Mai este posibil sa fie casatoria cale spre desavarsire?

Mai este posibil sa fie casatoria cale spre desavarsire? Mareste imaginea.

Temelia căsătoriei este pusă prost

Spunem că este „de vis” din cauza începuturilor. Inceputurile sunt proaste, sunt slabe. Temelia nu mai e solidă şi, nefiind solidă, nu poţi să construieşti. Căsnicia este o clădire care se construieşte pe o temelie, iar astăzi temelia este pusă prost. Părinţii zămislesc copilul aiurea, când nu trebuie, din relaţiile soţilor copilul are multe de suferit. Apoi, copilul merge la grădiniţă, unde, până mai vine educatoarea, până mai vine unul, altul, până-şi beau cafeluţa educatoarele, toţi copiii stau la desene animate. La desenele animate violenţa este de 68 de ori mai mare decât într-un film obişnuit de violenţă.

Apoi accesul necontrolat la informaţie, discuţii despre prezervative şi altele, pentru că „copilul trebuie informat”. S-a constatat că românii au o reticenţă pentru prezervative şi atunci merg asociaţii special create, care dau copilului la grădiniţă prezervativele, le umflă şi se umple grădiniţa de baloane, sub ochii mamei noastre sau prietenei noastre, care este educatoare, dar care trebuie să execute ordinul.

Apoi, nu este la modă dacă nu te duci la discotecă. Părinţii creştini nu se îngrijesc să aibă prietenie unii cu alţi şi să poată să pună copiii într-o anumită conjunctură, creştină. Pentru că nu poţi dărâma nimic, dacă nu pui ceva în loc. Nu poţi să-i iei copilului discoteca şi să nu-i dai nimic în loc. Asta ar însemna întâlniri, spectacole, iarbă verde şi multe altele, pe care părinţii ar trebui să la facă cu copiii. Dar părinţii nu fac aşa; dacă apucă o dată să meargă undeva, lasă copiii la mama, la tata, la bunica sau undeva, se unesc 3-4 familii şi se duc fără copii.

După aceea, urmează criteriile false după care se alege cel cu care o să-ţi duci zilele de aici înainte. Şi astfel nu mai putem discuta despre căsătorie ca şi cale spre desăvârşire.

Putem vinde tot pentru comoară?

Am vrea să vorbim despre ce aţi zis dumneavoastră, dar cum să vorbim şi cui să vorbim? Este cineva hotărât să înţeleagă pilda comorii din ţarină? Dacă nu eşti hotărât să înţelegi asta, atunci numai vrei să-ţi gâdili urechea. Pilda aceasta sună aşa: un om a descoperit într-o grădină o comoară. Cât de mare era comoara? Pe măsură ce înainta pe acolo se împiedica de vase de aur, briliante şi aşa mai departe. A încercat să ia ceva. Ce să ia? Că îl putea vedea proprietarul, dacă trecea pe acolo, sau putea fi pârât. A stat să se facă noapte, tot n-a reuşit. Atunci a lăsat totul acolo, s-a dus acasă, a vândut tot ce avea (avea şi el pe acasă câte ceva), s-a dus la proprietar şi i-a propus să-i vândă lui grădina. Au negociat şi târgul s-a făcut. Atunci a înconjurat bine grădina cu gard şi a început să scoată comorile. Şi nu s-a mai oprit, cred că şi astăzi scoate. Asta ar fi pilda comorii din ţarină.

Putem noi vinde tot pentru comoara împărăţiei Cerurilor? Dacă nu putem, degeaba ascultăm conferinţe, citim cărţi... Putem sau nu putem? Asta este analiza pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi: putem noi să vindem tot, ca să cumpărăm grădina cu comoara, adică împărăţia Cerurilor? Putem noi să avem aici, în această viaţă, întâlnire cu Hristos? Dacă nu putem, să nu cumva să ne aşteptăm ca în lumea cealaltă să avem această întâlnire, pentru că dacă nu-L cunoaştem pe Hristos aici, El nu Se recunoaşte în noi acolo. Nu că nu ne recunoaşte pe noi, ci nu se recunoaşte El în noi. De aceea îndemnăm la Liturghie, Spovedanie, fapte bune, rugăciune, post, milostenie. Preoţii deja şi-au deformat predica; în loc să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, vorbesc despre pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. De ce au ajuns aşa? Pentru că păcatul, răul, stăpâneşte mai mult decât ar fi normal să stăpânească.

Trebuie să ţii cont de celălalt

Ar mai fi posibil să fie căsătoria cale spre desăvârşire? Sigur. Sunt printre noi oameni care au înţeles. Unii au înţeles la început, alţii au înţeles mai târziu. Intr-o situaţie a înţeles şi el, şi ea, în altă situaţie a înţeles numai el, iar în altele numai ea. Dacă înţeleg amândoi deodată, e bine; dar dacă înţelege numai unul, de obicei cel care înţelege, în loc să zică: „Doamne, îţi mulţumesc că am înţeles, mulţumesc că m- ai luminat, mulţumesc că am aflat..merge înainte şi-l lasă pe celălalt în urmă. Dacă soţul a găsit ceva - a citit, l-a pişcat lucrarea Duhului Sfânt de inimă, s-a îndrăgostit de posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu - uită că soţia lui habar n-are. A luat-o din discotecă sau de pe unde a putut şi el, au o conjunctură a anturajului lor. Şi el merge, iar ea rămâne. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu soţia.

Acesta ar fi unu! din aspectele de tragedie în familia care doreşte. Cei care au pomit-o bine de la început, cu calcul, cu precizie, sunt de felicitat. Dar ne putem replia, fiecare. Spre exemplu, poţi să asculţi un bărbat şi rămâi uimit de aceea ce zice; „Părinte, ştiţi ce am păţit? Soţia mea a aruncat pe geam candela. S-a enervat, a luat-o din perete şi a aruncat-o. Altădată a spart o icoană şi zob a făcut-o.” Când auzi aşa, ai o părere proastă despre acea femeie. Dar când discuţi şi cu ea, şi afli câteva lucruri, vei constata că soţul ei nu a procedat cu înţelepciune; ea n-a înţeles nimic şi a procedat ca atare, atât a putut; cu atât s-a născut, atât a primit de la părinţi, atât a lăsat ea să pătrundă în sufletul ei. Şi afli că de fapt el a avut un anumit mers, a schimbat macazul fără să anunţe, fară să explice, şi merge, şi merge, face rugăciuni, metanii, ţine post foarte aspru. Soţia nu poate să ţină ritmul. Şi constaţi că de fapt ea, care a tăcut atâta rău - nu e puţin rău să arunci o icoană pe fereastră - nu-i chiar aşa de vinovată; el este vinovat. Şi dacă vreţi discutăm lucrul acesta şi despre o soţie care povesteşte ce face soţul.

Un soţ trebuie iubit aşa cum este

Să reuşeşti să nu vezi răul

A prezenta acum, în 2005, idealul în căsnicie, e foarte greu, pentru că am pierdut foarte mult. Una este ca un popor întreg să meargă înainte şi alta este ca doar câţiva din popor să meargă înainte. 4,3% din populaţia românească merge la biserică. închipuiţi-vă că 96% - din ortodocşi vorbesc - nu merg la biserică. Mai sunt vreo 11 % care merg din când în când, vreo 20% care merg de Paşti şi de Crăciun - dar mai bine n-ar merge, pentru că amestecă lucrurile - şi atât. Cu asemenea procente, de ce să avem aşa mare curaj?

Undeva la marginea ţării, am întâlnit un episcop căruia îi povesteam necazurile astea întâlnite. A zis: „Părinte Nicolae, din mila lui Dumnezeu în eparhia mea nu-i aşa." Şi mă gândesc că ori nu ştia, ori avea sufletul pornit pentru a vedea numai binele. Nu-mi explic altfel. Cineva mi-a povestit că un episcop vechi (a şi murit), care se numea Chesarie de la Dunărea de Jos, când era nu ştiu unde vicar, veneau mulţi amărâţi la el şi îi cereau. El avea salariul mare şi tot îl dădea săracilor. Intr-o zi, cineva a îndrăznit şi i-a spus: „Toţi aceştia pe care-i vedeţi pe geam la rând vor să vă ceară bani." Episcopul a zis: „Da, că n-au." I s-a spus că al doilea este un nenorocit, al patrulea uite ce face şi aşa mai departe; îi arăta prin geam, prin perdea. Episcopul a zis: „Nu-mi mai spune; eu nu cred că există asemenea oameni." Vă daţi seama ce curăţenie a inimii avea, de nu putea să vadă răul. Asta e o stare. Şi atunci mă gândesc că putem să sperăm că soţul, respectiv soţia, poate vor reuşi şi ei să nu mai vadă răul în celălalt. Pentru că marea problemă este să reuşeşti să nu vezi răul, ci să vezi binele.

