Alegerea miresei

Alegerea miresei Mareste imaginea.

In ceea ce priveşte alegerea miresei de către mire, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă la o atentă chibzuinţă. Dacă cel care cumpără o casă sau sclavi se interesează în amănunt de situaţia acelora, cu atât mai mult cel care se căsătoreşte. Casa poate fi revândută şi sclavii înapoiaţi fostului proprietar, mireasa însă nu poate fi înapoiată părinţilor ei, „ci - zice Sfântul Părinte - eşti silit să o ţii în casă toată viaţa, sau dacă te scapi de ea îndepărtându-o, te faci pricină de adulter, după legea Domnului”.

Sfântul Ioan îndeamnă pe creştini să nu ţină seama numai de legile civile care operau în materie de căsătorie, ci mai ales de cele dumnezeieşti. El spune: „Tu, când ai de gând să-ţi iei femeie - zice el -, alergi cu mare grabă la legiuitori lumeşti şi învârtindu-te pe lângă ei, cercetezi cu toată îngrijirea ce se va întâmpla dacă femeia moare fără copii, dacă are un copil, doi sau trei, cum să se folosească averea cât timp trăieşte tatăl ei şi cum după moartea lui, ce va reveni fraţilor ei din moştenire şi ce soţiei lui, când aceasta va fi stăpână pe toată averea, când va trebui să dea din ea tuturor? Şi multe altele de felul acesta, şi îi întrebi şi cercetezi, căutând în toate chipurile să nu cadă vreo parte din bunurile soţiei la vreo rudă de-a ei; deşi, după cum am spus mai sus, chiar dacă s-ar greşi ceva, toată paguba va consta în pierderea de bani, cu toate acestea nu laşi nimic din ele necercetate”. Apelând la logica bunului simţ, el întreabă: „Oare nu este fără rost să arătăm atâta zel pentru o afacere de bani, iar când e vorba de pericolul sufletului nostru şi de răspunsul pe care avem să-l dăm acolo sus, să nu acordăm nicio importanţă unui lucru care cere, mai mult decât oricare altul, grabă şi grijă?” De aceea el îndeamnă: „Deci, când ai de gând să îţi iei femeie, să citeşti nu numai legile lumeşti, ci şi pe cele bisericeşti, căci după acestea şi nu după acelea vei fi judecat de Dumnezeu în ziua aceea (ziua judecăţii viitoare). Dispreţuind pe cele lumeşti, de obicei, ai de pierdut o sumă de bani, dar dacă le încâlci pe cele bisericeşti, aduci sufletului chinuri veşnice şi focul nestins al gheenei”.

Denunţând obiceiul încetăţenit încă de pe vremea aceea, Sfântul Părinte subliniază valoarea calităţilor sufleteşti ale miresei, ca şi ale mirelui, şi nu a zestrei sau dotei. Căci setea de îmbogăţire era atât de mare, încât chiar şi căsătoria devenea un târg murdar, ignorându-se cu totul zestrea spirituală. Această situaţie se generalizase atât de mult, încât, chiar adresându-se creştinilor, el se vede silit sa exclame: „Care om ce vrea să se însoare mai întreabă ce purtări şi ce creştere are fata pe care doreşte să o ia de soţie? Nimeni! Ci întreabă îndată de bani, de moşie, de câta avere are. lata, ca şi cum ar avea de cumpărat ceva sau de făcut un act obişnuit... Aud pe mulţi spunând: «S-a încheiat un contract intre cutare şi cutare», adică s-au căsătorit. Batjocoresc darurile lui Dumnezeu; şi aşa se însoară şi se mărită, ca şi cum ar cumpăra şi ar vinde; iar contractele de încheiere a căsătoriilor se fac cu mai multă grijă decât contractele de vanzare-cumparare .

