Credeţi că este realist să ne ghidăm după Evanghelie în viaţa noastră, în acţiunile noastre?
Nu puteţi folosi Evanghelia ca pe o reţetă de viată, în sensul că memoria vă va indica întotdeauna un pasaj din Scriptură care vă convine pe moment. Nu pentru că suntem necinstiţi, ci pentru că este cumva determinat în mod natural. Nu este vorba de a memora toate poruncile şi exemplele posibile, ci de a le trăi în aşa fel încât ele să devină starea noastră interioară şi din această stare interioară să decurgă faptele noastre.
Am fost mustrat o dată pentru acest exemplu, aşa că o mai puteţi face iarăşi împreună. I-am spus unei persoane: „Tu percepi ceea ce propovăduiesc Scripturile, dar, după ce le înţelegi, dă-le viaţă în propriile fapte, cuvinte, gânduri, sentimente, în felul tău". „Şi cum o faci?", am fost întrebat. Tocmai aici am rostit o neghiobie: „Incearcă să fii o vacă bună de muls". Omul s-a uitat la mine: „Ce vreţi să spuneţi prin aceasta?". „Foarte simplu, o vacă mestecă iarbă şi produce lapte. La fel şi tu, hrăneşte-te din Sfânta Scriptură, însă nu încerca să aplici ceea ce ai citit cu «o uşoară adaptare». Să îţi însuşeşti ceea ce citeşti astfel încât să poţi rosti cuvântul sau să acţionezi într-un mod evanghelic din interior, şi nu doar să adaptezi citatul după bunul plac".
Este foarte important, o ştiu din experienţa mea de preot. Omul poate veni cu o întrebare de orice fel. Uneori vă este destul de clar că puteţi cita un pasaj din Evanghelie. Dacă o faci, persoana, fiind politicoasă şi fără să te cunoască prea bine, va spune: „Ah, da, mulţumesc!". Totuşi, se va gândi: „Ei bine, ştiam aceasta fără tine, problema este că nu înţeleg cum să aplic pasajul acesta în viaţa mea".
De aceea, în loc să citaţi ceva, puteţi să-i spuneţi acelaşi lucru, dar într-un mod diferit, pe care omul îl înţelege, adică într-un limbaj pe care este în stare să-l perceapă.
Nu este vorba de a citi şi de a „retâlcui" anumite pasaje din Evanghelie într-o manieră proprie, astfel încât să fie mai „uşor de înţeles", ci de a le simplifica forma, nu fondul. Mă refer la a deveni atât de ataşat în interior de cuvintele Evangheliei, încât acestea să aducă o experienţă duhovnicească vie unei persoane, prin tine. De aceea susţin că este
necesar să citeşti nu pentru a memora, ci pentru a trăi, pentru a absorbi. Pentru ca tu şi ceea ce cunoşti să deveniţi una. Astfel, treptat să se lărgească inima ta, în care cuvintele lui Hristos, modul Său de viaţă, faptele Sale, concepteleşi reacţiile Sale să devină o achiziţie personală.
Aţi spus că există lumină în fiecare fiinţă umană şi că, mai devreme sau mai târziu, aceasta se va manifesta.
Sunt conştiinţa şi lumina acelaşi lucru? Ce să faci cu un criminal, cu o persoană fără conştiinţă?
Nu am întâlnit încă o persoană, chiar şi un criminal, care să nu aibă conştiinţă. Pot vorbi din experienţă foarte limitată, dar sunt preotul capelan al unei închisori din zonă. La un moment dat, am avut multe contacte cu oameni din închisoare. De multe ori, un om nu-şi arată deloc lumina, pentru că este în defensivă, este extrem de stingherit. Dar dacă îl laşi să se deschidă, dintr-o dată se dovedeşte că poate plânge şi descoperi că mai poate răspunde unor aşteptări.
Cum poţi să-i conduci pe oameni la Hristos, când tu însuţi simţi că ştii atât de puţine?
Desigur, este imposibil să spui: „Priveşte-mă, şi vei vedea lumina". Există două forme de exprimare care îi ajută pe oameni. Dacă întâlneşti o persoană în care există lumină dumnezeiască, o vezi şi ea te poate conduce. Dacă întâlneşti o persoană care nu pare să poarte o anumită lumină, dar care aspiră cu disperare la ea, această aspiraţie este uneori mai convingătoare decât lumina sa slabă. Imi amintesc de o carte a unui scriitor francez, care există şi în limba rusă, Jurnalul unui preot de la ţara. (J. Bemanos, Jurnalul unui preot de sat, Editura „Terra", Moscova, 1997).
Un tânăr preot moare de cancer şi este neputincios, în general, să arate lumina. Nu găseşte cuvinte şi nici nu are putere să o facă. De fiecare dată când încearcă să semene ceva în conştiinţa interlocutorului său, puterea lui este zdrobită. Intr-o zi vorbeşte cu un tânăr ofiţer pe drum, iar acesta îi spune: „Suntem atât de impresionaţi de duhul rugăciunii care sălăşluieşte în tine". Tânărul preot îi răspunse cu disperare: „Aceasta e tocmai ceea ce îmi lipseşte! Toată viaţa am tânjit cu dor să dobândesc darul acesta, dar nu sunt în stare!". Iar ofiţerul i-a răspuns: „Noi tocmai aceasta simţim şi ceea ce vedem ne convinge mai mult decât dacă ai fi un sfânt, pentru că s-ar putea să nu observăm aceasta".
Mi se pare că impulsul nostru, dorul cu care aspirăm la Dumnezeu este uneori mai convingător decât dobândirea în sine. Uneori, cel care a atins o mare înălţime duhovnicească pare atât de departe şi de diferit de noi, încât pur şi simplu nici măcar nu îl putem privi sau înţelege. Din când în când, o rază din lumina sa ajunge la noi, alteori nu. Imi amintesc acum de duhovnicul Sfântului Simeon Noul Teolog, Simeon cel Bătrân. A ajuns să fie atât de concentrat în lăuntrul său, încât şi-a pierdut capacitatea de a-şi exprima experienţa într-un mod accesibil oamenilor.
Vocea îi era sigură, privirea îi era mereu severă şi atentă şi era foarte zgârcit la cuvinte. Odată i s-a reproşat: „Ai o comoară de care oamenii au nevoie, şi nu le-o dai, pentru că eşti absorbit de tine însuţi", In hagiografia sa se menţionează că se chinuia în a exprima ceea ce era în el atât de profund, fiindcă nu le putea exprima. Invăţase fără să vrea să privească diferit, să vorbească altfel, să se comporte diferit cu oamenii care veneau la el cu întrebări. Acest lucru m-a impresionat cu adevărat atunci. Nu am întâlnit niciodată astfel de oameni, dar este limita a ceea ce îţi poţi imagina.
Ce părere aveţi: Evanghelia şi Hristos sunt acelaşi lucru ?
Desigur, Hristos este mai mare decât textul evanghelic. Prin textul evanghelic, Hristos ne comunică tot despre Sine şi ne permite să ne întâlnim cu El. Evanghelia nu îl epuizează pe Hristos, nici nu poate epuiza adâncimile omului, nici pe ale lui Dumnezeu, dar ne permite să ne scufundăm în aceste adâncuri. Evanghelia este cuvântul lui Hristos.
Orice cuvânt în sine, aşa cum este luat dintr-un dicţionar, poate să nu aibă nicio putere specială, niciun sens. Dar, aşa cum spunea cineva în antichitate, dacă acele cuvinte pe care le rosteşti pătrund în inima ta, ele vor ajunge la inima unei alte persoane. Mai presus de toate, desigur, acest lucru poate fi aplicat la predicare. Dacă ceea ce spui nu te atinge pe tine în inimă, cu greu va marca pe altcineva.
In cazul unui text evanghelic sau al oricărui text, poţi să te opreşti la cuvinte şi să vezi doar formele gramaticale. Dar poţi surprinde un sens mai profund decât cuvintele, să zicem, în ritm. Când citeşti poezie, nu e vorba doar de cuvinte.
Cuvintele, ritmul, sunetul, imaginea - totul se contopeşte într-unul singur. Mai departe ajungi la experienţa scriitorului care a scris acele rânduri, iar dincolo de aceasta poţi ajunge la tine însuţi într-un mod nou. Adică ajungi într-o zonă în care inspiraţia îţi poate dezvălui ceea ce ţi-a destăinuit scriitorul.
Dacă vă opriţi la cuvinte, însă, s-ar putea să vă alegeţi cu un nonsens total.
In urmă cu aproximativ treizeci de ani, mă aflam la o convenţie, iar un reprezentant al Rusiei a dorit să spună câteva cuvinte. Vorbea doar rusă, aşa că a scris o propoziţie - cinci cuvinte în total - şi mi-a dat-o să o traduc în franceză. Am tradus (cunosc bine franceza, aşa că am încredere în traducerea mea) şi am trimis-o înapoi. A scos un dicţionar mare şi a început să verifice fiecare cuvânt, după care mi-a trimis o notă: „Ai tradus aşa cuvântul cutare, iar dicţionarul spune aşa şi aşa". I-am trimis înapoi o explicaţie: „Da, aşa spune dicţionarul, dar nu are niciun sens în acest context".
Mi-a trimis un alt bilet: „Iartă-mă, Doamne, ştiu că franceza este limba ta maternă, dar nu mă pot îndoi de ceea ce spune dicţionarul! Ce ar trebui să facem?". Am ridicat din umeri. In cele din urmă mi-a parvenit un alt bilet, care spunea: „Dacă aţi fi atât de amabil, să faceţi următoarele: eu mă voi ridica şi voi spune fraza mea în rusă. După care veţi citi traducerea mea, despre care susţineţi că nimeni nu o va înţelege, iar apoi o veţi citi pe a dumneavoastră".
Aceasta am şi făcut. Puteţi vedea cum din cinci cuvinte s-a făcut ceva extrem de complicat. Şi avea dreptate, căci nu puteai numai cu dicţionarul să traduci corect ceea ce am spus eu. Cu toţii cunoaştem cazuri în care un cuvânt nu transmite ceea ce vrem să spunem. Când am venit pentru prima dată în Anglia, cunoşteam doar câteva cuvinte în engleză, îmi amintesc că stăteam la fereastra trenului şi mă uitam puţin pe afară. Cineva din spatele meu a strigat: „Atenţie!". Am auzit şi am scos capul afară. A vrut să-mi spună: „Ai grijă!", iar eu am scos capul pe geam.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Fragment din cartea "Crestinul ortodox in lumea de astazi", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Crestinul ortodox in lumea de astazi"
-
Evanghelia dupa Matei
Publicat in : Religie -
Evanghelia dupa Luca
Publicat in : Religie -
Evanghelia, scrisoare de dragoste
Publicat in : Editoriale -
Evanghelia Duminicii dinaintea Nasterii Domnului
Publicat in : Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.