Trădarea lui Iuda (Mt. XXVI, 14-16; Mc. XIV, 11-12; Lc. XXII, 3-6).

În strânsa legătură cu hotărârea sinedriului de a-L prinde pe Mântuitorul (Mt.

XXVI, 3-5), toți evangheliștii ne comunică despre trădarea lui Iuda, încheind cu sinedriștii o înțelegere în acest sens. Iuda se înfățișează la arhierei, zicându-le:Ce voiți să-mi dați și eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-l dea în mâinile lor" (vers. 14-16). Această înțelegere trebuie să, fi avut loc tot miercuri, 12 nisan, și anume după ce sinedriul luase hotărârea de a-l prinde pe Mântuitorul, pentru că, din cele ce urmează, aflăm că Domnul petrece ziua de joi până seara, împreună cu apostolii Săi, inclusiv cu Iuda, în Betania. Acest fapt îl confirmă și tradiția cea mai veche a Bisericii, care a întipărit în amintirea ei complotul sinedriului și vânzarea lui Iuda ca pe un moment trist, ca o mare durere, și a rânduit ca ziua de miercuri să fie zi de post și de pocăință, pentru toți creștinii.

În baza hotărârii de a-l prinde pe Iisus cu înșelăciune, prezidiul sinedriului era acum gata să pândească orice ocazie binevenită ce li s-ar oferi. Ne putem închipui, deci, cât de plăcut surprinși vor fi fost, când li s-a prezentat chiar unul dintre apostolii Domnului, Iuda Iscarioteanul, și s-a oferit să le dea mâna de ajutor. La o astfel de ofertă nu se așteptaseră. Iuda era singurul ucenic din Iudeea; era fiul lui Simion din orășelul Kariot sau Keriot, de unde îi vine și numele: " iș din Kariot" om din Kariot. Ceilalți apostoli erau toți galileeni. Se atașase Domnului, preocupat de ideea falsă că Mesia va fi un erou național și că împărăția Lui va fi una lumească, în care să ajungă și el pe un post cât mai înalt. Dezamăgit, că Domnul vorbea de drumul crucii și al pătimirii, de o împărăție de ordin spiritual, în timp ce el aștepta, onoruri și bogății aici pe pământ, că altă dată a refuzat ofertele mulțimilor de a-L face rege (In. VI, 15), că vorbea acum de moartea Sa peste doar două zile, Iuda s-a înstrăinat sufletește tot mai mult de Domnul. Încetul cu încetul, diavolul pune stăpânire pe inima lui (Lc. XXII, 3), strecurându-i în suflet gândul trădării (In. XIII, 2). L-au împins la această necredință în Domnul și patima iubirii de arginți. Deși trădarea lui Mesia fusese prezisă în Vechiul Testament (Ps. 40,9; 34, 10-11) și deși Domnul cunoștea mai demult pe trădător (vezi In. VI, 70-71), Iuda nu este un predestinat, cum îl prezintă mulți teologi protestanți, manifestând față de el o oarecare compătimire și încercând să susțină că el a îndeplinit un act necesar în istoria mântuirii. Sfintele Evanghelii ne arată că nici o circumstanță atenuantă nu se poate invoca în favoarea lui, ca să fie iertat, ori să i se micșoreze vina. Ele ni-1 înfățișează lucrând din proprie inițiativă și ne arată că prinderea Mântuitorului, care fusese hotărâtă irevocabil de sinedriu, se putea face și fără el. Oferta lui a servit doar ca să grăbească arestarea Domnului.

Iuda își vinde, deci, fără necesitate învățătorul și primește în schimb (treizeci de arginți). Când îi oferă această sumă, sinedriștii au socotit că respectă o poruncă a lui Moise, care stabilise că acesta era prețul de răscumpărare pentru un sclav, respectiv, o sclavă, pe care l-ar fi ucis boul cuiva (Ex. XXI, 32). Fără să-și dea seama, ei împlinesc însă profeția lui Zaharia (XI, 12-13), care prevestise ca Mesia va fi vândut pentru această sumă derizorie: prețul unui sclav. Mai târziu (Mt. XXVII, 6) se spune că acești arginți au fost aruncați în templu și ar fi putut fi depuși în vistieria templului, dacă nu s-ar fi avut în vedere, că sunt bani întinați cu sânge nevinovat. Amănuntul acesta pare să ne spună, că acești arginți trebuie sa fi fost siclii de argint, pentru că numai în această monedă se făceau plățile în vistieria templului. De notat, că Sf. Matei este singurul dintre Evangheliști care indica exact prețul trădării.

Termenul "εστησαν" (Vulgata: constitueruni), i-au pus, i-au cântărit (Mt. XXVI, 15) și felul cum se exprima, în acest caz, Marcu (XIV, 11) și Luca (XXII, 4), pare că arată că lui Iuda Iscarioteanul i s-au plătit acești bani îndată ce au convenit cu el asupra tuturor amănuntelor. În acest scop Iuda s-a pus în înțelegere și cu căpeteniile templului (Lc. XXII, 4). Templul era păzit de o gardă formată din preoți și leviți, care, zi și noapte, făceau, cu schimbul, serviciul de pază și de siguranță la templu. Căpeteniile acestei gărzi aveau un rang înalt între iudei. Ei stăteau în serviciul sinedriului. Primind suma convenită, Iuda s-a obligat să-L dea pe Domnul Iisus Hristos în mâinile lor. Din acest moment, el caută ocazia cea mai potrivită să-și îndeplinească acest angajament. Ocazia potrivită i se oferă în curând.

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului după Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Sursa: basilica.ro

.

• Iuda isi vinde Invatatorul
  Publicat in : Patimile lui Hristos