Dacă vrei să meargă, trebuie să îl laşi

Când cei doi se cunosc, ei se prezintă cu ce au şi ei mai bun: unul cu punctualitatea, celălalt cu nu ştiu ce fel de vorbă, cultură, aspecte morale, aspecte materiale; pe urmă ajung la părinţii unuia şi ai celuilalt, şi părinţii băiatului spun că băiatul lor e aşa şi aşa, iar părinţii fetei spun că şi fata lor e aşa şi aşa. Nici băiatul, nici fata, nici părinţii lor nu spun: „Băiatul nostru are multe calităţi, dar mai are şi asta, şi asta, şi asta, care trebuie înghiţite.” „Şi fata noastră are asta, şi asta, şi asta, dar nu ştie asta, şi asta. şi nu are înclinaţie spre cealaltă." Aceste lucruri nu se prezintă, nu se descoperă. Dacă s-ar descoperi, atunci cei doi ar putea să lupte unul pentru celălalt, ca să suporte, dar şi să acopere şi să îndrepte neputinţele celuilalt. Pentru că o soţie (un soţ) trebuie iubită (iubit) cu tot ce are: şi cu bine şi cu rău. şi cu neputinţă şi cu calitate.
Am întrebat o fată prietenă cu familia mea (mi-am permis asta), care s-a căsătorit cu un bărbat care avea un nas foarte mare. nu ştiu dacă puteţi să vă închipuiţi (aşa l-a lăsat Dumnezeu): „Cum l-ai luat pe acesta?” A zis: „Părinte, dumneavoastră vă spun. Vă rog să mă credeţi că îmi place aşa cum e el.”

Trebuie să iubim pe soţia noastră (soţul nostru) aşa cum e: şi dacă-i beţiv trebuie să-l iubeşti, şi dacă-i nemernic, şi dacă-i înalt, şi dacă-i scund. Dacă ai hotărât asta, asta trebuie să faci. Şi pe soţia ta trebuie s-o iubeşti cum e ea: şi cu batic pe cap, şi fără batic, şi vopsită, şi cu cercei, şi fără cercei, şi machiată, şi nemachiată... E soţia ta.
A, vrei să ajungi la nu ştiu ce stare înaltă duhovnicească? Ajungi foarte uşor. Cum? Urci tu şi ea vine după tine. Dar tu nu urci. Tu numai comentezi, numai reproşezi. Şi atunci apare opoziţia, adică... din încrucişarea între cal şi măgar dă catârul. Catârul, pe măsură ce tragi, el trage împotrivă. Dacă vrei să meargă, trebuie să îl laşi. La Sfântul Munte sunt folosiţi mularii (tot un fel de catâri) care sunt lăsaţi să meargă pe acolo. Nu se prăbuşesc în prăpastie, au o siguranţă. Asta e foarte important să învăţăm. Pentru că dacă faci ceva silit, nu prinde, mai ales că e târziu. N-ai sădit ce trebuie la început, n-ai vorbit ce trebuie atunci, acum ia-o mai încet...

Trebuie să porneşti de la bază

Deci, în acest context în care trăim astăzi, vorbim despre căsătoria - cale spre sfinţenie. Greu. Dar nu imposibil. Cei care v-aţi hotărât să vă căsătoriţi trebuie să vă încadraţi în reguli, pe care v i le stabiliţi singuri. Sigur, după principiile creştine. Aceste reguli trebuie respectate. In antichitate se spunea că omul este măsura tuturor lucrurilor.

Hristos a venit şi ne-a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor”. Măsura noastră este Hristos. Vrem să recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Atunci va fi bine. Asta este. Dar toată lumea îşi doreşte căsnicie fericită fară să pornească de la bază.

Parintele Nicolae Tanase

Fragment din cartea "De la prietenie la iubire", Editura Agaton

Cumpara cartea "De la prietenie la iubire"

 

Pe aceeaşi temă

03 Octombrie 2017

Vizualizari: 347

Voteaza:

Mai este posibil sa fie casatoria cale spre desavarsire? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria nunta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE