea materială ca să se opună cu forţa statului, dar în numele cărei morale sau principiu logic îi refuzăm chiar şi cea mai mică posibilitate de protest? Toţi au habar de orice chestiune naţională sau socială. Nu numai asociaţiile ştiinţifice sau profesionale, ci şi ultimul cetăţean grec îşi poate exprima în mod liber părerea sa despre orice problemă, desigur dacă are o oarecare cunoştinţă despre ea. De ce oare Biserica trebuie să tacă la vederea imensităţii problemelor morale, sociale şi naţionale (fără îndoială o astfel de problemă este şi cea a avorturilor) şi să nu adreseze nici un "nu ţi se cuvine..." statului ce se poticneşte? Fără îndoială ar fi fost de neîngăduit sau mai degrabă lipsit de logică faptul ca Biserica să pretindă, aşa cum pretinde statul, să pedepsească pe cei ce nu merg la biserică, pe cei ce nu se mărturisesc, pe cei ce nu postesc, sau pe eretici, sau pe necredincioşi. Credinţa, evlavia, religiozitatea nu se admit cu sila. Libertatea religioasă este inviolabilă. însuşi Capul Bisericii a propovăduit: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine" (Lc. 9, 23).

Există însă atât de multe probleme, care, fără să fie lipsite complet de caracter religios, sunt în acelaşi timp şi probleme morale, sociale şi naţionale. Să tacă Biserica la acestea şi să fie indiferentă faţă de consecinţele catastrofale din punct de vedere moral, social şi naţional, fapt care ar aduce după sine reaua lor rânduire! Să tacă Biserica atunci când statul legalizeză avorturile, atunci când impune măsuri ce lovesc instituţia familiei, atunci când acordă privilegii hiliaştilor antihrişti, atunci când politizează în chip dement subiectele lingvistice şi de învăţământ şi barbarizează limba elenă, atunci când îngăduie tabere de nudişti, atunci când în mod sistematic fixează orele de dimineaţă ale duminicilor pentru examene spre angajarea de funcţionari la ministere şi la celelalte servicii publice, atunci când încălzeşte şi acoperă cu mantaua legalităţii organizaţii secrete şi oculte, ca Masoneria, sau atunci când (asta ipotetic) legalizează circulaţia şi folosirea drogurilor sau "căsătoriile" între homosexuali sau nu mai ştiu ce altceva? Să tacă în faţa tuturor acestora? Dar atunci i-ar reveni numai dreptul de a fi, în mod sărbătoresc, doar şeful politic al morţilor, precum spunea mai sus zisul că "lucrarea Bisericii este să înmormânteze pe cei morţi"!... Fără îndoială domnul Alexie niciodată nu-şi va închipui că acesta este "rolul" Bisericii.

Dar încă ceva: Conducătorii acestei ţări, şi cei de acum, şi cei de ieri, şi cei mai de demult ce sunt? Sunt cumva necredincioşi conştienţi? Sunt nereligioşi declaraţi? Nu! Niciodată n-au argumentat aşa ceva. Toţi se prezintă drept creştini ortodocşi, membri ai Bisericii ortodoxe greceşti. Indiscutabil, cu puţine excepţii, sunt membri căldicei şi legăturile lor cu Biserica sunt slabe sau incomplete. însă cu toate acestea sunt membri ai Bisericii, din moment ce nici ei nu au ieşit din ea, nici ea nu i-a tăiat din trupul ei.