Aşadar, nu bogăţia trebuie să fie criteriul pentru alegerea miresei. „Nu socoti căsătoria ca un negoţ”, zice Sfântul Ioan. Este ridicol, ruşinos şi fără demnitate să se procedeze uşa. El remarcă: „Am auzit pe mulţi zicând: cutare era sărac, căsătoria l-a îmbogăţit, a luat o femeie bogată; trăieşte acum în lux şi îmbelşugare. Ce spui, omule? Tu vrei ca femeia să-ţi aducă bani? Poţi să spui asta fără ruşine şi fără să roşeşti? Şi nu te ascunzi în fundul pământului când cauţi asemenea mijloace de câştig? Aşa vorbeşte un soţ?”Şi în alt loc, dispreţuind banii şi bogăţia, pe care le socoteşte lucruri secundare, dar care au devenit obiectul preocupărilor tuturor, el deplânge această stare la care s-a ajuns, spunând: „Să nu căutăm bani, să nu cerem nobleţe exterioara, a pe cea a sufletului. Nimeni să nu aştepte să se îmbogăţească de pe urma femeii, căci o astfel de bogăţie este necurată şi nedemnă de bărbat; în sfârşit, să nu caute cineva să se îmbogăţească din căsătorie. [... ] Nu căuta deci la femeie avere şi bani, şi atunci toate celelalte le vei afla cu uşurinţă. Cine, spune-mi, lăsând la o parte cele principale, se ocupă de cele secundare? Dar vai! peste tot locul noi suferim de acest rau. De câştigăm copii, noi nu ne îngrijim cum să-i facem buni, ci cum să le dăm de soţii femei bogate. Nu ne batem capul ca să-l facem pe copil să fie cu purtări bune în lume, ci cum ar putea să devină bogat. Chiar dacă-l formăm pentru vreo profesie oarecare, nu ne îngrijim ca el să fie scutit de greşeli, ci cum să ne aducă un mai mare câştig, şi în felul acesta toate s-au transformat în bani. De aceea s-a şi corupt totul, pentru că ne stăpâneşte iubirea de bani”.

Pe lângă situaţia nedemnă în care este pus cel care-şi ia de soţie o femeie bogată, acela are de înfruntat tot restul vieţii multe alte umilinţe şi neajunsuri. De aceea, este de preferat ca bărbatul să-şi aleagă o soţie mai săracă decât el, „pentru că dacă e cu avere - zice Sfântul Ioan -, nu va intra în acea casă atâta mulţumire provocată de banii ei, pe cât dezgust provocat de batjocorile ei, pe câtă pretenţie din partea ei de a cere mai mult decât a dus ca zestre; în sfârşit, dezgust din cauza insultelor, a luxului celui mare şi a vorbelor grele pe care le pronunţă”. Masa lor devine o arenă şi un teatru de lupte zilnice; îşi doresc sfârşitul care, simt ei, întârzie să vină, şi dacă se întâmplă să le moară soţia înainte de vreme şi toată averea, pentru care au investit atâtea eforturi, procese şi ani din viaţă, cade in mâna vreunei rude, atunci unii ca aceştia sunt asemenea naufragiaţilor care abia îşi scapă trupul şi libertatea lor. Şi dacă soţia trăieşte, ea va invoca permanent stăpânirea ei asupra averii, ceea ce demonstrează că între cei doi nu domneşte dragostea unuia pentru celălalt, ci dragostea de avuţii. „Dacă te căsătoreşti cu o femeie bogată - zice Sfântul Părinte în alt loc iei mai degrabă un stăpân pe cap, decât o femeie. In afară de aceasta, prin firea lor, femeile sunt pline de deşertăciune, mândrie şi de dorinţa de a-ţi lua ochii; dacă le mai vine în ajutor şi averea, în ce chip bărbaţii lor le vor mai putea suferi? Dimpotrivă, cel care ia o femeie de seama lui sau una mai săracă decât el aduce un ajutor, un tovarăş şi intr-adevăr introduce fericirea în casa lor. Lipsa averii o îndeamnă să fie supusă întru totul bărbatului, să cedeze şi să-l asculte în toate, astfel că dispare motivul de ceartă, luptă, îngâmfare, neînţelegeri, şi se apropie legătura păcii, unirii, iubirii şi a înţelegerii. Pace deci şi bun trai, iar nu bani”.

Aşa trebuie să se petreacă lucrurile între creştini; cei care doresc să se căsătorească sunt îndemnaţi să privească la exemplele celor vechi, din Biserica primară, şi să-i urmeze. Aceia „se interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri sufleteşti”. De aceea, ei „n-aveau nevoie de contracte, nici de garanţia hârtiei şi cernelei. In locul tuturor acestora le era de ajuns purtarea miresei’”

Creştinii trebuie „să se sfătuiască cu fericitul Pavel şi să citească legile pentru căsătorie aşezate de acela”, pentru a şti ce pericole îi pândesc şi cum trebuie să procedeze în cazul în care femeia este desfrânată, dedată la vin, insultătoare, fără judecată sau cu vreun alt defect. Căci Apostolul nu îngăduie divorţul decât pentru adulter, soţul fiind silit să suporte „toată răutatea” soţiei lui. „Dacă îţi pare grea şi nesuferită această poruncă, - zice Sfântul Părinte - dă-ţi toată silinţa ca să-ţi iei o femeie bună, înţeleaptă, ascultătoare...”. Şi în alt loc el spune: „Vă rog, dar, şi pe voi, nu umblaţi după bani şi după avere, ci după purtări, după bunătatea inimii. Caută fată evlavioasă, fată cuminte! Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. De cauţi pe cele ale lui Dumnezeu, le vei avea şi pe cele din lumea aceasta; dar dacă le nesocoteşti pe acelea şi umbli după acestea, nici de acestea n-ai parte”.

Părinţii miresei, de asemeni, sunt sfătuiţi de Sfântul Părinte să se implice în căutarea unui soţ pentru fiica lor. Acestora el le spune: „Mai întâi caută bărbat pentru fecioară, însă bărbat în toată puterea cuvântului, protector al femeii, bărbat care să fie capul trupului şi căruia tu-i predai nu slugă, ci-i încredinţezi pe însăşi fiica ta. Nu căuta bani, nu căuta strălucirea neamului, nu măreţia patriei lui, căci toate acestea sunt nefolositoare, ci tu caută evlavia sufletului, blândeţea, adevărata înţelepciune, frica de Dumnezeu, dacă voieşti ca fata ta să vieţuiască cu plăcere”.

Având în vedere toate necazurile provocate de o căsătorie întemeiată pe interese materiale, Sfântul Ioan îndeamnă şi în alt loc, spunând: „Să nu mai căutăm bani, să căutăm virtutea, cinstea, modestia. O femeie modestă, virtuoasă, inţeleaptă, fie chiar fără avere, va şti să se folosească de sărăcie mai bine decât alta, provenită dintre cei bogaţi; dimpotrivă, o femeie rea, neînfrântă, cicălitoare, chiar dacă ar găsi în casă mii de comori, le va risipi mai repede decât orice furtună şi va aduce pe capul bărbatului, odată cu sarcina, şi nenumărate nenorociri. Să nu căutăm, deci, bogăţie, ci o femeie care să chivernisească bine averea noastră”.

Insă nu numai bogăţia, ci chiar frumuseţea trupească, nici ea nu trebuie să reprezinte un criteriu în alegerea soţului sau a soţiei. Sfântul Ioan dă exemplul, bine cunoscut, al căsătoriei tainice dintre Hristos şi Biserica Sa murdară şi ratată „de cea mai grozavă necurăţie”, dar pentru care, din iubire, Mirele Hristos S-a dat pe Sine ca să-i vindece rănile, să-i schimbe chipul, să-i îndrepte formele si neajunsurile, aducând-o „la o frumuseţe de necrezut" Spre această frumuseţe spirituală se cuvine să tindă .şi mim, iar dacă unul dintre ei are nişte defecte ascunse, celălalt să facă ceea ce a făcut Hristos cu Biserica, să-l îndrepte şi să-l înfrumuseţeze din punct de vedere spiritual. „Şi noi, aşadar, - zice Sfântul Ioan - să căutăm o astfel de frumuseţe şi vom putea, negreşit, să ne facem creatorii ei. Nu cere de la femeie ceea ce nu este al ei. Nu respinge pe femeie pe motivul că nu este irumoasă. A lui Dumnezeu creatură este şi ea şi nu o batjocoreşti pe ea, ci pe Cel ce a făcut-o. Cu ce e vinovată ea dacă este urâtă? Nu lăuda pe femeie pentru frumuseţea ei. Acest fapt este propriu sufletelor desfrânate. Tu caută frumuseţea sufletului şi imită pe Mirele Bisericii”.

Frumuseţea exterioară este trecătoare; voluptatea ei ţine o lună sau două sau cel mult un an, şi „ceea ce era o minune de frumuseţe” se veştejeşte în mod firesc odată cu trecerea timpului. Şi, dacă mai survine şi vreo boală, aceasta se pierde şi mai repede. însă defectele sufleteşti, acoperite până atunci de acea frumuseţe, ca de pildă: „mândria, uşurinţa şi aroganţa”, acestea nu se pierd, ci „rămân la locul lor”.

Frumuseţea exterioară are însă şi alte dezavantaje, mai grave; ea „este plină de mândrie şi de uşurătate, te duce de multe ori la gelozie, bănuieşti, şi de multe ori comiţi absurdităţi” din cauza ei.

Arătând că lucrurile stau cu totul dimpotrivă în cazul frumuseţii sufleteşti, unde „dragostea odată începută rămâne pentru totdeauna”, Sfântul Ioan îndeamnă pe cei ce vor să se căsătorească, spunând: „Noi să căutăm la femeie dragostea, modestia, blândeţea caracterului, că acestea sunt semnele distinctive ale frumuseţii adevărate. Să nu căutăm frumuseţea trupului, nici să nu o acuzăm (pe mireasă) pentru lipsa unor astfel de calităţi pe care ea nu este stăpână. ” De aceea, bărbaţii ar trebui să caute soţii care să !e insufle evlavia, înfrânarea şi multă înţelepciune. Virtutea soţiei o face pe aceasta să nu aibă frică de trecerea vremii, căci timpul îi dă prilejul să-şi descopere frumoasele ei calităţi, să nu-i fie teamă de împuţinarea dragostei dintre ea şi soţul ei, căci dragostea lor devine mai vie şi legătura dintre ei se strânge mereu, să nu se îndoiască de fidelitatea bărbatului ei, căci acesta, fiind legat de dragostea pentru soţia sa, îi va fi credincios până la sfârşit, şi astfel, prin curăţia lui, „coboară asupra casei sale bunăvoinţa şi sprijinul dumnezeiesc”.

