Postul își are începutul în porunca pe care Dumnezeu a dat-o omului. Sfinții Părinţi spun că, de când era în rai, Adam a primit porunca să postească, adică să nu mănânce din „pomul cunoştinţei binelui şi răului, căci va muri negreșit” (Fc. 2, 17).
După ce Adam a căzut în păcat și a fost izgonit din rai, postul este legat direct de înfrânare și de „omorârea” patimilor din suflet. În acest sens, postul înseamnă abținerea în mod liber de la mâncare şi băutură, potrivit rânduielii Sfintei Biserici. El reprezintă o modalitate de despătimire, fiind în strânsă legătură cu rugăciunea. Aşa cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei, „postul este cel care naşte în noi chipul oricărei forme de virtute; este chipul vieţuirii asemenea cu îngerii, izvorul cumpătării, începutul înfrânării şi nimicirea poftei trupeşti” (Sfântul Chiril al Alexandriei, „Vremea postului şi a înfrânării”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 75).
Într-un sens mai larg, postul înseamnă tăierea gândurilor și a vorbelor necurate, precum și oprirea de la faptele rele. Postul nu este un scop în sine, adică „postesc pentru că trebuie sau pentru că e bine să postesc”, ci este unul dintre mijloacele ascetice care curăță trupului și smerește sufletul, ținta noastră fiind unirea cu Dumnezeu.
Mântuitorul Iisus este finalitatea și împlinirea oricărei nevoințe duhovnicești. De aceea, orice efort ascetic trebuie asumat întru dragoste și bucurie, ca pentru Hristos, Cel care a murit pentru păcatele tuturor, care ne este alături mereu și care ne așteaptă împreună biruitori la capătul ostenelilor noastre, ca să ne dăruie Trupul și Sângele Lui spre viață veșnică. Postul înseamnă jertfă și dăruire de sine. Sfânta Cruce ne aduce aminte că rostul esențial al postului este răstignirea patimilor, pentru a ne putea uni cu Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Paisie Aghioritul observa că în zilele noastre râvna pentru osteneala duhovnicească a scăzut mult, inclusiv interesul pentru post, perceput de omul contemporan ca o simplă dietă: „În vechime Părinţii noştri aveau duh luptător. Posteau şi preferau mâncărurile fierte, de aceea aveau şi sfinţenie şi sănătate trupească. Astăzi, când evităm nevoinţa şi fiertura, am devenit noi înşine fierturi” (Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 42). Omul duhovnicesc priveşte trupul său ca pe un prieten al sufletului, care îl ajută la sfinţire, în timp ce pentru „omul lumesc” trupul bine hrănit devine vrăjmaşul sufletului.
Părintele Paisie atrăgea atenţia, în mod deosebit, asupra problemei alimentaţiei noastre şi de aici necesitatea discernământului în postire. În acest sens, el a enumerat o adevărată „listă” cu prescripţii alimentare. De la bun început, Cuvioşia sa spunea că trebuie aruncată tigaia, ca să ferim stomacul de ulcer. Alimentele fierte sunt de folos, atunci când sunt mâncate cu untdelemn crud. Dintre verdeţuri trebuie să evităm însă muştarul, deoarece „înfierbântă” trupul.
Ceaiul de tei ajută mult pe cei care suferă de insomnie. În schimb, ceaiul negru şi cafeaua alungă somnul atunci când vrem să priveghem. Cafeaua, pe lângă faptul că facilitează privegherea, îi ajută mult pe tineri atunci când îi cuprinde un „nor de dorinţă trupească” ce întunecă mintea şi paralizează trupul. În acest caz, cafeaua alungă acea „beţie trupească” împreună cu somnolenţa, paralizia şi ameţeala, dând astfel posibilitatea reluării nevoinţei duhovniceşti.
Mierea ajută foarte mult, însă produce şi multă „înfierbântare”, de aceea este bine ca tinerii să o consume în cantităţi mici. Mierea se poate lua dimineaţa, o linguriţă dizolvată într-un pahar cu apă călduţă, pentru că ajută la digestie şi în constipaţii. Acelaşi efect îl au smochinele fierte, ceapa fiartă sau coaptă şi mai ales prazul sălbatic, atunci când se mănâncă cu untdelemn crud.
Tinerii trebuie să evite la masă vinul, deoarece provoacă „înfierbântare” şi „război trupesc”, precum şi ameţeală. Vinul băut cu măsură ajută însă mult pe bătrânii istoviţi, precum şi pe tinerii care au probleme urologice. De asemenea, vinul amestecat cu apă ajută şi pe cei care au stomacul slab şi nu suportă apa, ci o varsă imediat ce o beau.
Apa multă nu este bună, deoarece produce balonări şi „război trupesc”, mai ales seara. Iar această balonare împiedică respiraţia atunci când rostim „Rugăciunea lui Iisus”. De aceea este bine să se evite alimentele sărate şi dulciurile multe, care pricinuiesc sete, precum şi seminţele uscate şi alunele, care cauzează, pe lângă sete, şi agitație în corp. Din acest motiv sunt indicate alimentele uşoare şi simple care ajută rugăciunea. În general trebuiesc evitate toate mâncărurile cu aport caloric ridicat, dar şi conservele care, pe lângă faptul că sunt nesănătoase pentru trup, afectează şi sufletul.
Importante sunt orele la care mâncăm, deoarece ne ajută în nevoinţa duhovnicească. Astfel este bine ca dimineaţa, la ora nouă, să fie masa de prânz, iar la ora patru după-amiază să se cineze. Mâncarea de seară este bine să fie puţin sărată, ca să nu fie nevoie să bem apă multă nici în vremea mesei, nici după aceea, ci numai după trei ore. Astfel stomacul va fi uşor, fără balonări, pentru că apa nu va dilua sucurile digestive, iar digestia se va face bine.
De asemenea este indicat să se evitate şi „felurimea mâncărurilor”, care, datorită amestecurilor incompatibile, pricinuieşte totdeauna şi tulburări digestive (Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 72-75).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Postul Craciunului
Publicat in : Post -
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Publicat in : Post -
Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii
Publicat in : Viata liturgica -
Postul, intoarcere in rai
Publicat in : Viata liturgica -
Lasata Secului pentru Postul Craciunului
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.