OSPATUL IMPARATIEI CERURILOR
PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI
† TIMOTEI
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, binecuvantare, bucurie si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos

Cinstiti credinciosi si credincioase,

HRISTOS A INVIAT!

Astazi e o zi mare de praznuire, nu a unui praznic doar, ci a Praznicelor, cum zicem dupa cantarea bisericeasca[1]. In legatura cu alte sarbatori are si o pregatire deosebita. Toata perioada Triodului, una din cele trei ale anului bisericesc, cu o durata de zece saptamani, cuprinzand si Sfantul si Marele Post, si care s-a incheiat in ajunul Pastilor, a fost una de nevointa pentru dobandirea bucuriei de acum. Mai mult inca, am simtit mereu maretia sarbatorii asteptate sa o ajungem. Participarea la atmosfera cuprinzatoare a slujbelor sfinte se incununeaza cu aceea a comuniunii intregii obsti ortodoxe, asa cum din vremea apostolica se facea prin mesele iubirii sau agape[2] spre pecetluirea virtutilor castigate pentru apropierea de Dumnezeu si intreaga creatie care prin harul Sau pururea se innoieste.

In aceasta realitate sarbatorim mereu Invierea si fiecare duminica este un prilej de impartasire din cele aratate. Mesele crestine urmareau si oglindeau realizarea concreta a comuniunii sfinte implinite cu precadere prin Sfanta Liturghie, cu savarsirea Sfintei Euharistii, adica de multumire, pentru impreuna marturisire a darului sfant mantuitor pentru toti cei care se impartaseau. In lumea veche, mesele sub toate formele, adica cele obisnuite de amiaza si seara, apoi la boteze, nunti si inmormantari sau comemorari, aniversari, petreceri cu diferite prilejuri, strangeau pe cei apropiati din familii sau obstii spre a impartasi tristetea sau bucuria si, totodata, a adopta cele de cuviinta pentru viata de toate zilele, spre folosul tuturor. Praznicele erau insotite de astfel de ospete, numire legata de oaspeti, care la randul lor, aduceau dupa bunavointa partea ce se cuvenea, pusa in comun spre implinirea unei traditii de omenie. Mai mult ca la alte praznice, acum la incheierea postului si ca inceput al rodirii pamantului, se binecuvantau prinoasele de carne, branza, oua, poame si altele dupa slujba Invierii, toate simbolizand ospatul ce intrece semnificatia materiala, aratand pe cea spirituala. In vechime, la diferite comunitati omenesti mesele primeau si un caracter sacrificial, jertfele de animale sau din lumea vegetala inlocuind pe cele umane si care reprezentau rascumpararea vietii insasi din stricaciune pentru nemurire. Consumarea integrala sau partiala a jertfei nutrea convingerea dobandirii insusirilor acesteia, spre castigarea unor virtuti care sa asigure desavarsirea.[3] Aspectul spiritual avand intaietatea, s-a impus mereu. Din istoria biblica, jertfa mielului pascal este graitoare pentru ce a insemnat eliberarea poporului din robia vrajmasului vazut si nevazut.[4] Adevarata rasplatire a virtutii isi are icoana in sederea ”la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacob in imparatia cerurilor.”[5] Este si aceea a ospatului ceresc.

Iubiti frati si surori in Hristos Domnul,

Privind acum prin prisma celor aratate viata Domnului nostru Iisus Hristos, intelegem ca pentru a apropia de lucrarea mantuitoare cat mai multi sinceri nazuitori, Insusi a luat parte la mese in casele fariseilor si vamesilor si, desigur, a multor altora, de fiecare data facand ca in locul hranei materiale sa fie preferata cea spirituala, dupa dreptarul cumpatarii[6]. A adus in pilde rostul ospetelor ca prefigurare a ospatului Imparatiei. Asa se talcuieste si parabola nuntii fiului de imparat, a omului care a facut cina,[7] cu invatatura desprinsa din urmatorul text evanghelic: ”Cand faci un ospat, cheama pe saraci, pe neputinciosi, pe schiopi, pe orbi. Si fericit vei fi ca nu pot sa-ti rasplateasca. Caci ti se va rasplati la invierea dreptilor. Si auzind acestea, unul dintre cei ce sedeau la masa I-a zis: Fericit este cel ce va pranzi in Imparatia lui Dumnezeu”[8]. Mantuitorul Insusi a lasat testamentul intregii Sale misiuni la Cina cea de Taina, instituind Taina Jertfei pentru lume, luand painea si vinul, zicand: ”Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; . si acest pahar este Legea cea noua intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”[9]. Odata cu slavita Sa inviere, ca dovada ca Iisus Hristos, ”ieri si azi si in veci este acelasi” – dupa cuvantul apostolului[10], a luat masa inconjurat de ucenicii ingrijorati, in foisorul Cinei dinaintea jertfirii, apoi in camara de la Emaus si pe tarmul Marii Tiberiadei,[11] facandu-se cunoscut la frangerea painii. Asa vor face de-a lungul secolelor si in acelasi fel toti cei ce traiesc realitatea prin harul Sfantului Duh, in ”Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului”[12]. Nu se inregistreaza doar un memorial simbolic, ci realitatea vie a Bisericii, de la inceputul ei pana in veacul ce va sa fie, cum marturisim in Crezul Ortodoxiei. Daca Domnul este prezent precum s-a fagaduit si acolo unde sunt doi sau trei, adunati in numele Sau, cu atat mai mult e unde toti sunt in jurul mesei Sfintei Euharistii, adica a multumirii pentru ”slava cea mare”, cum canta slujba de la Rasaritul Soarelui Celui de Sus si Neapus[13]. Psalmistul intregeste cadrul prin stihurile: ”Fiii tai, ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale. Iata, asa se va binecuvanta omul cel ce se teme de Domnul. Gustati si vedeti ca e bun Domnul; fericit barbatul care nadajduieste in El”[14]. Imnul ales al slujbei din Paresimi lamureste cele aratate astfel: ”Din ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare, veniti credinciosilor la loc inalt, cu ganduri inalte sa ne indulcim, pe Cuvantul Cel preainalt din cuvantul Lui cunoscandu-L, pe care Il slavim”; sau altul: ”Zis-a ucenicilor Cuvantul, in taina invatandu-i: mergeti in loc inalt, unde gandul se intareste, de gatiti Pastile prin cuvantul adevarului cel fara de aluat si intarirea harului sa o mariti”[15]. De adaos, ca lamurire la toate cele aratate si imnul slujbei de praznic: ”Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, cel izvorat din mormantul lui Hristos, intru Care ne intarim”[16]. In contextul de referinta, unul dintre Sfintii Bisericii intreaba, dand si raspunsul: ”Si ce este ospatul? Imparatia cerurilor pe care a pregatit-o celor invitati, potrivit hotararii Lui de la intemeierea lumii”[17]. Acelasi precizeaza: ”Si mancand atotneprihanitul Lui trup, adica dumnezeiestile Taine, ne facem cu adevarat in chip deplin contrupesti si inruditi cu El, cum spune si dumnezeiescul Pavel: Suntem os din oasele Lui si carne din carnea Lui; sau iarasi: Din plinatatea dumnezeirii Lui toti am luat si har peste har. Ajunsi astfel ne facem asemenea dupa har iubitorului de oameni Dumnezeu si Stapanului nostru, restabiliti si reinnoiti cu sufletul; si suntem facuti nestricaciosi si ca inviati din morti. Caci vazandu-L pe Cel ce a binevoit sa se faca asemenea noua si fiind vazuti de El, ne-am invrednicit sa ne facem asemenea Lui asa cum se intampla cu cineva care vede de departe fata prietenului si vorbeste cu el si i se adreseaza si aude glasul lui”[18]. In talcuirea celor spuse, Parintele Dumitru Staniloae afirma: ”Privind mereu la Hristos si Hristos privind mereu la el si aflandu-se intr-o convorbire continua, omul devine tot mai asemenea lui Hristos, caci imita chipul Lui, isi insuseste modul Lui de a fi si de a gandi. Iar prin aceasta i se transmite omului puterea spirituala insasi a lui Hristos”[19]. Pentru aceasta implinire este de trebuinta neincetata stradanie in despovarea de patimi, pacate sau greseli si alte rele asemenea lor. Cercetarea amanuntitta a cugetului cu vointa hotarata de indreptare si pasire pe calea binelui e potrivita a se face sub purtarea de grija a preotului duhovnic, dupa randuiala Bisericii prin Taina Spovedaniei sau Marturisirii. Fara harul lui Dumnezeu, incredintarea despre iertarea dorita nu e cu putinta, oricata imbunatatire sufleteasca ar fi dobandit cineva. Dezlegarea pacatelor si curatia sufleteasca prin Marturisire deschide usa spre Sfanta Impartasanie sau Ospatul Stapanului.

Dreptmaritori crestini si crestine,

De sarbatoarea Sfintelor Pasti credinciosii gasesc si prilejul aratarii grijii fata de Sfintele Taine la care s-a facut trimitere. Ori, se stie ca fiecare duminica reamintind Ziua Invierii, recomanda ca aceeasi grija sa fie dovedita mereu. Anul in curs, ca Omagial Euharistic (Spovedanie si Impartasanie) in Patriarhia Romana, da putinta staruirii in aceasta. In plus si ca an comemorativ al Sfintilor Brancoveni, amintind jertfa lor, imbie gandul ca exemplul pe care aceasta il da este luat din cea de pe Golgota, spre a avea rasplata biruinta in Hristos Cel Inviat. Ea se inscrie in istoria Bisericii ca o contributie semnificativa a Ortodoxiei romanesti atat la unitatea crestinilor, cat si a lumii. In continuarea gandului, de subliniat ca, la inceputul Postului, anume intre 6 - 9 martie, acest an, la Patriarhia Ecumenica din Fanar, s-a tinut Sinaxa Intaistatatorilor Bisericii Ortodoxe, la care a participat si delegatia romana, in frunte cu Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, scopul urmarit fiind pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Locul desfasurarii este cel al vechiului Constantinopol, unde acum trei sute de ani s-a intamplat si martiriul Sfantului Voievod Constantin cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si sfetnicul Ianache. Spre cinstea lor au dat exemplu de jertfelnicie pentru Biserica si Patrie. In toate sfintele locasuri, Sfanta masa sau prestolul reprezinta altarul pe care se aduce mereu jertfa Crucii, odinioara sangeroasa, iar acum nesangeroasa, pentru toate caderile omenesti spre ridicarea si mostenirea Imparatiei ceresti. Imprejurul ei, ca la o slujire ingereasca, sfintitii slujitori primesc Sfanta Impartasanie, dandu-o apoi si credinciosilor inaintea usilor centrale ale iconostasului, ce inchipuiesc pe cele ale cerului. Acum toata suflarea ia aminte la indemnul dumnezeiestii Liturghii: ”Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” si ca o adeverire a participarii la realitatea Tainei la chinonicul: ”Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati, Aliluia,” neuitandu-se nici versul psalmistului ”Marturisiti-va Dumnezeului ceresc; ca in veac este mila Lui”[20]. Cuvantul de invatatura traditional al Sfantului Ioan Gura de Aur pentru praznicul de azi indeamna: “Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste…” Asa se dobandeste chezasia, ca veacul de acum se deschide spre vesnicie, credinciosii cu adanca smerenie rostind rugaciunea: ”O, Pastile cele mari si preasfintite Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul si Puterea lui Dumnezeu. Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale”[21]. Dorind unii altora tot binele de slavite sarbatori, toti fiii duhovnicesti se infatiseaza la ospatul Imparatiei Ceresti in haina sufletului luminata de lumina Celui ce cu adevarat a inviat si Caruia se cuvine marirea cu Tatal si Sfantul Duh in veci. Amin.

Al vostru, catre Domnul rugator si de tot binele doritor,

† TIMOTEI
A R H I E P I S C O P

INSEMNARE: Aceasta Pastorala cu nr. 1000 / 2014, avand titlul "OSPATUL IMPARATIEI CERURILOR” se va citi in fiecare biserica parohiala sau manastireasca la Sfanta Liturghie din prima zi, iar in filii a doua zi de Pasti.

[1] Canonul Invierii, Cant. 8, Irmos;
[2] Pr. Prof. Dr. I. Ramureanu, M. Sesan, T. Bodogae, Istoria Bisericeasca Universala, Bucuresti, 1987, vol. I, pp. 225 s.urm.;
[3] Diac. E. Vasilescu, Istoria Religiilor, Bucuresti, 1975, p. 57 s. urm.;
[4] Cf. Facerea, 4, 3 -4; Iesirea, 12, 3 s.urm.;
[5] Matei, 8, 11;
[6] Cf. Luca, 5, 29; 7, 36;
[7] Matei, 22, 1 – 14; Luca, 14, 16 – 24;
[8] Luca, 14, 12 – 15;
[9] Luca, 22, 19 – 20,
[10] Evrei, 13, 8;
[11] Luca, 24, 13 – 43; Ioan, 21, 1 – 13;
[12] I Tim, 3, 15;
[13] Doxologia Utreniei, Troparul Craciunului, Prohodul Domnului, Starea II, 3, Icosul Utreniei Invierii;
[14] Psalm 127, 3 – 4; 33, 8;
[15] Canonul de la Denia de Miercuri seara, Saptamana Mare, Cantarea a 9-a, Irmos, si stihira 1;
[16] Canonul Invierii, Cant. 3, Irmos;
[17] Cf. Rom. 8, 28, Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvantari morale, cuv. 1, cap. 11, la L. Petcu si G. Herea, Lumina din inimi, Iasi, 2003, p. 838;
[18] Efes. 5, 30; Ioan 1, 16; Col. 2, 9; la Idem, cuv. 3, la o.c., p.

497;
[19] Idem, Ibidem;
[20] Psalm 135, 1;
[21] Canonul Invierii, cant. 9, stihira 2;

.