In 1987, pentru a restaura pictura bisericii, aveam nevoie de «Aviz favorabil» din partea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, care avea sediul in "Casa Scanteii". Pe parcursul unor interventii, am aflat ca parintele Paulica de la Plataresti si parintele Ionescu de la Herasti slujeau la biserici monumente istorice si aveau nevoie si ei de aviz.

Ne-am inteles ca o comisie a C.C.E.

S. sa faca o vizita la cele trei biserici in aceeasi zi. Merg cu colegii mei (fiecare cu Dacia lui) intr-o zi, la ora 9, la statuia lui Lenin, unde stabiliseram intalnirea cu comisia. Pe la ora 11 vin trei persoane: domnul Ciprian Voinescu, impreuna cu Mihai Badea si un domn cu mustata a la Clark Gable, inalt, de vreo 45 de ani, pe cap cu o basca visinie, un fel de bereta pe care o purta ferm intr-o parte, pe o ureche.

Am fost intai la Parohia Plataresti, unde am ajuns la ora unu. Am dat ocol bisericii, am intrat inauntru, comisia si-a dat cu parerea si… am plecat la Negoiesti. Am ocolit si aici biserica, am primit unele indicatii si… la Herasti. Era cam 5 dupa-amiaza, o zi calduroasa de vara, pe la sfarsitul lui august. Ocolim ca-ntr-un ritual biserica, vizitam si interiorul, comisia insistand pe unele lucrari de reparatie aflate in curs. Am iesit in curtea bisericii si, parca fara voia noastra, ne-am indreptat spre casa lui nea Marin cantaretul, care locuia in apropiere. Aici, noi preotii, pregatiseram o masa in stil traditional taranesc, cu vase de lut ars pline cu rosii intregi, bucati de branza netaiata, paine facuta la cuptor, o sticla de palinca de 50 de grade, 4 gaini rumenite si doua cani de pamant, la peste doi litri, pline cu vin.

- Ooo, parintilor - se lumineaza la fata domnul Voinescu - ce incantare! Parca ar fi o simfonie!

Ne asezam cu totii osteniti de drum si… la masa se leaga cele mai trainice prietenii. D-l Mihai dupa cateva minute, se ridica in picioare, noi toti ceilalti l-am fixat cu privirea si aveam fetele gata sa plesneasca de ras, pentru ca intuiam ca urma sa spuna "o poanta". Si-a ridicat mainile, pregatindu-se parca sa dirijeze un cor, si ne-a intrebat:

- Ia spuneti-mi, ce cititi pe fata mea?

- Citesc pe chipul tau suav - raspunde dl Voinescu - o umbra de tristete, care ma ingrijoreaza si ma nelinisteste profund!

- Ai dreptate! Si stii de ce? Pentru ca m-a chemat sefa… Suzi… si m-a gratulat cu apelativul de "bulangiule".

Toti am izbucnit in ras, domnul cu mustata si-a luat basca de pe cap si, razand in hohote, o lovea de masa de parca ar fi dorit sa o scuture de praf.

- Mai Mihai - ii spune Voinescu - nu trebuie sa te superi, ca asta e vorba ei. Si mie mi-a spus la fel…

- Ti-a spus la fel? Cu ce ocazie?

- Iarna trecuta vine la mine d-na Cella Delavrancea si-mi spune: Cipi, fa-mi intrarea la Suzi! O duc la Suzi si dupa o jumatate de ora ma cheama la birou: bulangiule, ai adus-o aici pe baba asta, sa ma-ntrebe de ce-am facut «Casa» asta asa de mare, daca nu suntem in stare s-o-ncalzim?

- A avut Cella Delavrancea curaju’ asta?

- Apropie suta de ani si, la varsta asta, poti sa spui orice!

Vreo trei patru ore am discutat mai mult istorie. de pe masa "zburasera" doua gaini, branza nu mai era, sticla de palinca se golise mai bine de jumatate, iar oalele de vin secasera. Pe la ora unu noaptea parintele Ionescu se uita fix la mine si iese afara. Ma prind si ies dupa el.

- Parinte - imi spune - las-o mai usor cu istoria ca ne-apuca dimineata! In curte era o ciutura cu cumpana si, cum eram cu ochii carpiti de somn, am baut putina apa, ne-am spalat pe fata, i-am dat ocol si, fiind intuneric, am masurat cu picioarele adancimea unui jgheab plin cu apa, pus acolo probabil pentru adaparea animalelor. Ne invioram bine si intram in casa. Parintele Paulica era cazut la datorie; adormise stand pe un fotoliu, cu gura deschisa, si doua musculite betive ii dadeau nehotarate tarcoale, vrand parca sa-i sopteasca ceva la ureche.

- Ho - ho - ho parintilor, ia veniti incoace - ne spune dl. Voinescu, vazandu-ne intrand pe usa - sa va povestesc ce am patit cu biserica de la Negoiesti. Asta vara, ma cheama Suzi si-mi spune: trebuie sa pleci la Paris, la ambasada ai spus ca stii un popa la Patriarhie, spune-i sa-ti dea cateva diapozitive cu biserici mai frumoase, sa le arati si tu acolo ca este o receptie. Ma duc la parintele Doru sa-mi dea cateva diapozitive. Ajung la Paris… mancare, bautura… si hai sa vedem imagini cu Romania. Dam un film si punem diapozitivele cu Putna, Sucevita, Moldovita si… paaac apare pe ecran biserica de la Negoiesti… crapataaa… crapata! Baaa, au inceput sa murmure aia in sala! Domnilor, le-am spus, asa a fost acum cativa ani, dupa cutremur. Acum am reparat-o… C-o fi, c-o pati… ce mai! M-a chemat ambasadoru’ … "Baaa, te spun la Suzi, ca ne-ai facut de cacao!" Si vin in tara… la Suzi: "bulangiule, astia iti sunt prietenii de la Patriarhie? Te-a lucrat popa!"

Dar timpul trece repede. Pe la ora 5 dimineata, apare in pragul usii, imbracat in pijama, nea Marin cantaretul: -Domnilor, nu va suparati, a cui nevasta este Suzi, c-ati vorbit toata noaptea de ea? Poate ca v-asteapta acasa!

- Secret de stat, nea Marine, ii raspunde domnul cu bereta visinie! Dupa ce rade cu pofta, d-l Mihai…

- Hai sa mergem acasa, ca e tarziu si poate or vrea oamenii astia sa se culce!

Am plecat toti la ora 6 spre Bucuresti. M-am intors la Negoiesti la ora 9, dupa 24 de ore. Dar peste doua saptamani am primit «Aviz favorabil» de la C.C.E.S. De cine credeti ca era semnat?… Exact… de Suzi!

Preot Nicolae Trusca
blog: http://nicolaetrusca. wordpress.com/

.

• Despre invidie si costurile aderarii europene
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Efrem Sirul
  Publicat in : Religie
• Supararea lui Mos Stoica
  Publicat in : Religie
• Dincolo de calea ferata
  Publicat in : Editoriale