Iuda isi vinde Invatatorul

Tradarea lui Iuda

Iuda - singurul Apostol de fel din Iudeia - incepuse de mult sa se instraineze de Domnul. El trebuia sa-L fi parasit inca din Galileia, cand osandise, in adancul sufletului sau, cuvantarea Mantuitorului despre painea vietii si cand multi dintre primii Ucenici se departasera de Domnul (Ioan VI, 64-66).

Fara sa creada in mesianitatea si dumnezeirea lui Iisus, el continuase totusi sa-L urmeze, nadajduind mereu ca Domnul va intemeia pana in cele din urma mult asteptata imparatie mesianica a lui Israel, pe care el si multi altii o intelegeau ca avand caracter politic-pamantesc.

Ce dezamagit se va fi simtit Iuda Iscarioteanul, cand Domnul refuzase ofertele multimilor de a-L proclama rege si cand il auzea vorbind despre drumul Crucii! Iuda regreta adesea, in adancul sufletului sau, ca nu reuseste sa abata pe Iisus spre idealul sau inferior si spre preocuparile sale terestre. Incetul cu incetul, diavolul pusese astfel stapanire pe inima lui. Acum el il impinge in prapastia miseliei, punandu-i in suflet gandul tradarii.

Iuda ia deci intr-ascuns contact cu adversarii Mantuitorului, afla locul si data convocarii sinedriului si dupa cateva zile, adica Miercuri, spre seara, lasa pe Domnul si pe ucenici in Betania, in casa lui Smion Leprosul, si vine de-a dreptul in casa arhiereului Caiafa, spre a face sinedristilor urmatoarea odioasa propunere: "Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Si de atunci (Iuda) cauta prilej sa-L predea" (Matei XXVI, 15-16).

Desi tradarea lui Mesia fusese prezisa in Vechiul Testament, si desi Domnul cunostea mai demult pe tradator, Iuda nu este deci un predestinat, cum il prezinta anumiti teologi protestanti, care manifesta fata de el o oarecare compatimire si care incearca sa sustina ca el a indeplinit un rol necesar in actul mantuirii. Sfintele Evanghelii ne arata ca nici o circumstanta atenuanta nu se poate invoca in favoarea lui, ca sa fie iertat, ori ca sa i se micsoreze vina. Ele ni-l infatiseaza lucrand din proprie initiativa si ne arata ca prinderea Mantuitorului, care fusese hotarata irevocabil de sinedriu, se putea face si fara el. Oferta lui serveste doar ca sa grabeasca arestarea Domnului.

Tradarea savarsita de Iuda este deosebit de grava, avand la baza pierderea credintei in Domnul. Izvorul ei nu sta insa numai in pierderea credintei, cum cred cativa comentatori, ci si in iubirea de arginti, aceasta cumplita desfigurare a caracterului omenesc. Evangheliile ne spun deci cu drept cuvant ca Iuda a vandut, pentru agonisire de castig urat, pe Cel fara de pret si ca pentru aceasta a dobandit el osanda cea vesnica.

Tradarea, ca si apostasia, este ca atare expresia celei mai infioratoare decadente morale si religioase. Iuda isi vinde fara necesitate invatatorul si primeste in schimb treizeci de arginti. Cand ofera lui Iuda aceasta suma, sinedriul crede ca respecta porunca lui Moise, care stabilise ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32). Fara sa-si dea seama, sinedriul implineste insa profetia mesianica facuta de Zaharia, care anunta ca Hristos va fi vandut pentru aceasta suma derizorie (XI, 12-13).

Dupa Sf. Marcu (XIV, 11) si Sf. Luca (XXII, 5), sinedriul promite aceasta suma. Dupa Sf. Matei (XXVI, 15), el o achita chiar in sedinta, desigur insa numai partial, sub forma de arvuna. De acum, Iuda cauta prilejul cei mai potrivit pentru arestarea Mantuitorului.

Prezicerea tradarii si demascarea tradatorului

Acestea urmeaza in Evanghelie a patra, indata dupa talcuirea scenei cu spalarea picioarelor. Domnul se afla la masa, inconjurat de cei doisprezece Ucenici. El are in dreapta pe Sf. Ioan, iar in stanga fie pe Sf. Iacob, fie mai probabil pe Iuda Iscarioteanul. Parerea ca Iuda se afla in imediata vecinatate a lui Iisus se intemeiaza pe consideratiunea ca el primea adesea dispozitii gospodaresti de la Domnul, iar la Cina Domnul ii intinde direct o imbucatura muiata in blid si-i adreseaza cateva cuvinte fara a fi auzit de ceilalti ucenici.

Sf. Evanghelist Matei intra direct in miezul discutiunilor si faptelor de la Cina, spunand: "Iar facandu-se seara, s-a asezat Iisus la masa cu cei doisprezece ucenici ai Sai. Si pe cand mancau ei, a zis: Adevar graiesc voua: Unul din voi Ma va vinde. Iar ei intristandu-se foarte, au inceput a-L intreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El raspunzand a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela va sa Ma vanda. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vandut pe El, a intrebat: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Zis-a lui: Tu ai zis!" (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).

Domnul prezisese de mult tradarea unuia dintre Ucenicii Sai si aratase ca drumul Crucii constitue singura cale pentru implinirea planului divin de mantuire a lumii. Acum, El arata din nou ca tradarea nu era necesara si face o ultima incercate pentru convertirea lui Iuda. Nu vrea sa-l dea pe fata cu glas tare, ca sa nu-l umileasca in fata celorlalti ucenici si sa nu-i faca anevoioasa marturisirea pacatului. Il demasca deci in chip indirect, preferand sa intristeze pe ceilalti unsprezece. Totodata ii atrage atentia asupra infricosatei osande ce-l asteapta. Avand constiinta curata, toti ucenicii se intristeaza si se desvinovatesc rand pe rand. Ii imita si Iuda, cu cinism, dar nu fiindca se credea nevinovat, ci pentru ca voia sa nu se dea pe fata. Iar Domnul ii raspunde in soapta, vadindu-i gandul si incercand sa-i schimbe hotararea.

Sf. Evanghelist Ioan, completand pe sinoptici, ne spune ca Mantuitorul, dupa ce a constatat ca nici spalarea picioarelor, nici cele doua aluzii la gandul tradarii nu misca inima lui Iuda Iscarioteanul "s-a tulburat cu duhul si a marturisit si a zis: Amin, amin graiesc voua, ca unul din voi Ma va vinde. Deci se uitau ucenicii unul la altul, nepricepand de cine vorbeste. Si era culcat la sanul lui Iisus unul din Ucenicii Lui, pe care il iubea Iisus. Deci a facut semn acestuia, Simon Petru si I-a zis: Spune, cine este cel de care vorbeste? Si lasandu-se acela pe pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este? Raspuns-a Iisus: Acela este, caruia Eu intingand painea, i-o voi da. Si intingand painea, a luat si a dat lui Iuda al lui Simon Iscariotul. Si dupa paine, atunci a intrat in el Satana. Deci i-a zis Iisus: Ceea ce ai sa faci, fa mai degraba. Si nimeni din cei ce sedeau la masa n-au stiut pentru ce i-a zis aceasta; ca unii socoteau, de vreme ce Iuda avea punga, ca ii zice Iisus: Cumpara cele ce ne trebuie pentru sarbatoare, sau sa dea ceva saracilor. Deci, dupa ce a luat painea, a iesit indata; si era noapte" (Ioan XIII, 21-30; Matei XXVI, 21-24; Marcu XIV, 18-21 si Luca XXII, 21-23).

Nici un Apostol nu stia cine este tradatorul. De aceea, fiecare cauta sa se desvinovateasca, zicand rand pe rand: "Nu cumva sunt eu, Doamne?". Aceasta arata ca Iuda nu facuse nici un gest care sa-l tradeze. Acuzarea care planeaza astfel asupra tuturor este grozava, apasatoare. Pentru limpezirea ei, Sf. Petru, care statea mai departe de Domnul, roaga pe Sf. Ioan sa intrebe pe Domnul. Ucenicii nu aud scurta convorbire dintre Domnul si Ioan si nu inteleg sensul gestului de iubire si intiitate pe care Domnul il arata lui Iuda, cand ii inmaneaza direct o bucata de paine inmuiata in mancare. La beduini si felahi, s-a pastrat pana in zilele noastre obiceiul de a onora pe un oaspete inmanandu-i direct o bucata de paine sau de mancare.

Gestul Mantuitorului fata de Iuda, aratand iubire, cinstire si familiaritate, este deci inca o incercare de a-i deschide sufletul spre pocainta. Daca Iuda si-ar fi revenit macar cu acest prilej, el ar fi fost salvat. Dar el refuza si aceasta licarire de gratie divina. In loc de cainta si remuscare, el se simte umilit si se turbura cu totul, caci nimic nu-i mai suparator pentru cei rai, decat sa primeasca dovezi de iubire de la cei pe care-i urasc pe nedrept. Iuda se simte infrant. De aceea, dupa spusele Evanghelistului Ioan, Satan intra definitiv intr-insul. In loc de cainta, el are deci si indrazneala sa mai intrebe: "Nu cumva sunt eu, invatatorule?", si sa auda din gura lui Iisus raspunsul: "Tu ai zis", adica "este asa cum zici tu insuti" (Matei XXVI, 25). Domnul stie dinainte ce drum il asteapta si nu-l ocoleste. De aceea spune tradatorului: "Ce vrei sa faci, fa mai repede!". Si Iuda paraseste pentru totdeauna pe Domnul, trecand cu totul in tabara adversarilor Sai, pierzand cu desavarsire calea spre mantuire si afundandu-se in bezna noptii si a osandei celei vesnice.

Ceilalti ucenici nu auzisera ultimele cuvinte adresate de Domnul lui Iuda Iscarioteanul in timpul acestei penibile discutii. Cand il vad iesind, ei socotesc ca-i trimis de Domnul sa faca cumparaturi pentru praznicul Pastilor, ori sa imparta ajutoare saracilor, ca si in alte imprejurari similare. Ei nu-si dadeau seama ca de acum Domnul il lasase definitiv in voia diavolului. Numai Ioan, care statea rezemat la pieptul lui Iisus, aflase ce-i spusese Domnul si putuse informa in taina si pe Apostolul Petru, asezat seva mai departe de Iisus (Ioan XIII, 18, 21-30). Cand Iuda Iscarioteanul paraseste sala Cinei, Mantuitorul ramane numai cu cei unsprezece Apostoli.

Dupa plecarea lui Iuda, urmeaza instituirea Sfintei Euharistii si impartasirea ucenicilor cu Trupul si Sangele Domnului. Nu subscriem asadar ca Iuda ar fi parasit sala Cinei dupa Sfanta Euharistie, ce cauta a se intemeia pe Sfantul luca, ci parerea ca Sf. Euharistie urmeaza dupa aceasta scena, asa cum ne informeaza Sf. Matei si Sf. Marcu si cum ne sugereaza Sf. Ioan, cand plaseaza prezicerea tradarii si demascarea tradatorului indata dupa spalarea picioarelor si asezarea la masa.

De altfel ar fi fost prea grozava lipsa de simtire a lui Iuda, daca ar fi luat parte si la taina impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului, al carei realism il scandalizase inca din Galileia (Ioan VI, 70-71), pentru ca indata dupa aceea sa mearga la sinedristi sa ceara ostasi ca sa prinda pe Domnul. Ca n-a comis si aceasta infricosata ratacire, nu-i de mirare - el era capabil de orice ticalosie - dar, pentru Sf. Euharistie Domnul anume a voit si ramana numai cu adevaratii Sai Ucenici.

Sf. Ioan Gura de Aur, in omilia despre tradarea lui Iuda, demonstreaza in chip neindoielnic ca Iuda s-ar fi putut salva, daca ar fi voit. Iuda nu poate fi socotit asadar ca un tip al predestinatiei absolute, cum s-a incercat. In repetate randuri, Mantuitorul il cheama, la pocainta, si-i arata harul iertarii si al iubirii divine. Dar Iuda refuza de buna voie orice chemare. Tradarea lui nici nu era necesara pentru arestarea Mantuitorului, caci aceasta fusese hotarata de capeteniile iudeilor mai inainte de interventia lui spontana. Ca tradarea a fost prestiuta de Dumnezeu si prezisa de Prooroci si de Mantuitorul, e adevarat; dar prestiinta nu-i echivalenta cu predestinatia, iar omul ramane toata viata stapan pe voia sa si liber sa dea ascultare fie poruncii lui Dumnezeu, fie ispitei diavolului. Iar Iuda urmeaza sugestia diavolului si se pierde in noaptea pacatului, parasind iremediabil pe Domnul.

I.C.

• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile lui Hristos sau riscul dochetismului la ortodocsi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Prezicerea Sfintelor Patimi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Tradarea lui Iuda
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Prezicerea lepadarii lui Petru
  Publicat in : Patimile lui Hristos

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: