In ultimii ani, marcaţi de sfârşitul de mileniu, Europa şi, odată cu aceasta, şi patria noastră au manifestat un interes sporit vizavi de cartea Apocalipsei, comparabil cu interesul apărut la sfârşitul primului mileniu postereştin. Astfel, dincolo de studiile - mai mult sau mai puţin ştiinţifice - publicate, nu este întâmplător faptul că astăzi avem la dispoziţie variante poetizate, paralogii sau transcrieri ale textului acestei cărţi, semnate de autori precum Seferis, Elytis, Spentzis sau, mai recent, de Nicodim Skrettas sau alţii, sau că, în paralel, recunoaştem influenţe directe sau indirecte ale acesteia asupra creaţiilor poetice sau literare moderne, cum ar fi de exemplu Axionul lui Elytis. Este evident că interesul Ia care facem referire nu a fost şi nu va fi niciodată şi neapărat unul original sau bine intenţionat.
De multe ori, este vorba de un paroxism care capătă pe alocuri accente bizare (hiliaste, păgâne, extremiste, boeme, fundamentaliste) şi care apar, de obicei, fie datorită superstiţiilor şi a convingerii că, plecând de la textul Apocalipsei, se poate prevedea viitorul sau evenimente apocaliptice, respectiv minunate, care vor marca sfârşitul fiecărui mileniu, fie din alte motive la fel de bizare şi întunecate. De multe ori, interesul manifestat faţă de cartea Apocalipsei este influenţat şi de atmosfera universală mistică generală care răzbate, în mod cu totul ciudat, în paralel cu forme extreme de cenzură.
Este cunoscut faptul că textul Apocalipsei este extrem de atrăgător. La aceasta contribuie limbajul său virtual, mulţimea de simboluri pe care le conţine sau misticismul izvorât din diversitatea acestor simboluri sau din ciudatele, monstruoasele şi mai puţin obişnuitele caracteristici ale acestuia. Insă, după cum am arătat, interesul pentru Apocalipsă este orientat, de obicei, nu înspre profunzimea acesteia, ci înspre aspectele de suprafaţă sau teme periferice, de asemenea contrafăcute. Nu impresionează, de exemplu, belşugul de scene liturgice şi nici imnurile Apocalipsei, care constituie antipodul a nenumărate scene de groază, dar nici punctele în care sunt concentrate sensurile adânci ale cărţii.
Cuvântul profetic veritabil al acesteia nu atrage, poate pentru că acesta trebuie căutat cu responsabilitate şi în aşa fel încât să nu se amestece cu profeţia tulbure, care de obicei înfloreşte în interpretările menţionate mai sus. Astfel, nu este căutată teologia profetică sau carismatică a Apocalipsei sau nu este exclus spiritul de luptă care inspiră, ci este indusă o atitudine artificială de pasivitate şi, mai mult decât orice, nu este subliniată, în toate nuanţele sale, certitudinea, în ciuda aparenţelor, a unui sfârşit luminos şi bun al traiectoriei lumii, pe care Apocalipsa şi-l imaginează în virtutea Crucii şi a învierii lui Hristos.
In Apocalipsă, elementele pozitive enumerate mai sus nu sunt contestate, în ciuda faptului că această carte are un scop istoric precis, acela de a întări, la vremea la care a fost redactată, pe creştinii persecutaţi, pentru ca aceştia să rămână statornici în credinţa lor în Hristos. Ca şi cuvânt profetic, cartea poate fi corelată, la fel de intens şi actual, cu orice moment istoric. In paralel însă, caracterul acesteia trece dincolo de limitele istoriei şi ale eshatologiei, schiţând un nou orizont, la fel cum se întâmplă şi în cazul celorlalte cărţi ale Noului Testament. Acesta este şi motivul pentru care considerăm că Apocalipsă este una dintre scrierile de bază a ceea ce definim ca fiind inspiraţie divină. Ne referim aici la valoarea perenă şi multidimensională a cărţilor Sfintei Scripturi, care oferă acestora actualitate, transformându-le în profetice.
Insă toate aceste elemente pozitive ale cărţii care caracterizează, în acelaşi timp, întreaga Sfântă Scriptură, de multe ori sunt în mod voit neglijate, în locul acestora accentuându-se o mulţime de alte elemente ciudate, tulbure şi negative care, în marea lor majoritate, nu există în Apocalipsă nici măcar sub formă de supoziţii, ci i-au fost atribuite nu doar datorită necunoaşterii sau a superstiţiilor oamenilor, ci şi datorită hedonismului care îi caracterizează pe unii, în momentul în care, cu intenţia de a produce panică, cultivă teama nesfârşită, ceea ce favorizează exploatarea scrierii în forme multiple.
Pr. Ioannis Skiadareisis
Fragment din cartea "Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Cele dintai si cele de pe urma in dialog", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul"
-
Talcuirea Apocalipsei de Oecumenius
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.