Sfanta Liturghie este cea mai inaltatoare rugaciune, este rugaciunea care uneste pe om cu Dumnezeu. Este unicul loc tainic care uneste in tacere pe om cu Dumnezeu. Este acel moment in care trebuie sa ne asezam in fata lui Dumnezeu si sa tacem inaintea lui, pentru al lasa pe Mantuitorul Hristos sa-si prezinte in mod tainic Evanghelia Sa.
Doctrina rugaciunii monahale ne invata ca rugaciunea se desavarseste in tacere. Tacerea are in acest caz o dubla semnificatie:
• Tacerea ca ascultare
• Tacerea care duce la unirea cu Dumnezeu
Tacerea ca ascultare
Spunea un Sfant Parinte ca omul ar trebui sa-i povestiasca in rugaciune totul lui Dumnezeu si apoi sa se lase coplesit in tacere.
O tacere plina de incredere in cel care ne-a ascultat toate problemele si care se va ocupa de acestea in cel mai bun mod posibil. Sa nu uitam insa niciodata ca, Dumnezeu in rugaciune nu e un simplu ascultator care nu are nimic de spus ci, el este cel cu care dialogam. Rugaciunea nu trebuie sa fie un monolog, ci in aceasta rugaciune sa fie implicat omul dar mai ale Dumnezeu.
Rugaciunea trebuie sa devina un adevarat dialog in care sa fim convinsi ca fiecare dintre partenerii dialogului doreste sa-l intalneasca pe celalalt, iar acest lucru se poate realiza doar cand cei doi se asculta unul pe altul.
Dumnezeu nu e doar un ascultator static, ci un ascultator active caruia trebuie sa-i dam posibilitatea de a ne raspunde problemelor care ne framanta.
In tacere trebuie sa-l ascultam pe Dumnezeu, dar intrebarea este cum sa ne comportam, ce sa facem spre a-l auzi cu adevarat. Este evident ca in cadrul rugaciunii vor veni si ispitele, vocea diavolului care ne tulbura momentul acesta de comuniune cu Dumnezeu.
In timpul rugaciunii ne vor veni in minte zeci de ginduri si in aceste ganduri ale noastre ne vorbeste chiar Dumnezeu.
Marii isihasti ai Bisericii Rasaritene identifica trei tipuri de ganduri in functie de efectele acestora, astfel:
• ganduri ce vin de la Dumnezeu – care provoaca liniste si pace interioara;
• ganduri ce vin de la diavol– care provoaca agitatie si frica, chiar stari de incordare fizica;
• ganduri propii persoanei-care sunt gandurile ce ne distrag si ne fac superficiali in rugaciune si meditatie.
Sa ascultam deci gandurile prin care Dumnezeu ne vorbeste, urmarind efectele pe care le produc aceste ganduri si sentimente in noi, stiind bine ca atunci cand acestea vin de la Dumnezeu, ne umplem de pace si de o bucurie profunda.
Dumnezeu ne provoaca prin aceste ganduri linistitoare si pline de pace, sa ne adancim in profunzimile noastre, sa traim zilnic viata noastra exterioara conforma cu profunditatea inimii noastre.
Iar daca acolo in inima e liniste si la exteriorul fiintei noastre vom manifesta o pace adevarata in relatiile cu aproapele.
Se intampla ca Dumnezeu sa nu ne dea semne in rugaciune sau sa nu ne raspunda imediat. Trebuie sa fim pregatiti sa ascultam in tacere in continuare, cu rabdare,cu umilinta si speranta pana cand Dumnezeu ne va arata cu claritate calea ce o avem de urmat.
Uneori vom suferi datorita absentei lui Dumnezeu de la rugaciunile noastre, dar va trebui sa suportam aceste stari de frica si incertitudine cu credinta ca El este cu siguranta prezent iar noi suntem cei care nu vad si nu asculta suficient de bine.
Sa intelegem deci ca rugaciunea adevarata nu o realizam de unii singuri, ci ea depinde de venirea lui Dumnezeu .
Tacerea ca unire cu Dumnezeu
Aceasta tacere are la randul ei doua aspecte:
• Unirea prin tacere cu Dumnezeu care sta in fata noastra, in jurul nostru;
• Unirea prin tacere cu Dumnezeu care este in noi, in interiorul nostru.
Aceasta tacere din rugaciune trebuie sa ne uneasca cu Dumnezeu inteles ca acela care ne priveste si ne iubeste.
Cuvintele sunt baza unei comunicari profunde .Cuvintele ne pot conduce direct la misterul lui Dumnezeu asa cum putem observa in gandirea misticilor rasariteni.
Dialogul prin cuvinte conducea la punctul unde timpul se oprea si insusi misterul lui Dumnezeu ii lumina pe cei care dialogau prin rugaciune. In aceste momente, orice cuvant ar fi distrus misterul rugaciunii si de aceea numai tacerea si linistea puteau sa conduca la unirea cu Dumnezeu.
Trebuie ca si noi sa cautam ca o data ajunsi prin rugaciunea cuvintelor in intimitatea lui Dumnezeu, sa evitam a mai folosi cuvintele, sa depasim limitele cuvantului, cautand o unire la nivel de inima cu cel care ne iubeste, nu pentru ca n-am mai avea ce sa spunem sau ce sa cerem, ci pentru ca prin tacere dorim o comuniune mai profunda cu El.
Tacerea devine astfel o desavarsire a rugaciunii, o tacere personala in fata lui Cristos si impreuna cu el, o tacere in fata lui Dumnezeu cel care ne iubeste.
Rugaciunea este astfel o traire continua in fata lui Dumnezeu, dand o noua dimensiune vietii noastre – viata traita continuu inaintea privirii dragastoase a lui Dumnezeu
.
Omul, prin rugaciune, descopera demnitatea de a fi chemat inaintea Tatalui Ceresc pentru a deveni una cu El. Pentru aceasta, omul trebuie sa renunte la toate, pentru a fi capabil sa se indrepte exclusiv spre Dumnezeu, spre a-si gasi linistea si pacea in El.
Trebuie asadar a ne abandona intru totul lui Dumnezeu in rugaciune spre a atinge starea de calm imperturbabila, care nu vine doar din afara noastra ci si din interiorul fiecarui suflet.
Rugaciunea este calea ce conduce la spatiul nostru interior in care locuieste insusi Dumnezeu, in abisul tacerii divine.
A-l intalni pe Dumnezeu inseamna deci ca in acea tacere divina sa acceptam transformarea noastra intr-o fiinta noua, o faptura noua.
Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
preot Marian David
-
Tacerea si plansul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tacerea
Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
-
Tacerea care vorbeste
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.