Aşadar Biserica să nu aibă dreptul, şi chiar datoria sfântă şi obligaţia înaltă, de a se întoarce către ei, ca şi către nişte fii ai ei, şi să le atragă atenţia că avortul este o crimă foarte grea şi că omorurile nu sunt cu putinţă să se legifereze de conducători creştini ortodocşi? Nu are dreptul şi datoria să atragă atenţia conducătorilor de contradicţia care există între sensibilitatea faţă de pedeapsa cu moartea - impusă criminalilor - şi nesimţirea cu care se abordează problema uciderii a zeci de mii de fiinţe nevinovate? Şi încă ceva: Mama Biserică, hrănitoarea cea iubitoare şi chivotul mântuitor al neamului de atâtea veacuri, nu este oare datoare să pretindă de la cei ce conduc, să analizeze şi latura naţională a problemei şi să descurajeze în orice chip şi cu orice jertfă avorturile, să nu ajungă la dispariţie acest neam martiric? Guvernele, partidele, grupările politice vin şi pleacă. însă Biserica rămâne. Biserica a existat înaintea partidelor şi va supravieţui şi după ele. Şi neamul a existat înaintea partidelor şi a trăit fără partide veacuri întregi. Nu ştiu însă dacă a trăit fără Mama Biserică... Aşadar ce cerem? Să scoatem Biserica din cadrul vieţii naţionale şi sociale? S-o facem obiect de muzeu sau element decorativ al manifestărilor oficiale de stat, cum sunt depunerile de jurământ, te-deum-urile şi parastasele?

Autorul de comedii Dimitrie Fsatas cu câţiva ani în urmă a adresat în scris guvernului articole foarte tăioase împotriva unor filme foarte murdare şi a cerut primului- ministru de atunci să neutralizeze, prin măsuri legislative, acţiunea de corupere morală a poporului. Biserica însă nu are dreptul să facă recomandări asemănătoare!... Actriţa Melina Mercuris are dreptul să ia poziţie faţă de legiferarea avorturilor şi, în calitatea ei înaltă, să declare că în scurt timp se va legaliza libertatea lor, iar sute de ierarhi şi preoţi absolut mult mai cunoscători ai problemei decât ea săvârşesc o "greşeală" dacă iau poziţie, dacă nu sunt de acord, dacă protestează şi dacă se împotrivesc? Nu, domnule Alexie, asta “merge prea departe"!... Până la urmă, cetăţeni greci sunt şi ei!...

In continuare domnul Alexie confundă două lucruri: legea şi omul ce comite o ilegalitate. încălcarea legii şi pe călcătorul ei. Nu numai Biserica, căreia Ii limitează atribuţiile domnul Alexie, dar şi acest stat "nu examinează după lege, ci după caz1. Da! Şi în acest stat fiecare fapt se cercetează singur şi analog cu condiţiile săvârşirii lui" şi “toate cazurile au înfăţişarea lor specială". Acestea însă sunt valabile la judecătorie când e vorba de stat şi la spovedanie când e vorba de Biserică. Aici prevederea mulţimilor de circumstanţe atenuante în Codul Penal ajunge până la limita cea mai de pe urmă a lor, până la "deplina confuzie", adică până Ia desăvârşita dezvinovăţire a celui acuzat, chiar de ar fi săvârşit ucidere de om! Insă altfel se face abordarea vinovatului în judecătorie şi altfel cea a păcătosului la spovedanie, şi altceva este existenţa legilor de valabilitate generală atât în stat cât şi în Biserică. Legile există şi vor exista în amândouă până la sfârşitul lumii, însă modul de abordare a călcătorilor acestor legi a fost, este şi va fi întotdeauna nu general, uniform şi nepersonal, ci concret, special, "individualizat". Şi judecătorul, şi duhovnicul e posibil să dea o desăvârşită dezvinovăţire, primul şi fără condiţii pentru iertare, unui hoţ sau unui ucigaş, dacă există motive de "confuzie deplină", iar cel de al doilea, dacă există o pocăinţă adâncă. Dar legea împotriva furtului sau împotriva uciderii stă nemişcată pe postamentul ei şi valabilitatea ei va rămâne nemicşorată şi în stat, şi în Biserică. Aşadar altceva sunt legile, şi altceva persoanele contraveniente.

In sfârşit, domnul Alexie se înşală gândind şi scriind că Biserica "nu judecă, ci numai dojeneşte. Dreptul judecăţii îl are însuşi Hristos. El a dat apostolilor şi clerului succesiunii apostolice dreptul numai de a dezlega şi lega, dar nu şi de a judeca"!!!

