In zilele noastre, oamenii coplesiti de criza si de preocuparile zilnice, luati de curentul haosului si neantului, uita sa mai priveasca sufletul, sa-l mai asculte, dar mai ales sa fie atent la dorurile acestuia. Majoritatea oamenilor, din pacate, spun: "Suflete al meu, nu astazi, in niciun caz, sunt foarte ocupat, maine." Si tot asa amanam zile, luni, ani, pana cand aflam ca e prea tarziu.

Poate, si pentru ca verticalitatea cere de multe ori osteneli peste puterile fiintei umane, dar si datorita faptului ca suntem prizonierii pacatului, indiferent de formele pe care le imbraca acesta.

Omule, daca sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintai si cea mai mare grija a ta nu cumva ar trebui sa fie grija fata de suflet si fata de mantuirea lui! Sufletul trebuie sa fie centrul de greutate al tuturor preocuparilor si straduintelor tale!

Bine, bine zice mucalitul, dar sunt alte necesitati biologice si fizice de care omul are nevoie: hrana, imbracaminte, adapost etc. Si, daca ne ramane timp, poate ne vom ocupa si de acest suflet…

In primul rand, Sfanta Evanghelie ne indeamna sa ne ocupam de suflet, de hrana si de mantuirea lui: ''Au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? In al doilea rand, Mantuitorul ne indeamna "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua'' (Matei 6; 25, 33). Apoi, atunci cand a fost ispitit de diavol, Domnul Iisus Hristos a spus: ''Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu'' (Matei 4, 4).

Adica painea este intr-adevar trebuincioasa pentru hrana trupului, dar ea nu indestuleaza, nu satura intreaga fiinta a omului. Caci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de bautura lui, pe care daca nu i-o dai, tanjeste si slabeste, ca si trupul lipsit de paine si apa.

Mai mult, intr-una din Fericiri, Mantuitorul fericeste pe ''cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate''; deci exista si o alta foame decat cea de dupa paine si o alta sete decat cea dupa apa. Sufletul flamanzeste si inseteaza ca cerbul dupa izvoarele apelor; el inseteaza dupa adevar, bine si frumos, ca planta dupa lumina si caldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta, decat sub razele binefacatoare ale iubirii si ale bunei intelegeri intre oameni.

Sufletul nu se adapa decat cu apa limpede a lacrimilor pocaintei si ale rugaciunii, nu se simte bine decat in aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflator in Biserica. Pentru curatirea lui, sufletul are apa Botezului si a pocaintei; pentru hrana si intarire are masa dumnezeiasca a Sfintei Impartasanii; pentru sfintire si desavarsire are in aceasta viata Biserica si pe slujitorii ei sfintiti, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pamant, Dumnezeu i-a pregatit in cealalta lume fericirea vesnica.

Asadar, cu cat vom neglija, vom uita sau, mai rau, vom dispretui mai tare sufletul si nevoile lui, cu atat viata noastra va fi mai zbuciumata si mai nefericita.

''Suflete al meu, suflete al meu, scoala, pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si te vei tulbura, ci te desteapta, ca sa se milostiveasca spre tine Hristos Dumnezeu, Care pretutindenea este si toate le plineste''. Amin.

Stefan Popa

.

• Dorul ca sete dupa cei departati
  Publicat in : Editoriale
• Ziua dorului. Dorul copilariei
  Publicat in : Religie
• Dorul de Dumnezeu - expresie a identitatii eshatologice
  Publicat in : Editoriale
• Dorul după Cer
  Publicat in : Religie