Nu frumuseţea asigură trăinicia unei căsnicii, ci uneori chiar, dimpotrivă, lipsa ei. „Nu aţi văzut - zice Sfântul Părinte - câţi bărbaţi şi-au pierdut viaţa într-un mod de plâns după ce şi-au luat de soţii femei frumoase? Câţi, apoi, după ce şi-au luat de soţii femei nu tocmai frumoase, nu au ajuns la adânci bătrâneţe, petrecându-şi viaţa în cea mai mare mulţumire?”

Frumuseţea care doreşte Hristos să fie căutată este de a şterge pata din lăuntru, de a smulge zbârcitura din interior, de a dezrădăcina defectele din suflet. „Astfel de frumuseţe caută Dumnezeu şi, deci, noi să formăm pe femei în aşa fel, nu atât pentru noi, ci pentru Dumnezeu”, zice Sfântul Ioan.

Dacă frumuseţea fizică nu are vreun rol hotărâtor în alegerea unei mirese, sănătatea ei însă este mult apreciată de către Sfântul Ioan. Făcând referire la Rebeca (Fac. 24), el spune: „Atunci fiicele, pe lângă virtuţile lor, aveau şi sănătate trupească. Intr-adevăr, mamele lor nu le creşteau cum este obiceiul astăzi şi nu stingeau sănătatea lor cu băi, parfumuri, farduri, haine moi, în sfârşit prin multe alte chipuri de zădărnicii care mai repede le moleşesc. Dimpotrivă, ele le supuneau la cele mai grele încercări. De aceea, aveau o frumuseţe înnăscută a trupului şi de bun soi, căci aveau totul de la natură, nimic străin. Şi se bucurau de o sănătate neatinsă de nimic, şi farmecul lor era de neînchipuit, pentru că trupul lor nu era niciodată chinuit de boală, şi trândăvia le era necunoscută. In sfârşit, greutăţile, oboseala, obişnuinţa de a face totul singure, gonind trândăvia, le dă putere şi sănătate nezdruncinată. De aceea erau şi mai plăcute bărbaţilor şi mult mai iubite, pentru că găseau în ele multă înţelepciune”.

Toate aceste aspecte trebuie să fie bine cunoscute de către candidaţii la căsătorie. însă, pe lângă cele enunţate, încă un lucru este important, şi anume ca femeia să fie nu numai virtuoasă, ci şi „potrivită cu firea” celui care voieşte să o ia în căsătorie. Procedând aşa, soţul îşi va iubi soţia toată viaţa, după îndemnul Apostolului Pavel (Efes 5,25).

Pentru dobândirea unui mire virtuos, se cuvine însă ca atât părinţii, cât şi viitoarea mireasă să ceară ajutorul lui Hristos. El zice: „Când vrei să analizezi cu exactitate valoarea bărbatului aceluia, roagă-L pe Hristos ca să stea de faţă si să-ţi arate, şi El nu se va ruşina de aceasta, căci nunta este taina venirii Lui. Mai ales roagă-L atunci ca să dea fetei tale un astfel de mire”. Aşa a procedat şi sluga lui Avraam când a căutat mireasă lui Isaac şi Dumnezeu i a ascultat rugăciunea (Fac. 24, 12-14). „Când tu analizezi şi cauţi pe acel bărbat - continuă Sfântul Părinte, sugerând şi un scurt exemplu de rugăciune roagă-te şi zi către Dumnezeu: «Pe care îl voieşti Tu, Doamne, iconomiseşte-l (rânduieşte-l)». Încredinţează-I în mâna Lui acest lucru, şi El, fiind cinstit de tine prin această cinste, îţi va răsplăti. Două lucruri trebuie a face: a încredinţa în mâna Lui alegerea bărbatului, şi a cere ca acel bărbat să fie aşa precum îl voieşte El”. Aşadar, ca orice lucru important, căsătoria trebuie precedată de rugăciune stăruitoare către Dumnezeu, căci El este chivernisitorul bun al vieţii celor care se dăruiesc Lui şi îşi potrivesc voinţa după voia Lui.

Pr.dr. Constantin Mihoc

Fragmente din cartea "Taina casatoriei si familia crestina in invataturile marilor Parinti ai Bisericii din secolul IV", Editura Oastea Domnului

Cumpara cartea "Taina casatoriei si familia crestina"

Pe aceeaşi temă

27 Iulie 2020

Vizualizari: 791

Voteaza:

Alegerea miresei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria nunta cununia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE