Asemanarea omului cu Dumnezeu

Asemanarea omului cu Dumnezeu Mareste imaginea.

Prin iubirea ei negrăită faţă de Dumnezeu, Maica Domnului a înfăptuit „completa” asemănare cu Dumnezeu, purtând până la capăt solia ca „ambasadoare” a întregului neam omenesc.

Astfel, întruparea şi îndumnezeirea apar ca o dublă „conformare” şi „modelare” a lui Dumnezeu cu omul, şi a divinului cu umanul.

Lepădând din contemplarea ei tot ceea ce nu este Dumnezeu şi tot ceea ce are un sfârşit sau o limită, depăşind „multiplicitatea” sau răspândirea şi ridicându-şi mintea spre „Lumina fără început şi fără sfârşit” a lui Dumnezeu, Fecioara Maria primeşte de la El, prin harul Duhului Sfânt, o „nouă naştere” şi poartă în sine o adevărată asemănare cu Dumnezeu. Această îndumnezeire reprezintă o imprimare a trăsăturilor divine în fiinţa umană, adică o unire interioară a ei cu Dumnezeu (Arhim. Sofronie, „Fericirea de a cunoaşte calea”, Edit. Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 34-35).

Pururea Fecioara Maria şi-a împlinit „solia” ei pentru neamul omenesc prin însăşi această experienţă de tip isihast. Realizând în sine asemănarea omului cu Dumnezeu, Preacurata L-a convins pe Acesta să Se „asemene cu omul”.

Lăsându-se „formată”, „modelată” de Dumnezeu prin harul îndumnezeitor, L-a înduplecat pe „Făcătorul a toate” să se coboare în pântecul ei, în care „a format” Ea chipul uman al lui Hristos la Întrupare (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 194).

Astfel, după cum spune Sf. Grigorie Palama, nu numai că s-a făcut Ea după asemănarea lui Dumnezeu, dar L-a făcut şi pe Dumnezeu „după asemănarea omului”, nu numai convingându-L, dar şi purtându-L în pântec fără sămânţă şi născându-L în chip nespus după ce a fost „formată” prin har de Dumnezeu, drept pentru care a fost numită de arhanghel „cu har dăruită”, şi dându-I lui Dumnezeu o „formă” prin natura omenească, drept pentru care i s-a binevestit: „Bucură-te!” (Lc. 1, 28) (Ibidem, pp. 364-365).

Sf. Grigorie Palama prezintă unirea divino-umană şi comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin trup şi sânge, ca răspuns al Acestuia la rugăciunea curată a Fecioarei Maria. Lauda adusă Maicii Domnului se transformă astfel într-o apologie a rugăciunii contemplative şi într-o evidenţiere a acestui model de desăvârşire.

Sfânta Fecioară a devenit „Mamă a lui Dumnezeu”, pentru că devenise mai înainte „Copilă a lui Dumnezeu”. Doar după ce Preacurata şi-a unit cu El „mintea”, atunci şi Dumnezeu S-a unit cu carnea ei. Arătându-l pe om fiu al lui Dumnezeu prin har, iar pe Dumnezeu Fiu al omului prin întrupare, Fecioara Maria a împăcat astfel lumea cu Creatorul lumii.

Totodată, Sf. Fecioară ne-a dat şi o lecţie de spiritualitate, învăţându-ne că adevărata contemplare are loc nu numai prin simţuri sau raţiune, ci mai degrabă prin curăţirea „minţii” şi împărtăşirea harului divin.

În acest sens, Sf. Grigorie Palama spune: „Te-ai făcut Mamă a lui Dumnezeu; ţi-ai unit mintea cu Dumnezeu, ai unit pe Dumnezeu cu un trup; L-ai făcut pe Dumnezeu Fiu al omului şi pe om fiu al lui Dumnezeu; ai împăcat lumea cu Făcătorul lumii; ne-ai învăţat cu fapta că la oamenii adevăraţi faptul de a contempla vine nu numai prin simţire şi gând, fiindcă atunci ei ar fi doar puţin superiori necuvântătoarelor, ci mult mai mult prin curăţia minţii şi prin împărtăşirea dumnezeiescului har, prin care ne desfătăm de frumuseţile deiforme nu prin gânduri, ci prin atingeri imateriale” (Sf. Grigorie Palama, „Fecioara Maria şi Petru Athonitul – prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti”, Edit. Deisis, Sibiu, 2005, p. 214-215).

Maica Domnului ne-a dat să-L vedem chiar şi prin aceste simţuri „pe Cel Nevăzut într-o înfăţişare şi o formă ca a noastră, şi să ne atingem în materie de Cel Imaterial şi Negrăit”. Ea L-a hrănit cu „hrană ca a noastră pe Hrănitorul îngerilor; ne-a hrănit şi pe noi prin Însuşi Hrănitorul îngerilor cu hrană cu adevărat cerească şi nestricăcioasă”.

Sf. Fecioară i-a făcut pe oameni să aibă „aceeaşi viaţă cu îngerii” și i-a învrednicit de cinstiri încă şi mai mari, „zămislind de la Duhul Sfânt şi născând în chip uimitor o formă divino-umană şi făcând în chip negrăit natura umană concrescută cu natura divină şi aşa-zicând codivină” (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 365).

Prin implorare pioasă, cu mintea curată, la care nu s-a suit ceva pământesc, Sfânta Fecioară L-a coborât în lume, răspunzând chemării ei, pe Cel ce este însuşi „Izvorul Vieţii şi al nemuririi”.

Astfel, Maica Domnului ne-a făcut „nemuritori” şi fii ai lui Dumnezeu, pentru că „acum suntem uniţi intim cu El şi întreolaltă prin trupul şi sângele dat de Fecioară lui Hristos şi devenit trupul şi sângele lui Dumnezeu”.

Pururea Fecioara Maria ne-a adus însăşi „Comoara tuturor bunătăţilor, Izvorul veşnic care ţâşneşte în chip inseparabil din sânurile Tatălui, Cuvântul care şade deasupra bolţilor cereşti”. Iar El, Fiul lui Dumnezeu, ne-a adus „apă vie” şi ne-a dat o „hrană” care pe cei ce se împărtăşesc de ea îi face „nemuritori” şi fii ai lui Dumnezeu, făcuţi fii nu printr-un „simplu nume”, ci prin comuniunea dumnezeiescului Duh (Ibidem, p. 366).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
150 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

10 Ianuarie 2019

Vizualizari: 175

Voteaza:

Asemanarea omului cu Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE