Nu cred că există cineva care să nu ştie sau să nu fi auzit de păcatul mândriei. Mândria este primul din cele şapte păcate capitale. S-au scrie mii de articole şi tratate pe această temă. Despre mândrie sau despre tămăduirea mândriei puteţi citi pe acest site sau pe oricare alt site care dezbate problema păcatului mândriei. Ceea ce doresc eu să punctez este modul de abordare al mândriei ţinând cont că putem vedea manifestările acesteia ca fiind cu dublu sens, atât în sensul rău (păcătos) cât şi în sensul bun. Aşa cum invidia poate fi negativă sau pozitivă iată că şi mândria poate fi privită din unghiuri diferite. Nu voi aborda problema păcatului mândriei deoarece este foarte bine cunoscut, tuturor. Am văzut însă că stima de sine este deseori confundată cu mândria şi vă propun să urmărim sensul dar şi importanţa acestor termeni.
Mândria, conform dex-ului înseamnă: Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire; dar şi : Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.
După cum vedem, cuvântul mândrie poate fi folosit atât într-un sens bun dar şi într-un sens rău.
Nu accentuăm aici sensul rău (şi atât de cunoscut). Vedem însă că sensul bun al acestui cuvânt înseamnă a avea un sentiment de respect de sine (sau stimă de sine). Când întâlnim acest sens? Când oamenii sunt mulțumiţi cu realizările lor. Ei pot fi mândri de ceva ce au făcut. Pot fi mândri (sau se mândresc) cu munca lor. Deasemeni, omul poate fi mândru că este fiul sau fiica, soțul sau soția unei persoane care a făcut ceva bun. Oamenii mai pot fi mândri şi de țara lor şi numim acest lucru ca fiind patriotism. Opusul acestui termen pozitiv al mândriei ar fi termenul rușine, şi este vorba de ruşinea de cineva sau ceva.
În sensul rău, mândria însemnă că cineva are o exagerată stimă de sine şi acest lucru ar putea fi interpretat prin faptul că o persoană mândră are respect doar pentru ceea ce face ea şi nu are respect pentru ceea ce fac alţi oameni. Nu aprofundăm tema aceasta cu mândria în formele ei negative ci dorim să vedem care este nuanţa pozitivă. Oamenii au nevoie să-şi cunoască sentimentele şi emoţiile. Însă, pentru a le putea controla, trebuie să cunoască atât latura pozitivă cât şi pe cea negativă a acestora. Nu putem spune că un om nu poate fi niciodată mândru. Putem fi împotriva mândriei (sau a invidiei sau a altor emoţii cu dublu sens) dar ar trebui să ştim toate manifestările acesteia ca să putem discerne, în cunoştinţă de cauză.
Fiecare persoană îşi formează o imagine despre sine. Comportamentul nostru este ghidat de imaginea pe care o avem despre noi. Imaginea de sine presupune să conştientizez cine sunt eu şi ce pot să fac.
O persoană care are o imagine de sine negativă va tinde să gândească, să simtă şi să se comporte negativ. Desigur, imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea.
O tânără care are o înfăţişare fizică atractivă poate să se perceapă ca fiind grasă şi urâtă la fel cum o persoană supraponderală se poate considera ca fiind interesantă. Un copil care se percepe pe sine ca fiind o persoană inteligentă va acţiona complet diferit faţă de un alt elev care se vede pe sine drept o persoană slab pregătită. Copilul care se consideră inteligent (pentru că e ajutat, sprijinit şi i se acordă încredere) va percepe lumea din jurul său într-un mod total diferit de o persoană ce se crede „bună de nimic”.
V-am spus câte ceva despre imaginea de sine pentru că aceasta se află în strânsă legătură cu stima de sine.
Vreau să vorbesc despre „stima de sine” deoarece aceasta reprezintă dimensiunea fundamentală pentru orice fiinţă umană, indiferent că este copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultură, interese, statut social, abilităţi sau personalitate. Stima de sine este dimensiunea evaluativă şi afectivă a imaginii de sine.
Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, la cât de buni ne considerăm comparativ cu propriile aşteptări sau cu alţii.
Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi de încredere în forţele proprii.
Stima de sine cuprinde credinţe (de tipul sunt competent sau nu) şi emoţii (de genul mândrie, triumf, disperare, ruşine).
Stima de sine se poate aplica la o anumită situaţie particulară (spre exemplu referitor la profesie) sau are o extindere globală (sunt o persoană bună, sau, sunt o persoană care nu e bună de nimic).
Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi. De aceea, frecvent, ei au trăiri emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative.
Rolul nostru, al adulţilor, este să identificăm aceste caracteristici ale stimei de sine scăzute şi să-i dezvoltăm copilului abilitatea de a-şi modifica atitudinile negative faţă de sine.
Mulţi copiii gândesc adesea despre sine: nimeni nu mă place, nimeni nu mă iubeşte, nu sunt bun de nimic, sunt urât, sunt un prost.
În consecinţă, noi, adulţii trebuie să-i ajutăm să-şi construiască sau să îşi întărească stima de sine, astfel încât să se simtă ca fiind fiinţe umane valoroase dar să-i învăţăm că şi celelalte persoane au acceaşi valoare, unică.
Poate că vă întrebaţi de unde vin aceste evaluări negative pe care şi le fac copiii. E bine să ştim că există o relaţie de cauzalitate între formarea stimei de sine la copiii şi acceptarea necondiţionată ca atitudine a părintelui, profesorului sau al adultului în general.
Un mesaj de valoare şi unicitate pe care îl putem transmite este foarte important în prevenirea neîncrederii în sine. Dacă un copil percepe un eşec ca pe un simptom al non-valorii, şi nu ca pe o situaţie ce trebuie rezolvată, acel copil se va eticheta sau se va evalua negativ.
Pentru copiii mici sursa cea mai importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinţilor. Toate mesajele pe care le transmitem copiilor noştri sunt interiorizate de aceştia, conducând fie la sentimentul de inadecvare fie la cel de adecvare ca persoană.
Eşecul părinţilor în a diferenţia între comportament şi persoană (etichetarea copilului după comportament) duce la formarea unui imagini de sine negative. Alături de această distincţie fundamentală (comportament - persoană) şi alte mesaje pot influenţa negativ imaginea de sine ca: gesturile de interzicere (Dacă iei note sub 10 … nu eşti bun de nimic”), ameninţările cu abandonul (Dacă nu faci. nu te mai iubesc „), care nu sunt altceva decât mari deficienţe ale stilului de relaţionare părinte - copil.
La copiii şcolari relaţia evenimente - stimă de sine are un caracter circular şi sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni, la colegi sau la alte persoane din viaţa lor. Un obiectiv important pentru părinţi ar trebuie să fie învăţarea modului de formare a stimei de sine şi al relaţiei dintre gânduri, comportamente şi emoţii.
Să nu negăm importanţa imaginii şi a stimei de sine deoarece acestea sunt extrem de importante pentru reuşita în viaţă. Încrederea în forţele proprii ca şi certitudinea propriei valori fac diferenţa dintre excelenţă şi mediocritate. Ca părinţi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru creşterea stimei de sine a copiilor noştri, în spiritul moralei creştine.
Ca părinţi e bine să vedem că şi noi nu facem întotdeauna bine o serie de lucruri, dar, să nu ne etichetăm sau criticăm mereu deoarece vom determina şi la noi o stimă de sine scăzută ceea ce ne va face să evităm (fără să mai încercăm) situaţiile în care vom presupune că nu ne descurcăm, pe baza eşecurilor anterioare.
Putem fi mândri de tot ceea ce am făcut atâta timp cât ne recunoaștem şi greşelile, păcatele și imperfecțiunile.
Psih. Angela Agachi
.
Psih. Angelica Agachi
-
Sa ne iubim unul pe altul
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.