Greşeală, iubite domnule Alexie! în afara faptului că este de neconceput puterea de a lega şi dezlega" fără dreptul de a judeca (al doilea este condiţia primei) însuşi Domnul a spus apostolilor: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi" (In. 20, 21), adică vă înzestrez cu puterile acestea! Deoarece citaţi, fără nici o legătură în cazul de faţă, o frază a "Marelui Părinte, teolog şi ritor, Ioan Gură de Aur", ascultaţi cum explică dumnezeiescul Gură de Aur cuvântul de mai sus al Domnului referitor la acordarea dreptului de a lega şi dezlega" apostolilor: “De aceea, ca să completeze spusa: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi", spune: "Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute".

Dacă Mântuitorul a dat putere apostolilor... Le-a dat şi puterea de a pedepsi şi de a ierta..." (P.G. 52, 77). Şi în altă parte: "... Ce altă putere mai mare este decât asta? Toată judecata Tatăl a dat-o Fiului; văd că toată această (judecată) este dăruită acestora (apostolilor) de Fiul..." (P.G. 48, 545-644). Şi în "Rânduielile apostolice", carte post-apos- tolică, dar foarte veche, se scrie că episcopul "are locul lui Dumnezeu între oameni"; "este începătura tuturor oamenilor, preoţilor, împăraţilor, stăpânitorilor, a părinţilor, fiilor, învăţătorilor...". Şi continuă: "Şi de aceea în Biserică stai (o, episcope!) şi propovăduieşte Cuvântul, ca cel ce ai putere să judeci pe cei ce au greşit... Judecă aşadar, o, episcope, cu stăpânire, ca şi Dumnezeu, dar pe cei ce se pocăiesc ajută-i..." (II, 11-12).

Atâtea anatematisiri care, în decursul vremii, s-au dat de Biserică împotriva celor ce au falsificat această învăţătură, ce altceva au fost decât judecata Bisericii, adică exercitarea puterii de a judeca, fiind primită aceasta de la Dumnezeu?

Aşadar Biserica judecă. Biserica, nu indivizii. Judecă slujitorii Bisericii, nu însă ca indivizi, nu pentru satisfacerea patimilor omeneşti, nici ca răzbunători ai jignirilor personale. Judecă (adică sunt datori să judece) în Duhul Sfânt, adică după voia lui Dumnezeu. Judecă în calitate de purtători ai puterii duhovniceşti celei mai înalte, ai puterii cu care Domnul a înzestrat Biserica Sa. Domnul Alexie deşi invocă, precum am spus mai înainte, pe sfinţitul Gură de Aur, îşi poate reaminti că Biserica nu este închisoare, ci Spital. Ea nu este nici un împotrivă-vorbitor... Dar nu s-a întrebat binecuvântatul dacă nu cumva şi şefii noştri politici, nu numai ca persoane, ca particulari, ci şi ca demnitari ai statului, au nevoie de asistenţă în acest Spital dumnezeiesc şi de aplicarea potrivitei lucrări terapeutice, ca astfel "să judece drept pe popor" (înţelep. Solom. 9, 12) şi să legifereze cele ce se cuvin? Da, Biserica este spital! Ba chiar spital pentru toţi!

Să nu uităm că Biserica, de multe ori de-a lungul veacurilor, nu numai că i-a ameninţat pe stăpânitorii statului cu proteste şi mustrări aspre, dar şi pedespe foarte grele a pus asupra lor, şi nu doar ori de câte ori aceştia instituiau legi antievanghelice, nici numai atunci când luau măsuri greşite ce loveau în mulţimea de oameni, dar chiar şi atunci când, în general, prin acţiunile lor nedreptăţeau şi vătămau o persoană concretă. Alta este chestiunea că pentru astfel de acţiuni eroice se cer staturi la măsura lui Atanasie, Nicolae, Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Ambrozie, Polieuct...

PRESA ORTODOXĂ, 27.11. 1981 (vezi şi 4, 12, 81)

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Familiei ortodoxe cu semerita dragoste, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Familiei ortodoxe cu semerita dragoste"

Pe aceeaşi temă

25 Septembrie 2017

Vizualizari: 2562

Voteaza:

Avorturile si Biserica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE