„... nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Epistola Apostolului Pavel către Galateni, 2, 20).
Legea fundamentală a credinţei creştine este iubirea evanghelică, iar principiul fundamental al creştinului autentic este acesta: coborârea omului sub toată zidirea lui Dumnezeu. Aceasta este cheia de descifrare a sensului vieţii, de înţelegere a principiilor existenţiale şi de viaţă ale omului! Acesta este Hristos! Întreaga filosofie creştină, toată teologia şi propovăduirea credinţei creştine, multa învăţătură şi osteneală a Sfântului Apostol Pavel se rezumă la acest principiu: dacă smerenie nu am, nimic nu sunt! „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi”. Aşadar, dacă Hristos trăieşte în mine, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi astfel, toate le fac cu bună judecată, cu chibzuinţă, cu îndelungă răbdare, cu multă pace şi dragoste. Pentru că „toate le pot întru Hristos, cel care mă întăreşte”.
Dacă mă cobor sub toată făptura lui Dumnezeu, numai atunci eu dobândesc har, înţelepciune, pricepere, ştiinţă şi lumina cunoştinţei dumnezeirii. Ce lucru minunat mai poate fi decât acesta? Aceasta este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor existenţiale. Aşadar, să ne smerim în faţa tuturor şi să îl lăsăm pe Domnul Iisus Hristos să pătrundă înlăuntrul nostru şi să sălăşluiască în noi.
A coborî sub toată zidirea lui Dumnezeu înseamnă a trăi o viaţă simplă, cu sfială faţă de cele sfinte, a avea o atitudine evlavioasă şi profund creştină, modestie, cumpătare, mărturisitor de credinţă şi mai mult prin trăire şi gândire, cu împăcare şi mulţumire de starea în care se găseşte, şi nu în cele din urmă înseamnă comunicare şi comuniune continuă cu Dumnezeu şi cu semenii. În acest fel creştinul nu se izolează, ci din contră se angajează plenar în viaţa de zi cu zi, toate făcându-le cu plăcere, cu dragoste, tot timpul fiind cu gândul la Iisus Hristos.
Sfântul Apostol Pavel a avut cu certitudine viziunea unirii cu Dumnezeu când a afirmat: „Am credinţa că nici moartea, nicio putere nici înălţimea, nici adâncimea şi niciun fel de creaţie nu m-ar putea despărţi de Dumnezeu”. Misterul martirilor care puteau suporta, fără teamă, fără suferinţă, cele mai diabolice schingiuiri, constă în faptul că acei creştini erau cu adevărat uniţi cu Hristos. Rămânem consternaţi să aflăm că cea mai mare descoperire a filosofiei este principiul unităţii universale, cum am spune noi creştinii: unirea cu Hristos, unirea cu Dumnezeu.
Omul care îşi plânge păcatele în fiecare zi, care moare şi înviază zilnic, care ştie să se bucure de lucrurile cele mici şi fără importanţă, care se consideră sub toată zidirea lui Dumnezeu, unul ca acesta a ajuns la maturitatea duhovnicească deplină. Cel ce se smereşte pe sine..., acela se înalţă! De la înălţimi, de la munte..., de acolo vine mântuirea!
"Nu poţi, decât dacă te smereşti. Adică ţi-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai şi obrazul celălalt. Acum nu-i uşor să dai şi obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferinţelor noastre din închisori şi din lanţuri era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânţi, care primeam lovituri. Au fost înfrânţi cei care ne-au lovit", ne mărturiseşte Părintele Arsenie Papacioc.
Iată, bunăoară, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă pe noi, creştinii ortodocşi la ocara de sine. Adică să nu aşteptăm ca alţii să ne judece, să ne condamne, să ne umilească, ci noi să fim primii care să conştientizăm păcatul şi să ne smerim înşine. Mai mult, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne considerăm sub orice făptură de pe acest pământ, numai aşa ne înalţă Dumnezeu, coborându-ne cu mintea în iad şi având permanent în faţa ochilor moartea. Cel ce se înalţă pe sine, nu miroase a bine, este o vorbă populară!
De altfel, în cele din urmă, nu înălţimea duhovnicească pe care o atingi contează, nici duhovnicul pe care l-ai avut, nici experienţa rugăciunii, ci ceea ce rămâne în sufletul tău din părtăşia personală cu Dumnezeu! Acesta este Hristos!
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Publicat in : Biserica in lume -
Lancea cu care a fost strapuns Mantuitorul
Publicat in : Religie -
Mantuitorul spala picioarele ucenicilor
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Mantuitorul a murit
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Mantuitorul nostru Iisus Hristos - Euharistic - ieri, azi si in veci Acelasi
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.