Sfintii Parinti ne spun ca Dumnezeu nu a vrut sa mantuiasca lumea de la distanta cu toate ca ar fi putut. In iconomia mantuirii Fiul lui Dumnezeu s-a facut Fiul Omului, Unul din Treime devenind Unul dintre noi. Dumnezeu Cuvantul s-a intrupat tocmai pentru a vindeca firea umana din interior, pentru a o indumnezei.
Astfel, la plinirea vremii, Hristos a pornit in cautarea "oii celei pierdute” facandu-ni-se tuturor pastor iubitor. Mai mult, toti am devenit frati dupa omenitate cu Hristos si totodata frati in Hristos. Asadar, intruparea lui Hristos a modificat radical sub aspect ontologic "gradul de rudenie” dintre Dumnezeu si om. Acest act a conferit consistenta raportului de rudenie dintre oameni care este ridicat de la simplul aspect trupesc, la un nivel duhovnicesc. De aceea, Nasterea dupa trup a Domului a adus "pe pamant pace si intre oameni bunavoire”.
Dumnezeu nu L-a lasat pe omul cazut in pacat, singur. A venit in intampinarea sa si i-a intins mana pentru a-l ridica. Acest gest salvator al Mantuitorului este evidentiat in putine reprezentari iconografice ale Bisericii Ortodoxe, dar semnificative.
Acestea sunt icoana care infatiseaza "Umblarea pe mare”, avand ca temei textul Evangheliei dupa Matei 14, 22-34, si icoana Pogorarii la iad. In afara acestor doua reprezentari si a catorva icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, nu cunosc alte icoane in care Mantuitorul sa fie infatisat tinand de mana alte persoane.
Sfantul Apostol Petru si Adam, aveau sa intinda mana pentru a intalni mana Mantuitorului afland izbavirea. In ambele reprezentari, mana omului intalneste mana Creatorului, "mana Celui ce l-a facut si l-a zidit”.
O reprezentare foarte cunoscuta, "Crearea omului” de Michelangelo de provenienta catolica, infatiseaza gestul pe care atat Adam, cat si Dumnezeu il fac unul catre altul, tinand mainile intinse insa fara a se atinge. Intre Dumnezeu si om nu exista contact pentru ca potrivit invaturii catolice, divinitatea ramane transcendenta. Gratia este creata si supra-adaugata firii omenesti.
In Ortodoxie, Dumnezeu nu a incetat niciodata legatura cu omul si lumea, prin intermediul harului Sau, al energiilor necreate. Dumnezeu ramane transcendent fiind in acelasi timp imanent. Ramane ascuns si se impartaseste totodata.
De aceea, spunem ca Hristos "intru ale Sale a venit”, pentru ca El nu era strain de creatia Sa.
Spre deosebire de reprezentarea catolica, in Ortodoxie intalnim in icoane un Dumnezeu a carui dragoste este manifestata in fapte concrete.
Il intalnim pe Hristos tinand ferm de mana pe om, nevoind a-l lasa prada stricaciunii si mortii. Hristos il ridica pe Petru din apa marii iar pe Adam si Eva din iad, dupa ce acestia au facut dovada putinatatii credintei.
Din cele doua reprezentari observam ca Dumnezeu nu ridica cu forta. El nu constrange. El doar raspunde unei chemari, unui strigat inabusit, unei nevoi existentiale a omului. Hristos apuca numai o alta mana intinsa. In acest fapt se arata ca mantuirea nu este un act juridic, ci intalnire reala in iubire, care vindeca firea umana. In aceste icoane, aflam cele doua aspecte ale mantuirii, obiectiv si subiectiv.
In Evanghelia dupa Luca este consemnat faptul ca la moartea dupa trup a Domnului de pe Cruce, "Iisus, strigand cu glas mare, a zis: <<Parinte, in mainile Tale Imi pun Duhul>>. Si aceasta zicand, Si-a dat duhul. (Luca 22, 46)”
In acelasi sens, din Cartea intelepciunii lui Solomon 3: 1-9 aflam ca "Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele.” Acest verset a condus la o alta reprezentare iconografica in care sufletele celor mantuiti sunt purtate si ocrotite de mana cea dumnezeiasca.
Prezenta tainica dar lucratoare a "mainii intinse a lui Dumnezeu” in Biserica este exprimata si in cultul divin public. Astfel, randuiala inchinarii clericilor slujitori presupune ca acestia mergand in mijlocul bisericii si stand inaintea sfintelor usi cu capetele descoperite sa rosteasca urmatoarea rugaciune: "Doamne, trimite mana Ta dintru inaltimea locasului Tau si ma intareste spre slujba Ta ce-mi este pusa inainte, ca neosandit stand inaintea infricosatorului Tau altar, sa savarsesc Jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si slava in vecii vecilor. Amin.”
Deloc intamplator, aceasta rugaciune este rostita in naos sub policandru, care in mod traditional, are sculptata "mana lui Dumnezeu” in semn de binecuvantare asupra preotilor. Chiar daca din pacate nu este foarte des intalnit, un astfel de policandru poate fi intalnit in Biserica Sfantul Grigorie Palama din Politehnica (Bucuresti).
Sfantul Irineu de Lugdunum spunea ca Duhul Sfant si Fiul sunt "cele doua maini ale lui Dumnezeu.” Tinand seama ca atat Fiul, cat si Duhul sunt continuu prezenti in Biserica, putem spune ca Tatal are in permanenta mainile intinse catre noi pentru ca nu inceteaza a ne iubi. De noi tine insa, ca asemenea lui Petru, care "vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde...”, sa strigam "Doamne, scapa-ma!”. Toate devin cu putinta pentru noi atunci cand Dumnezeu ne tine de mana deoarece El revarsa din belsug asupra noastra darurile Sale, precum odinioara tatal asupra fiului risipitor.
“Deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati; Dar intorcandu-ti Tu fata Ta, se vor tulbura” Ps. 103
Radu Alexandru
-
Despre tinerea de mana
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.