Iconomie si acrivie in practica Spovedaniei. O paralelă cu Matei 23, 4
Pr. Dr. Piț George Cosmin(1)
Severitatea rigoristă mozaică(2) și ospitalitatea Bisericii (chiar ținând cont de disciplina arcană) arătată și motivată de apropierea lui Hristos de cei lepădați de societate, de vameși, de păcătoși este unul din contrastele pe care capitolul mateian 23 le evidențiază. Fariseii, prin abuzul de rigoare, pun în pericol mântuirea oamenilor, iar Biserica, așa cum a învățat Hristos, primește pe păcătos, spunându-i mereu ca de acum să nu mai păcătuiască. În conformitate cu Manson(3), fariseii au crescut numărul cazurilor în care un om ar putea ofensa pe Dumnezeu, dar nu au făcut nimic pentru a permite unui om să se apropie de El. Robin Nixon scrie, pe de altă parte că „intenția inițială a fariseilor în tradițiile orale a fost de a face legislația relevantă pentru toate situațiile din viața de zi cu zi, în diferite condiții sociale(4). Consecința firească a fost că fariseii au fost extrem de populari printre oamenii de rând. Iosif Flaviu(5) afirmă că, atunci când, în istorie, a venit vorba de chestiuni legate de opinia publică, fariseii au avut mulțimea de partea lor. Fariseii nu aveau așadar nici o putere oficială, ei au fost influenți în primul rând din cauza popularității date de învățăturile lor halakhice. Joachim Schaper susține în mod corect că „oamenii de rând au aderat la farisei, deoarece halakha fariseilor a apelat la ei”(6). Comunitatea qumranită a ridicat obiecții cu privire la conceptul fariseic de a construi un gard în jurul Torei, gard gândit pentru a proteja Tora și pentru a o face relevantă pentru o generație nouă. Acest obiectiv a fost ușor distorsionat și Tora s-a transformat într-o povară foarte grea.
Dovezile de mai sus demonstrează că fariseii nu pot fi arătați ca personaje unidimensionale. Imaginea care rezultă este una în care ei au căutat să facă legea mai clară pentru popor. Această realizare a fost însă afectată atunci când au folosit legea pentru a plasa sarcini pentru alții, sarcini pe care ei înșiși nu au fost dispuși să le poarte. „Ei leagă sarcini grele” devenit o metaforă culturală legată de poverile inadecvate pentru forța animalelor. În schimb Mântuitorul Hristos spune: „Jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30), arătând că liderii religioși evrei nu au avut o compasiune reală pentru oamenii de rând. Evaghelistul Matei îi folosește pe cărturari și farisei ca exemple negative, pentru a defini diferența dintre Mântuitorul și acești lideri. Puterea și statutul fariseilor sunt portretizate grafic (Mt 23, 4-7): ei impun sarcini, poartă însemne speciale, vor poziții privilegiate și caută onoarea publică. În această ierarhie socială, Matei interzice utilizarea titlurilor și exercitarea rolurilor de autoritate(v. 8-12). Titlurile onorifice trebuie să fie evitate, deoarece Domnul Iisus Hristos este singurul Învățător și urmașii Săi sunt toți frați.
Iconomia și acrivia au fost mereu cele două instrumente utilizate în câmpul pastoral al Bisericii. Acrivia (gr. akriveia – exactitate) este aplicarea strictă a canoanelor în cazuri în care doctrina și tradiția Bisericii trebuie să fie respectate cu rigoare. Acrivia se referă la validitatea și aplicarea canoanelor, ca parte a tradiției permanente. În decursul istoriei, austeritatea aceasta canonică devine uneori exagerată și pune în pericol însăși mântuirea în cazuri personale. Acrivia a alternat cu iconomia, adică deschiderea misionară și ospitalitatea pastorală a Bisericii. Canoanele exagerate practicate fără discernământ pot fi evaluate ca sarcini grele impuse de preoții care adoptă teoria dublului standard, adică asprime și penitență severă pentru alții și laxitate maximă pentru sine, în special la capitolul relației dintre Spovedanie și Euharistie: „preoţii înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit.
Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire(7). Încă din anii 1960-1970, când s-a manifestat revirimentul euharistic în ortodoxie, în special în diaspora rusă, părintele A. Schmemann considera că situaţia teologiei ortodoxe e caracterizată prin două cuvinte: confuzie şi trezire(8), fapt care se manifestă până azi. Preotul și profesorul dogmatist I. Bria este de părere de asemenea că „nu se pot aplica credincioșilor dintr-o parohie canoanele aspre ce au fost prevăzute pentru monahi în secolele de regresiune ale bisericii”(9). Canoanele grele ating potențialul maxim în practica excomunicării. Excomunicarea lasă „victimelor” cicatrici neșterse și de multe ori cu un caracter de nesuportat. Excomunicarea este o practică bisericească veche, însă „punctul de vedere al Noului Testament asupra excomunicării confirmat prin practica Mântuitorului Iisus Hristos indică faptul că excomunicarea ar trebui să fie aleasă în ultimă instanță, atunci când toate celelalte căi de acțiune corective sunt epuizate și penitentul refuză ostentativ și deliberat să se pocăiască”(10). Euharistia trebuie să servească drept o Sfântă Taină unde creștinii se pot elibera de frustrări personale într-un mediu de siguranță(11), iar nu un privilegiu exclusiv al clerului .
În practica eclezială e recunoscut rolul Euharistiei în deconectarea primitorului de la „presiunea timpului cultural”(12), dar trebuie menționat un aspect evident în ultimii ani, când presiunea timpului fizic crește la valori extreme pentru duhovnici în apropierea Paștilor. Funcţia momentului pascal în observarea comportamentului euharistic nu e de neglijat în discuția despre penitență și Euharistie. Atunci parcă sarcinile grele sunt cu totul eludate, căci „grupuri de credincioși așteaptă să-și împlinească obligația anuală printr-o sumară spovedanie de trei până la cinci minute. Însă o astfel de situație creează nenumărate probleme, atât în ceea ce privește percepția asupra spovedaniei în mentalul colectiv, cât și în practica săvârșirii și primirii acestei Taine”(13).
Metodele penitențiale de azi stau într-o puternică legătură cu Matei 23,4, căci „consilierea pastorală de azi are rădăcinile în timpurile vechi, atunci când preotul a fost considerat nu numai un lider spiritual, ci și un agent de vindecare a societății(14). Modul cum Hristos a respins metodele fariseice, acrivia de dragul acriviei sau excomunicarea din sinagogă ca metodă pastorală ne îndreptățește să reconsiderăm pastoral acest episod scripturistic.
(1)Pr. Dr. George Cosmin Piț, Centrul de Cercetare Teologică Sibiu, Școala doctorală a Facultății de Teologie Andrei Șaguna din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, specialitatea Noul Testament.
(2)Câteva cazuri relatate în evanghelii de eliminare din sinagogă: „Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă”. (Ioan 9, 22); Vă vor scoate pe voi din sinagogi (Ioan 16, 2); dintre ei veţi biciui în sinagogi (Matei 23, 34).
(3)T. W. Manson, The Sayings of Jesus, London, SCM, 1971, p. 101.
(4)Robin Nixon, „Fulfilling the law: The Gospels and Acts”, în Law, Morality, and the Bible (ed. Bruce Kaye and Gordon Wenham; Dowers Grove, InterVarsity, 1978, p. 63.
(5)Cf. Flavius Josephus, Antichităţi iudaice II, Cărţile XI-XX, De la refacerea templului până la răscoala împotriva lui Nero, Traducere, note şi indice de nume de Ion Acsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2001, 13.10.6, p. 161 : „vreau să remarc că fariseii au dat poporului prin viu grai multe porunci moştenite de la strămoşi, care n-au fost însă înscrise în cartea de legi a lui Moise. De aceea secta saduceilor le respinge şi susţine că numai ce stă scris are autoritate, pe când dogmele lăsate de strămoşi prin viu grai nu sunt obligatorii. În această privinţă izbucnesc adesea aprige dispute în care saduceii au de partea lor pe cei bogaţi, fariseii bucurându-se în schimb de favoarea mulţimii ”.
(6)Joachim Schaper, "The Pharisees," in The Cambridge History of Judaism: The Early Roman Period, vol. 3, ed. William Horbury, W. D. Davies, and John Sturdy; Cambridge: Cambridge University Press, 1999, p. 412
(7)Ierom. Petru Pruteanu, „Despre legătura dintre Spovedanie şi împărtăşire”, în Îndrumător bisericesc pe anul de la Hristos 2014 , Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, anul 162, Editura Andreiana, Sibiu 2014, p. 211-222.
(8)Pr. Alexandre Schmemann, „Theology and Eucharist”, în St. Vladimir’s Seminary Quarterly, Vol. 5, Nr. 4, 1961, Traducere şi note Ioan Carp, p. 11.
(9)Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Liturghia după Liturghie. Misiune apostolică și mărturie creștină azi, Editura Athena, București, 1996, p. 61.
(10)Kubeka, M.J. & Masango, M.J., „The impact and effects of trauma resulting from excommunication”, HTS Teologiese Studies/Theological Studies , 1/2010 (66), p. 2.
(11)A.E.S Wimberly, Nurturing faith and hope, The Pilgrim Press, Cleveland, 2004, p. 17.
(12)Rantoa S. Letšosa, „The function of the Easter moment in the observance of the Eucharist amongst Christian communities framed by traditional African and current Western time-concepts”, în Verbum et Ecclesia, 2011, Vol. 32, Issue 1, p. 1-8.
(13)Ciprian Iulian Toroczkai, „Împărtășire deasă? Spovedanie deasă!(II) ”, în Telegraful Român, Nr. 9-12, 1 și 15 martie 2014, p. 8.
(14)Y.E Lartey, In living colour: An intercultural approach to pastoral care and counselling, Jessica Kingsley, London, 2003.
Pr. Dr. Piț George Cosmin
George Cosmin Pit
-
Prezenta ereticilor la slujirea noastra ortodoxa
Publicat in : Religie -
Lepadarea lui Petru
Publicat in : Sfintii Apostoli Petru si Pavel -
Taina Sfantului Botez
Publicat in : Botez
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.