„Sunt căsătorită de zece ani, dar eu şi soţul meu suntem ca nişte străini. Mă simt singură tot timpul. Nu ştiu dacă acest lucru se întâmplă frecvent sau este o raritate. Spuneţi-mi ce-i de făcut?" (Marina, Perm)
- Din păcate, am mai întâlnit un astfel de discurs. M-am întâlnit nu demult cu un cunoscut predicator, preotul Artemie Vladimirov, parohul Bisericii Tuturor Sfinţilor din Krasnoe Selo, şi discuţia noastră s-a referit, în mare, la acest subiect. Vă propun o scurtă prezentare a celor discutate:
IOANA BESEDINA: Unele femei, nemăritându-se, se plâng de singurătate şi gol în viaţă. Ce ar trebui să facă?
PR. ARTEMIE: în cazul singurătăţii, cel mai grav este să îţi închipui că ai fost uitat, că nu mai eşti interesant, că nu te mai iubeşte nimeni. Ca preot, mi se întâmplă des să aud astfel de cuvinte. De obicei, le amintesc domnişoarelor despre Cel care este deasupra noastră. EI ne vede tot timpul, ne ascultă şi ne iubeşte. Cel mai important este să crezi în această dragoste şi, crezând, o vei avea. Astfel, rugăciunea noastră nu va rămâne fără răspuns, fiindcă Tatăl cel ceresc ştie cele ascunse ale inimii noastre. Dumnezeu ne iubeşte şi de aceea ne poartă de grijă.
Dacă vorbim despre viaţa pământească va trebui să înţelegeţi că legăturile dintre soţi nu sunt un antidot pentru singurătate. O femeie căsătorită poate fi, de asemenea, singură şi nefericită. Dar dumneavoastră nu trebuie să vă pierdeţi speranţa că veţi găsi alesul inimii. Dacă nu l-aţi găsit încă, umpleţi-vă viaţa cu ce i-ar putea plăcea acestuia, ceva ce i-ar putea stârni interesul.
Văd adesea că femeile care nu şi-au realizat visul cad în depresie şi nu observă cum starea lor interioară le schimbă felul în care arată. Singurătatea le face pe multe femei asemănătoare. Acestora li se vede pe chip oboseala de viaţă, iar privirea, oarecând vie, le devine mohorâtă. Mersul graţios se transformă într-unul greoi, inima le este plină de invidie faţă de prietenele mai fericite. Toate gândurile şi vorbele se reduc, de obicei, la lipsa lor de aşezare în viaţă. Femeile acestea se plâng tot timpul că nu şi-au împlinit chemarea maternă din interior. Nu este de mirare că pentru ele un mic motiv de întristare se transformă în decepţie, iar o mică greutate în impas. Şi dacă le privim astfel din exterior, ne întrebăm: cât de dorite ar fi unele ca acestea ca fete de măritat?
Dacă veţi încerca să nu fiţi deprimate şi supărate, dacă veţi fi mereu ocupate cu treburi interesante, atunci toate vor fi la dumneavoastră ca în zicala rusească: „Albina ocupată nu are vreme de supărare." Ocupaţi-vă timpul şi atunci nu veţi avea momente de tristeţe profundă. Dacă lucraţi cu oamenii, atunci aveţi posibilitatea să depuneţi o părticică din suflet în comunicarea profesională. In lume sunt mulţi oameni deprimaţi, care aşteaptă mângâiere de la noi. De aceea, dăruindu-le un cuvânt bun, veţi simţi că au nevoie de dumneavoastră şi că mulţi vă vor căuta comuniunea. Veţi fi cu siguranţă observată atunci când veţi deveni veselă şi radiantă. Zâmbetul dumneavoastră, care încălzeşte inimile celor din jur, nu va trece neobservat, la fel ca ochii care radiază bucurie, bunătate şi milă.
Ţineţi minte că Dumnezeu vede dorinţele noastre. Dacă soarta dumneavoastră este să fiţi femeie şi mamă, atunci Domnul vă va trimite un soţ. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă atât de rapid cum aţi vrea, învăţaţi să trăiţi singură. Nu ascultaţi de nimeni şi, cel mai important, nu acceptaţi să vi se plângă de milă.
- Există fete care nu leagă fericirea personală de măritiş. Acestora le place singurătatea, dar sunt atacate de vecinele curioase cu întrebări lipsite de tact. Sfătuiţi-mă cum să rezist în singurătatea mea şi să nu-mi jignesc vecinele?
- In zilele noastre nu poţi trăi fără simţul umorului. Dacă i-ai asculta pe toţi, ai putea să-ţi ieşi din minţi. Invăţaţi să priviţi cu umor orice situaţie de viaţă. Mai ales atunci când auziţi întrebări lipsite de tact la adresa dumneavoastră. Nu puneţi la inimă şi nu vă grăbiţi să răspundeţi cu aceeaşi monedă.
Atunci când, pentru a nu ştiu câta oară, veţi mai auzi de la cineva expresia „e timpul", să nu roşiţi sau să păliţi şi, cu atât mai mult, să nu vă enervaţi. Un om cu tact nu-şi va permite să vă indice timpul când trebuie să vă căsătoriţi sau să deveniţi mamă. Aceasta vă priveşte doar pe dumneavoastră. Incercaţi să vă formulaţi răspunsul astfel:
„Arătaţi-mi un bărbat care să fie demn de mine şi atunci mă voi mai gândi la această problemă." Aşa făcea odinioară Sfânta Muceniţă Ecaterina, ocrotitoarea fecioarelor, pentru a refuza propunerile de căsătorie.
Dacă nu vă este urât în singurătate şi cartea este pentru dumneavoastră un interlocutor de suflet, să ştiţi că sunteţi un om sănătos. Singurătatea nu are nimic rău în sine, dacă e cerută de suflet. Dimpotrivă, ar trebui să fiţi urmată de cele cărora viaţa fără soţ li se pare insuportabilă. Exemplul dumneavoastră poate servi multora drept lecţie, fiindcă v-aţi regăsit în această singurătate şi vă simţiţi confortabil astfel.
Nu este pe deplin sănătos acel suflet care nu poate iubi, care se învârte în jurul propriului eu. Dumneavoastră sunteţi însă un exemplu pentru ceilalţi dacă, rămânând singură, puteţi dărui dragoste celor din jur şi vă gândiţi la cum îi puteţi ajuta. Rămâneţi astfel şi ţineţi minte că fiecare om este unic. Va trebui să vă trăiţi viaţa; de aceea construiţi-o aşa cum vă dictează inima, şi nu cum doresc rudele sau cunoştinţele.
- Multe femei căsătorite de câţiva ani spun că se simt tot singure. Există şi o singurătate in cadrul căsătoriei?
- Atunci când aud astfel de destăinuiri, îmi dau seama, o dată în plus, că singurătatea este totuşi o problemă spirituală. Din păcate, multe soţii nu cunosc tainele fericirii familiale, iar acestea sunt foarte simple. Vă voi spune una dintre ele. Fiecare soţie trebuie să ştie că soţul sau mirele ei este doar un material brut sau, vorbind în termeni figurativi, o bucată de plastilină. Soţia sau mireasa este însă un sculptor de înaltă clasă. Aşa că ea trebuie ca, utilizând tehnologiile contemporane, să transforme această plastilină într-o statuetă care răspunde cerinţelor înaltei arte.
Problema înstrăinării în căsnicie este cunoscută preoţilor încă din vechime. Cine este vinovat de aceasta? Mi se pare că problema constă în lipsa de educaţie a ambelor părţi. Noi, cu toţii, suntem un pic egoişti. Indrăgostindu-ne de cineva, ne-am îndrăgostit, de fapt, de noi înşine în acea persoană, aşteptând ca noua noastră stare să se transforme într-o fântână de bucurie şi de plăceri. Căsnicia autentică înseamnă însă muncă zilnică. Şi această muncă se referă la capacitatea de comunicare cu alesul. Şi ce auzim că se întâmplă în familii astăzi? „Ce mai vrei? N-am timp de tine!" sau „Nu mă înţelegi. De ce vorbeşti cu mine pe tonul acesta?" In convorbirile noastre nu încap decât consumul şi solicitările, aşteptarea unei minuni din partea celuilalt. Numai că în fiecare convorbire este important firul comunicării.
A învinge singurătatea în doi stă în puterea voastră. Străduiţi-vă să comunicaţi mai mult cu soţul, găsiţi teme interesante pentru el şi dacă acesta va muşca momeala trageţi imediat undiţa. Să presupunem că nu sunteţi deloc interesată de fotbal. Insă, dacă soţul dumneavoastră este un microbist înrăit, alăturaţi-vă la meciuri. Nu vă va face nicici un rău o astfel de petrecere de timp, dar relaţia cu soţul va cunoaşte un val de prospeţime. Intrebaţi-l de ce „ai noştri" au pierdut în faţa spaniolilor? Nu este exclus să vă propună să mergeţi la o plimbare ca să discutaţi despre meci. Consideraţi aceasta ca fiind primul pas spre apropierea de el. Convorbirea poate avea ca temă orice îl interesează pe soţ. Renaşterea şi întărirea relaţiilor dumneavoastră cu soţul pot fi făcute şi prin intermediul sfaturilor extraordinarei cărţulii însemnări despre viaţa de familie, a împărătesei Alexandra a Rusiei.
- Adesea, femeile singure sunt sfătuite să-şi umple viaţa cu îngrijirea copiilor la un orfelinat. Dar nu toate scapă de sentimentul singurătăţii prin această activitate. O cunoştinţă mi-a spus: „Mergeam la copii, le dăruiam căldură, dar şi eu vroiam, în acel timp, atenţie şi căldură umană."
- Poate că ea nu mergea aşa cum ar trebui la orfelinat. Poate că mergea pentru a se destinde sau fiindcă nu avea ce face altceva. Mergea pentru a primi acolo un medicament împotriva singurătăţii, dar inima nu i-a fost pătrunsă de apropierea acelor copii, care nu erau pentru ea decât interesanţi. Şi de aceea a plecat de acolo la fel cum venise. Ştiu, din proprie experienţă, că, dacă oferi căldură sufletească altora, sufletul ţi se umple, de asemenea, de căldură. Probabil că, prin vizitele sale, ea nu a reuşit să dezgheţe inimioarele copilaşilor, lipsiţi de mângâiere şi căldură. Şi aceasta, pentru că ea nu le-a deschis uşa inimii sale.
Ştiu sigur că cei mici reuşesc să mulţumească. Ei vor foarte mult să iubească şi simt de la o poştă când cineva le doreşte binele. Pentru aceasta, ei răsplătesc din plin.
Nu poţi uita ochii fericiţi şi încrezători ai unui copil pe care nu ai făcut decât să-l mângâi pe cap. Iar dacă i-ai mai dat ceva gustos sau o jucărie, atunci devii pentru el ca o rudă apropiată.
Poate că această femeie ar trebui să îşi schimbe atitudinea faţă de copii. Avea dreptate Şota Rustaveli atunci când a scris aforismul: „Ce ai ascuns este pierdut; ce ai dat este al tău." Dacă ea vrea însă să se redescopere şi să simtă înţelegere, căldură şi dragoste, atunci să nu se ruşineze când dăruieşte toate acestea altora.
Tuturor celor care suferă de lipsă de căldură le sfătuiesc să iasă, ca puişorii, din oul egoismului cotidian şi să încerce să slujească pe cineva. Dar să nu aştepte răsplată imediată, ci să slujească altora, din dragoste.
FEMEIA ŞI PROBLEMELE EI, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "Femeia si problemele ei"
-
Singuratatea
Publicat in : Editoriale -
Singuratatea poate fi contagioasa
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Singuratatea bolnavului
Publicat in : Duminica Slabanogului -
O lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare
Publicat in : Interviuri -
Singuratatea de azi
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.