Prin toate cărțile sale, sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae nu o să ne călăuzească la rău niciodată. Este important să înțelegem că adevărata credință nu înseamnă constrângere, ci libertate interioară. Părintele Stăniloae ne arată că a-L urma pe Dumnezeu nu este o formă de supunere oarbă, ci un drum conștient spre iubire și împlinire. Teologia sa este pătrunsă de ideea că omul nu este chemat la frică, ci la comuniune, iar această comuniune se realizează prin iubire, smerenie și înțelegerea profundă a celuilalt.
Filocalia ne învață că fiecare gând are o putere aparte: poate construi sau poate distruge, poate aduce pace sau poate tulbura sufletul. De aceea, vigilența asupra gândurilor este o necesitate, nu doar un ideal. Sfinții Părinți ne sfătuiesc să nu ne lăsăm mintea pradă grijilor deșarte, invidiei sau mândriei, ci să veghem asupra ei cu discernământ și rugăciune.
Paza gândurilor nu înseamnă suprimarea lor, ci filtrarea lor cu înțelepciune. Nu orice gând care ne vine în minte trebuie primit și cultivat. Dacă permitem gândurilor negative să ne acapareze, acestea vor deveni treptat obiceiuri și, în final, trăsături ale caracterului nostru. În schimb, dacă ne hrănim mintea cu gânduri curate, cu rugăciune și reflecție, sufletul nostru va cunoaște o stare de pace și lumină.
Filocalia ne oferă o lecție valoroasă: omul este ceea ce gândește. Prin paza gândurilor, nu doar că ne protejăm sufletul, dar ne construim și destinul. Alegerea ne aparține: ne lăsăm mintea dominată de gânduri care ne tulbură sau cultivăm o stare de pace interioară, care ne apropie de adevărata noastră menire?
Două dintre cele mai profunde și transformatoare practici sunt rugăciunea și lectura – căi prin care sufletul se ridică spre înalt, iar mintea se deschide spre cunoaștere. Deși par domenii distincte, ele împărtășesc un scop comun: hrănirea lăuntrică și modelarea ființei.
Prin rugăciune, omul se desprinde de zgomotul exterior și pătrunde într-un spațiu al liniștii, unde își poate înțelege mai clar trăirile și luptele interioare. Pentru mulți, rugăciunea nu schimbă realitatea exterioară, ci felul în care o percep și o trăiesc. Ea modelează răbdarea, întărește speranța și oferă puterea de a merge mai departe.
Dacă rugăciunea este hrana sufletului, lectura este hrana minții. Prin cărți, omul descoperă alte perspective, alte lumi, alte experiențe care îl îmbogățesc și îl provoacă să gândească. Lectura nu este doar o activitate intelectuală, ci și o formă de introspecție. Fiecare pagină citită este o întâlnire cu idei noi, cu întrebări care nu își găsesc întotdeauna răspuns imediat, dar care modelează în timp felul în care vedem viața.
Lectura este, totodată, o formă de evadare din realitate, dar nu pentru a fugi de ea, ci pentru a o înțelege mai bine. O carte poate oferi răspunsuri acolo unde lumea exterioară nu poate, poate aduce liniște în haosul gândurilor și poate oferi un sentiment de apartenență prin poveștile în care ne regăsim. Pentru mine, azi e sărbătoare: Am găsit volumul 7 din Dumitru Stăniloae, "Opere complete".
Deși rugăciunea și lectura sunt două practici diferite, ele se completează în mod subtil. Rugăciunea aprofundează tăcerea necesară pentru a înțelege ceea ce citim, iar lectura oferă un context mai larg pentru ceea ce simțim în rugăciune. Cărțile duhovnicești, de exemplu, îmbină cele două lumi, ajutând omul să înțeleagă credința nu doar prin trăire, ci și prin cunoaștere.
Într-o lume grăbită, în care zgomotul distrage și informația este consumată superficial, rugăciunea și lectura rămân două căi de regăsire. Ele nu oferă neapărat răspunsuri imediate, dar cultivă în om răbdarea de a căuta, liniștea de a asculta și curajul de a trăi conștient. Adevărata lor putere nu stă doar în cuvintele rostite sau citite, ci în felul în care transformă omul din interior.
Oamenii își dedică viețile muncii excesive pentru a cumpăra lucruri de care nu au cu adevărat nevoie, pentru a impresiona oameni pe care, uneori, nici măcar nu îi plac. Astfel, materialismul nu doar că ne umple casele cu obiecte, dar ne goleşte sufletele, făcându-ne să uităm cine suntem dincolo de ceea ce deținem.
Armonia adevărată nu se limitează la o plăcere superficială, ci la un ecou profund în suflet, ce ne amintește de idealuri ce păreau inaccesibile, de o realitate mai înaltă decât cea palpabilă. Aceasta este o invitație de a căuta mai mult decât aparentul, o dorință de comuniune cu transcendentul. Armonia nu este doar un ideal estetic, ci un semnal că, dincolo de haosul cotidian, există o ordine divină care guvernează universul, invitându-ne să trăim în comuniune cu acest ritm divin.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Parintele Dumitru Staniloae
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.