
Adesea mărturisirea este amânată pentru o perioadă nedeterminată din diferite motive: din lipsă de timp, din cauza nepregătirii sau a oboselii cronice...
Deosebit de des amână pocăinţa cei care păcătuiesc serios. In loc să meargă imediat la spovedanie, ei se liniştesc: „Voi merge altădată, acum mă simt foarte rău. Şi nici nu este o treabă urgentă!" Apoi, de cele mai multe ori se pune în mişcare un mecanism extrem de josnic (faţă de propria persoană): am păcătuit o dată, oricum va trebui să mă căiesc pentru asta, hai să mai păcătuiesc o dată! Cel mai simplu exemplu: am consumat în zi de post mâncare de dulce - oricum va trebui să mă spovedesc, hai să mai mănânc! O viclenie teribilă...
Una este păcatul săvârşit o dată, când omul efectiv ajunge să cadă, şi altceva sunt păcatele pe care le repetă în mod premeditat. Citim despre căderile asceţilor, care făceau păcate grele, copleşiţi de o pornire nestăpânită, dar se ridicau imediat şi îşi continuau drumul de parcă nici nu ar fi căzut. Insă starea omului care cade şi continuă să trăiască în căderea sa este cea mai grea şi distructivă.
pr. Nectarie Morozov
Fragment din cartea "Cum sa invatam pocainta si sa nu ne mai ascundem de Dumnezeu. Taina Spovedaniei", Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum sa invatam pocainta si sa nu ne mai ascundem de Dumnezeu. Taina Spovedaniei"
-
Duhovnicul, doctorul sufletului
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul sau psihologul
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.