Pelerinaj in Egipt

Pelerinaj in Egipt

EGIPTUL CRESTIN: De Sf MINA la Alexandria, 22 – 28 nov 2015 (6 zile), 499 euro+avion

Pentru crestini, Egiptul reprezinta unul dintre cele mai sfinte locuri de pe pamant: aici Pruncul Iisus a gasit securitate si dragoste, la inceputul vietii Sale pamantesti, cand era prigonit chiar de cei din neamul sau (Fuga in Egipt ), astfel implinindu-se proorocia lui Osea “din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. Aici au vietuit primii pustnici ai lumii crestine – Sf Antonie, Sf Pavel, dar si parintii pustiei, aici este consemnat inceputul monahismului, ca mod de viata – Sf Macarie, Sf Paisie, Sf Arsenie, Sf Moise cel Negru… Tot aici ne inchinam sfintelor moaste ale marilor mucenici ai primelor veacuri crestine – Sf Mina (sarbatorit de egipteni in data de 24 noiembrie), Sf Ecaterina… Repere duhovnicesti majore, chiar daca astazi coptii – urmasii egiptenilor care au adoptat crestinismul in primele secole dupa Hristos – mai reprezinta doar aproximativ 10% din populatia acestei tari arabe. Va invitam in Egiptul crestin sa il sarbatorim pe Sfantul Mare Mucenic Mina (11 / 24 noiembrie) la el acasa!

PROGRAM:


Ziua 1: Duminica : Intalnire in Aeroportul Otopeni la ora 18,00, zborul la ora 19,55 (Alitalia) . Escala 2 ore in Roma, se ajunge la Cairo la ora 2,35. Vom fi intampinati de reprezentantul agentiei care ne va insoti pentru obtinerea vizei si transferul la hotel in Cairo.

Ziua 2: LUNI : CAIRO ANTIC, CAIRO CRESTIN

Mic dejun . Dimineata dedicata Egiptului Antic: vizitam platoul Giza – zona celor 3 piramide (piramida lui Keops – una dintre cele 3 minuni ale lumii antice, piramida lui Kefren si a lui Mikerinos) si a Sfinxului, Institutul de Papirus.

Dupa-amiaza, Cairo Crestin: Old Cairo: Biserica Suspendata, Biserica Mari Guirgis, Biserica Sf Sergiu (construita pe grota care a oferit adapost Sfintei Familii pe durata popasului facut in zona). Cina si cazare la Hotel Grand Pyramids 4* Cairo.

Ziua 3: MARTI : WADI NATRUN ( Zona Patericului Egiptean), SF MINA
Dupa micul dejun plecam spre nord, pentru a vizita Wadi Natrun, locul parintilor din Patericul Egiptean (sec IV) unde vizitam 2 din cele 4 manastiri: Al Baramus ( Manastirea Romanilor – Sf Moise cel Negru) , Anba Bishoi (Manastirea Sf Paisie cel Mare ), As Surian ( Manastirea Sirienilor – chilia Sf Paisie, locul in care acesta I-a spalat picioarele Domnului Iisus, copacul Sf Efrem Sirul), Abu Magar (Manastirea Sf Macarie cel Mare). MANASTIREA SF MINA (sarbatoarea Sf Mare Mucenic Mina).
Cina si cazare la Alexandria hotel 4*

Ziua 4: MIERCURI: ALEXANDRIA, Sf Ev MARCU
Mic dejun la Alexandria, portul de la Marea Mediterana – vizitam locul Farului din Alexandria ( una dintre cele 7 minuni ale lumii antice) si celebra Biblioteca din Alexandria. Vizitam Catedrala Sf Marcu cu mormantul Sf Evanghelist Marcu (increstinatorul nordului Africii) si Biserica Sf Ecaterina.
Plecare spre Cairo, croaziera cu barca pe Nil, cina si cazare la Hotel Grand Pyramids 4* Cairo.

Ziua 5: JOI : Spre El Sokhna, Manastirea Sf ANTONIE CEL MARE

Dupa micul dejun vizitam Biserica dedicata Fecioarei Maria, cunoscuta sub numele de Adaweya (Biserica Fecioarei de la bac) in Maadi, construita pe locul de unde Sfanta Familie s-a imbarcat pentru calatoria pe Nil spre sudul Egiptului. La ora 10 plecam spre spre Zaafarana. Dupa-amiaza vizitam Manastirea Sf Antonie cel Mare. Cina si cazare la El Sokhna 4*, la malul Marii Rosii.

Ziua 6: VINERI : Man. Sf PAVEL

Dupa micul dejun, plecare in desert catre Manastirea Sf Pavel Tebeul (primul eremit / pustnic crestin). Apoi ne reintoarcem in Cairo, vizitam Marele Bazar, apoi cina si cazare la Hotel Grand Pyramids 4* Cairo.

Ziua 7: SAMBATA : spre Romania (escala ROMA)
Zbor spre Romania la ora 4,30, se ajunge in Roma la ora 7.
INEDIT: Escala ROMA, scurta vizita (optional) :
Basilica Santa Maria Maggiore (sec 5, UNESCO, Leaganul Pruncului Iisus),
Colosseum ( martiriul crestinilor din primele veacuri),
Biserica San Pietro in Vincoli ( Lanturile Sf Petru).

Zbor spre Romania la ora 15, se ajunge in Romania la ora 18,05.
————————————————————————————————————————————–
PRET : 499 euro + avion grup de 25 persoane.

Pentru un grup mai mic, pretul devine:
20 – 24 persoane in grup: 525 euro + avion
15 – 19 persoane in grup: 560 euro + avion
10 – 14 persoane in grup: 620 euro + avion
Pretul este calculat la paritatea intre euro si usd de 1,1. Daca paritatea se schimba semnificativ, pretul se recalculeaza.

Pretul cuprinde:
• Autocar***. Transferuri aeroport sosire si plecare.
• Cazari 6 nopti la hoteluri 4* – 5* ( clasificare locala).
• Masa: mic dejun si cina
• Apa si suc in autocar
• Intratre la obiectivele turistice cuprinse in program,
• Croaziera pe Nil (o ora)
• Preot insotitor
• Ghidaj specializat, insotitor din partea agentiei

Pretul nu cuprinde:
• Bilet avion
• Viza Cairo ( 25euro)
• Masa de pranz
• Tips in Egipt ( pt soferul si ghidul egiptean) : 20 euro
• Asigurare medicala , Asigurare storno
• Orice alte cheltuieli netrecute la rubrica “pretul cuprinde”.
—————————————————————————————————————————————————–
ZBOR:
22 – 28 Noiembrie 2015 : zbor Alitalia, ESCALA ROMA la retur ( optional: vizita Colosseum, Catedrala Santa Maria Maggiore, Biserica Lanturile Sf Petru).
duminica 22 nov : Bucuresti ora 19,55 / escala Roma 2 ore / Cairo sosire la ora 2,35
sambata 28 nov : Cairo ora 04,00 /escala Roma 8 ore, optional vizita la Colosseum / Bucuresti sosire la ora 18,05
—————————————————————————————————————————————————–

Acte necesare: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii
NOTE :
• Avans necesar pentru inscriere: 350 euro, valoarea biletului de avion (estimat)
• Moneda indicata la cumparaturi in toate aceste tari: USD.
• Programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale , dar se incearca, cu buna credinta, parcurgerea tuturor obiectivele, indiferent de ordinea de vizitare.
• In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
• In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.

Organizator: MIRIAM MI TOURISM
http://www.miriamturism.ro
0723.645.180

Pe aceeaşi temă

13 Octombrie 2015

Vizualizari: 3009

Voteaza:

Pelerinaj in Egipt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact