Traditii la Inaltarea Domnului
Din anuarul Tradiții creștine și ritualuri populare românești de Maria Filipoiu. După patruzeci de zile
Din vremea când copil eram,
cu nostalgie mi-amintesc,
cum la biserică mergeam,
pe Dumnezeu să-l întâlnesc.
Traditii de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe
Sărbătoare milenară
cu al primăverii dar,
aduce la noi în țară,
pe Sângeorz în calendar.
Ruga de cainta
Candelă sufletească așteaptă lumină,
cu rugă ce se scurge-n roua din privire.
Când brațul tremurând la Tine se închină,
Doamne, să mă acoperi cu dumnezeir...
Eu, Hacheldamah...
Tot iadul s-a înfipt în Tine, tot, Hristoase,
cu tot ce cărnii i-a fost dat să-ndure;
şi viermuielii celei mai impure
i-a dat tot cerul inimii, cu gând şi oase.
Patimile lui Iisus
Patimile lui Iisus din anuarul Tradiții creștine și ritualuri populare românești, de Maria Filipoiu.
Mama binecuvantata
Mama-i binecuvântată,
cu menire exemplară.
E salcie înclinată
de a vieții, grea povară.
Traditia Sfintilor 40 de Mucenici
Prin rânduială creştină,
în primăveri se aşteaptă
Sfinţii Mucenici să vină
cu tradiţie păstrată.
Floare fara umbra, mama
Floare fără umbră, mamă,
cu miros de pământ ars!
Dor din sufletu-mi te cheamă,
în el să mai faci popas
Harul credintei
Hristos e a bisericii temelie.
Aripi de lumină, pururea să fie
Razele credinței, vieții-n venicie.
Bogatiile sufletului
La omul cu suflet mare
și credință-n Tatăl Ceresc,
în rugăciune-i apare
Duh Sfânt cu har dumnezeiesc.
Har de suflet
M-am născut dintr-o poruncă
dictată de Tată Sfânt,
menirea sorții să-mi ducă
har de suflet pe pământ.
Imn catre Dumnezeu
O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Voi veni, maicuta
Voi veni, măicuța mea, de sărbători!
Să luminez odaia-ntunecată!
La geamuri să așez proaspete flori
cu care mă întâmpinai odat
Ai mila, Doamne
Ai milă, Doamne, nu te mânia
pe a omului nesocotință rea!
Ajută-l să izbutească în credință
și îndepărtează-i răul din fiin
Lacrimile Domnului
Ne plânge și Dumnezeu de milă
că, am uitat Domnească Rugăciune.
Iar dorința ne este ostilă
că, n-avem cruce la închinăciune.
Scrisoare din Ajun
Iarna-i grea pe dinlăuntru,
nu-i omăt, nu bate vântu''.
Ba îi ceaţă, ba îi ploaie,
spicul inimii se-ndoaie
Puiul timpului ivit
din găoacea humii
-dar de Sus şi întreit
marginilor lumii.
Povara Crucii
Cruce pe Pământ coboară
astăzi, din Înaltul Cer.
Să pună sfânt adevăr,
Trinitatea în credință.
Traditii si predictii de Sfantul Vasile si Anul...
Traditii si predictii de Sfantul Vasile si Anul Nou - Textul face parte din anuarul "TRADIȚII CREȘTINE ȘI RITUALURI POPULATE ROMÂNEȘTI
Primiti cu Sorcova
Sorcova vesela,
să trăiți, să înfloriți
ca merii, ca perii
în Raiul Primăverii
In illo tempore...
Anul numit „Nou” zicând că „vine”,
anul în care „facem primul pas”
stă tot cu rădăcinile în mine,
nu e de nicăieri, nici de pripas
"Unele drumuri şi străzi sunt netede şi drepte, altele anevoioase şi cu urcuşuri. Tot aşa, unele locuri din Dumnezeieştile Scripturi sunt tuturor uşor de înţeles, iar altele au nevoie de multă luare aminte". Sfântul Ioan Gură de Aur
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro