PREFATA

Deşi nu se ştiu prea multe despre autorul tâlcuirii de faţă, este însă lucru sigur că avem de-a face cu prima tâlcuire în greaca veche a cărţii Apocalipsei, de care s-a slujit mai târziu Andreas, la începutul veacului al VII-lea d.Hr., precum şi Arethas, în veacul al X-lea.

Oecumenius este vrednic de amintit nu doar pentru contribuţia pe care a avut-o la stabilirea textului Apocalipsei, ci şi pentru efortul de a desluşi cartea cea mai anevoie de înţeles a Noului Testament, pentru rolul său în acceptarea ulterioară a cărţii Apocalipsei ca parte canonică a Noului Testament la cel de-al Vl-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 680 d.Hr.

Din scrisorile trimise lui Oecumenius de către un contemporan de-al său, pe nume Severus (episcop al Antiohiei care a murit în anul 538 d.Hr.), aflăm că autorul tâlcuirii era un nobil căsătorit din Isauria (Asia Mică) foarte preocupat de discuţiile privitoare la Persoana lui Hristos. Tâlcuirea sa la Apocalipsă a fost scrisă cel mai probabil către sfârşitul veacului al Vl-lea.

Referitor la teologia lui Oecumenius, încă de la începutul scrierii de faţă suntem familiarizaţi cu viziunea lui hristologică, potrivit căreia Cuvântul S-a făcut Om pentru noi şi pentru a noastră mântuire fără a Se dezbrăca de dumnezeire, ci luând asupra Sa trupul omenesc şi unind desăvârşit întru Sine firea omenească cu cea dumnezeiască fără amestecare sau schimbare sau despărţire. în felul acesta, respinge atât erezia lui Apolinarie, cât şi pe cea a lui Nestorie şi Eutihie. De asemenea, mărturiseşte deofiinţimea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Oecumenius afirmă deopotrivă atotputernicia lui Dumnezeu şi voia liberă a omului îndreptată fie spre bine, fie spre rău.

Subliniază mai degrabă bunătatea şi mila lui Dumnezeu decât dreptatea şi ameninţarea pedepsei: „Căci mânia lui Dumnezeu s-a amestecat cu iubirea de oameni şi bunătatea, adică s-a amestecat în chip curat. Pentru că mânia şi bunătatea nu sunt deopotrivă de mari, ci iubirea de oameni este mult mai mare. Iar dacă mânia cea dreaptă şi bunătatea erau deopotrivă de mari, nu ar mai fi rămas în viaţă tot cel viu" .

Autorul tâlcuirii o socoteşte pe Maica Domnului „Pururea-Fecioară" şi „Născătoare de Dumnezeu". Este înfăţişată ca fiind locuitoare a cerului şi asemenea unui înger, cu totul străină de răutate, deşi împărtăşeşte aceeaşi fire cu noi.

Tâlcuind vedenia femeii din capitolul 12 al Apocalipsei, Oecumenius arată că „era mai potrivit a zice nu că femeia s-a îmbrăcat cu Soarele, ci că femeia a îmbrăcat pe Soarele pe Care L-a încăput în pântece. Dar ca să arate şi în vedenie că Domnul Cel purtat în pântece era acoperământ al Maicii Sale şi a toată zidirea, spunea că El a îmbrăcat-o pe femeie" .

Deşi tâlcuirea de faţă poate fi socotită o încercare ortodoxă de înlocuire a viziunii eshatologice origeniste, totuşi modul de interpretare alegorică a Scripturii arată influenţa şcolii din Alexandria.

Asemenea lui Origen, Oecumenius era mult mai interesat de înţelesul duhovnicesc al textului decât cel literal. Deşi nu i se pomeneşte niciodată numele, unele tâlcuiri sunt datorate în mod direct lui Origen: „Orzul este învăţătura potrivită Legii lui Moise, o hrană mai potrivită decât grâul şi coaptă şi bună pentru a hrăni pe Israel, aflat la vârsta prunciei", în vreme ce „grâul, adică propovăduirea Evangheliei", este „o hrană ce li se cuvine bărbaţilor desăvârşiţi, care au simţirile învăţate spre alegerea binelui şi răului" .

Concepţia echilibrată a lui Oecumenius asupra pedepsei veşnice a celor răi autentifică o apropiere de Origen (teoria apocatastazei), dar susţine cu tărie învierea cu trupul a celor morţi, teorie negată de Origen, şi niciodată nu afirmă că diavolul se va întoarce la unirea cu Dumnezeu.

Deşi există unele apropieri între Oecumenius şi Origen în ceea ce priveşte viziunea şi modul de interpretare a Scripturii, totuşi autorul tâlcuirii de faţă dovedeşte uneori o surprinzătoare originalitate: de pildă, socoteşte că cei o sută patruzeci şi patru de mii de oameni din capitolul 14 al Apocalipsei nu sunt aceiaşi cu cei din capitolul 7, în vreme ce Origen susţine că cele două cete se referă la aceiaşi oameni .

De-a lungul tâlcuirii, adesea putem remarca nepotrivirea dintre textul scripturistic folosit de autor şi majoritatea manuscriselor acceptate ale Apocalipsei, precum şi diferenţa dintre textul scripturistic din tâlcuire şi cel din citatul iniţial: de exemplu, în textul Apocalipsei folosit de Oecumenius (Apocalipsa 6, 9) citim sufletele celor junghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru biserica ce aveau, în loc de sufletele celor junghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia ce aveau. In textul său din Apocalipsă, citim piatră în loc de in (Apocalipsa 15, 6). Alteori, nepotrivirea se datorează doar unor greşeli de scrib.

In tălmăcirea textului, s-a încercat redarea cât mai exactă a cuvintelor autorului, iar nepotrivirea între citate a fost semnalată adesea prin note lămuritoare.

Talcuirea Apocalipsei alcatuita de Oecumenius, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Talcuirea Apocalipsei"

• Actualitatea cartii Apocalipsei
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: