Avortul este o dubla crima

Avortul este o dubla crima

Daca ne-am intreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea raspunde cu toata certitudinea: viata. Si aceasta, nu numai pentru ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi, ne putem indeplini dorintele, dar mai ales pentru ca dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.

Viata este o taina dumnezeiasca. In sufletul omului, Dumnezeu a pus aceasta lege a iubirii intre barbat si femeie, aceasta dorinta de unire, de contopire care se implineste prin casatorie, iar scopul ei este nasterea de copii. Aceasta este si prima porunca ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si stapaniti." (Fac. 1, 28). Dumnezeu l-a inaltat pe om la cinstea de a fi impreuna lucrator cu El la zamislirea vietii. Omul aduce trupul muritor, iar Dumnezeu pune in el scanteia divina, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu singur are puterea sa dea viata si numai El are dreptul sa o ia. Oricine isi asuma dreptul asupra vietii lui sau a altuia, savarseste cel mai mare pacat, rapeste stapanirea de la Dumnezeu, care este Domn al vietii si al mortii.

Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor.

Intreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicata, era considerata dintotdeauna o crima cutremuratoare; de aceea, si in Juramantul lui Hipocrate (+375 I.H.) care este acceptat pana azi drept juramant medical, medicul, slujitorul vietii se angajeaza in fata lui Dumnezeu si al oamenilor: "...nu voi da femeii substante avortive...". Deci, avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om.

Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte.

Pana nu demult se vehiculau diferite pareri cum ca trecerea fatului la calitatea umana s-ar petrece numai la inceputul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevarul nu este acesta. Mari personalitati din domeniul medicinii din mai multe tari (America, Anglia, Franta, Grecia si altele), punandu-si problema in legatura cu vinovatia sau nevinovatia avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmarit evolutia fatului din momentul conceptiei si pana la nastere, stabilind urmatoarele:

- la 18 zile, incepe sa se faca simtita bataia inimii;
- la 5 saptamani se disting clar - nasul, obrajii si degetele;
- la 6 saptamani este format scheletul si incep sa functioneze rinichii, stomacul, ficatul si sistemul nervos;
- iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, si are atata viata incat se misca, isi intoarce capul, isi schimba expresia fetei, isi suge degetul.

Deci, fatul este o fiinta omeneasca chiar in momentul conceptiei sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce intreruperea sarcinii, avem de-a face cu intreruperea unei vieti, chiar daca aceasta se afla in stadiul ei de inceput. Multi cred ca micuta fiinta plamadita in trupul mamei nu stie si nu simte nimic atunci cand se hotaraste sa plece pe drumul avortului. Dar se insala. Un mare medic american, director al unei clinici in care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu ultrasunete, a avortului unui fat de 3 luni. Filmul dovedeste fara putinta de tagada, ca fatul simte apropierea si amenintarea instrumentului ucigas al avortului. Ca urmare, el se misca agitat, bataile inimii ii cresc de la 140 la 200, si incercand parca sa se salveze, deschide larg gura ca intr-un strigat, din pacate un strigat mut, pentru ca nimeni nu-l aude. Chiar asa a si fost intitulat filmul respectiv, "Strigat Mut". In multe tari, femeilor care se prezinta pentru avort le sunt prezentate secvente din acest film - si ca urmare, un numar destul de mare dintre ele, ingrozite de realitate, renunta la planul lor ucigas.

Iubiti crestini,

Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti, iar femeia care moare in timpul avortului este ca si cum s-ar omora singura, iar dupa canoanele Sfintilor Parinti, Biserica nu are voie sa faca rugaciuni pentru sufletele lor, acesta fiind pacat impotriva Duhului Sfant. Avortul este pacat strigator la cer si aduce pedeapsa lui Dumnezeu si in viata aceasta, si mai ales dupa moarte. Pedeapsa imediata este, uneori, chiar moartea; iar mai tarziu, neputinta de a aduce pe lume alti copii, boli asupra celorlalti copii si a parintilor, neintelegeri intre soti si altele. Pacat au insa si cei care indeamna la savarsirea avortului - soti, mame, prieteni, precum si cei care savarsesc avortul - medici, asistente ori farmacisti care dau medicamente impotriva conceptiei.

Iubite femei crestine,

Pacatul uciderii de prunci indeparteaza femeia de Sfanta Impartasanie, iar pe cele care au savarsit mai multe avorturi, chiar pana la moarte. Dar, Harul si Mila lui Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu, a randuit pentru ucigasii de prunci, canonisiri si leacuri sufletesti pentru mantuirea lor din prapastia pierzarii in care s-au prabusit, incepand cu marturisirea in fata duhovnicului si implinirea canonului dat. Pentru a va invrednici de iertare, trebuie sa va plangeti mult pacatul si sa va faceti o aspra pocainta toata viata, precum David care spunea: "si pacatul meu inaintea mea este pururea."

Mantuitorul spune: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia." (Matei 5, 4). Se refera tocmai la lacrimile caintei, la plansul sufletului, la parerea de rau pentru ca prin pacat l-am suparat pe Dumnezeu. Asa au plans fiul risipitor, femeia pacatoasa care a spalat picioarele Mantuitorului cu lacrimi, regele David care si-a pus toata durerea sufletului in strigatul de iertare "Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta!" - din psalmul 50, lasandu-ne peste veacuri un model de pocainta. Vremea de acum este vremea pocaintei, este timpul milei lui Dumnezeu, sa n-o pierdem!

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Pacatele tale sunt scrise in cartea vietii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le sterge"; "Varsati siroaie de lacrimi din adancul inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare!". Daca tu iti aduci aminte de pacatul tau si-l vei plange, "cu amar" ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru ca zice: "Eu sunt Acela Care sterg pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale" (Isaia 43, 2)

Pentru ca s-a intinat pamantul cu sangele copiilor ne-nascuti, nu poate fi curatit decat prin lacrimi de pareri de rau, rugaciune si post. Pocainta de fiecare zi, prin rugaciune si "roadele vrednice de pocainta", adica, nasterea de alti copii, cresterea de copii orfani, milostenie fata de vaduvre, orfani si saraci, sfatuirea altor femei sa nu faca avort; - si alte fapte ale milei sufletesti - au putere purificatoare si rascumparatoare. "Deci, pocaiti-va si va intoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre." (Fapte 3, 19). Numai asa ne putem apropia de Dumnezeu! Nici un moment nu trebuie sa uitam pacatul, pentru ca daca noi nu-l vom uita; daca noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Sa ne smerim mereu sufletele si de vom avea intotdeauna in fata faradelegea noastra, "inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!"

Iubiti credinciosi,

Daca nu vom parasi acest pacat, tara va merge tot mai rau, familiile se vor destrama, pierzandu-si scopul dat de Dumnezeu, iar dusmanii si strainii, usor ne vor putea robi. Tara noastra a fost umilita mai multi ani sub stapanire straina si poporul a avut o viata foarte grea, dar familiile credincioase aveau cate 6-10 copii, chiar daca-i cresteau cu multa osteneala.

O trista statistica arata ca tara noastra se situeaza in fruntea tarilor cu cel mai mare procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atatea necazuri si suferinte ca pedeapsa si canon pentru acest genocid fara egal in istoria neamului. Copii constituie singura alternativa in perpetuarea speciei umane, a unei natiuni, si a fiecaruia dintre noi, si cel mai important stimulent in progresul omenirii. Odinioara, copii erau cea mai mare fericire a unei familii, azi insa se cauta numai placerile si comoditatile. Familiile numeroase au dat tarii oameni de mare valoare - medici, savanti, scriitori, compozitori si chiar genii - daca ne gandim numai la Iorga si Eminescu.

Dragi credincioase,

Lasati copii sa se nasca, nu-i omorati prin paza, nici prin medicamente si mai ales prin avort. Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, rudele si vecinii, vazand minunile ce-au insotit acea nastere, se intrebau: "Ce va fi, oare, copilul acesta?" (Luca 1, 66). O astfel de intrebare se va puneti si voi mamelor, inainte de a face un avort. "Oare ce-ar putea fi copilul acesta? Poate un descoperitor de taine din Univers, sau un erou al neamului! Sau toiagul batranetilor noastre!" Si mai ales, nu uitati ca "fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodul pantecelui. Fericit este omul care-si va umple casa de copii..." (Ps. 126, 3, 5).

Parintii, prin nasterea si cresterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfa bine placuta, se fac purtatori de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mantuire. "Femeia se va mantui prin nasterea de copii (I Tim. 2, 15) - spune Sfantul Apostol Pavel.

Jertfiti-va pe altarul familiei, nascand si crescand copii, pentru ca parintii ce isi omoara pruncii, isi nimicesc singuri continuitatea vietii si pomenirea lor pe acest pamant. Lasati placerile trecatoare, rabdati necazurile acestei vieti, luptati cu barbatie pentru inmultirea neamului nostru. Dumnezeu ne-a facut in acest scop ca sa umplem pamantul si sa-l stapanim. Sa cautam a ne arata vrednici acestei meniri dumnezeiesti, pentru ca sa nu auzim in vremea judecatii: "Departati-va de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea!" (Matei, 7, 23). Rugati-va neincetat Bunului Dumnezeu sa va ierte acest mare pacat si cereti ajutorul Maicii Domnului, ca este o calda rugatoare pentru mantuirea celor pacatosi, ca sa fiti izbavite de chinul cel vesnic.

Parintele Serafim Man

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 15728

Voteaza:

Avortul este o dubla crima 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact