Voi dedica „atenţiei” o parte din acest capitol pentru că este o temă pe care o aud foarte des. Şi, desigur, părinţii o invocă drept ceva negativ. Dacă unii copii îşi fac de cap fiindcă vor să se uite toată lumea la ei, aş sugera că, de cele mai multe ori, vor să ne câştige afecţiunea, nu doar să ne atragă atenţia.

Copiii caută să ne câştige afecţiunea, nu doar sa ne atragă atenţia.

Copiii doresc să simtă legătura afectivă cu noi tot timpul prin apropierea fizică, prin timpul petrecut cu noi, prin strădania de a ne cunoaşte şi lăsându-ne să îi cunoaştem şi noi pe ei. Stabilirea unei legături afective este fundamentală pentru fiinţa umană, iar copiii sunt predispuşi să o caute.

Legătura afectivă este hrană pentru sufletele copiilor noştri. Suntem creaţi ca făpturi deschise spre celălalt, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Cel ce este Unul în Trei Persoane aflate în comuniune de iubire. Prin înseşi aceste relaţii cu celălalt şi cu Dumnezeu, noi trăim apropierea dintre noi şi ne dezvoltăm ca fiinţe umane. Copiii se dezvoltă ca persoane în cadrul legăturilor afective pe care le au cu ceilalţi membri ai familiei şi prin mijlocirea acestor legături. A fi părinte înseamnă tocmai a avea o legătură afectivă cu ei în trecerea noastră prin această viaţă şi să le arătăm căi constructive de a stabili legături afective.

Copiii vor căuta legătura afectivă în orice mod pot ei. „Mamă, uite ce am desenat!” sau „Tată, pot să scriu a-e-ro-plan” sunt exemple de încercări bune şi constructive de a stabili legături afective. Când copiii sunt încântaţi, ei vor să împărtăşească această trăire cu noi. Când sunt trişti sau se simt răniţi, vor alinare. Să săruţi genunchiul sau cotul julit al unui copil chiar îl face să se simtă mai bine. Iată ce mare este puterea unei legături afective! Dacă se simt singuri sau dacă am fost departe de ei pentru o vreme, vor să simtă legătura afectivă. Nu atenţie caută, ci este o nevoie umană firească şi o dorinţă de apropiere şi afinitate.

Există tot felul de moduri pozitive de a ne manifesta legătura afectivă, de la gesturi mărunte şi simple, cum ar fi un zâmbet sau să-l priveşti în ochi, o atingere uşoară sau o îmbrăţişare, ori clipe de profundă comuniune, când îi ascultăm, ne petrecem timpul cu ei, îi întrebăm ce cred sau ce simt, când le citim, ne jucăm cu ei sau le acordăm timp doar pentru noi, părintele şi copilul.

Copiii vor descoperi care sunt cele mai reuşite strategii de a exprima aceasta legătură afectivă. Ei învaţă repede care este cel mai rapid mod de a-i atrage atenţia unui frate sau a unei surori mai mare, iar legătura afectivă o exprimă dându-le un ghiont sau tachinându-i. Şi cel mai eficient mod de a-i aduce pe părinţi foarte aproape este să facă vreo prostie.

Când reacţionăm la un comportament nedorit, le oferim copiilor o manifestare intensă, fie şi negativa, a legăturii afective. Noi, părinţii, încurajăm acest mod negativ de a căuta raportul emoţional-afectiv dacă nu le arătăm afecţiunea când se poartă frumos, în schimb apărem ca din senin când ei îşi fac de cap. Din păcate, aceste momente de raport emoţional-afectiv intens sunt pline de furie şi ostilitate. Cu toate acestea, pentru copii, un raport emoţional ostil este mai bun decât lipsa oricărui raport emoţional.

Pentru că legătura afectivă stă în centrul existenţei noastre ca persoane, a stabili legături afective cu cei mici şi a-i învăţa modalităţi adecvate de a stabili legături afective este esenţial pentru rolul de părinte.

Fiii mei caută să simtă legătura afectivă aşa cum o fac băieţii de grădiniţă. Se împing în mine, sar pe mine, se caţără pe mine, indiferent dacă tocmai discut Ia telefon ceva important, dacă iau masa sau mă rad. Fi încă mai învaţă cum să-mi ceară voie să se izbească de mine sau să se urce pe mine.

Am învăţat că în primele 30 de minute cum ajung acasă seara, fiecare dintre copiii mei caută să se încredinţeze de legătura noastră afectivă. Greu este că toţi caută acest lucru în acelaşi timp. Am învăţat să nu mă schimb de hainele de la serviciu până nu i-am arătat afecţiune fiecăruia în parte.

Cel mai mic dintre băieţi, Alexios, când nu avea nici doi ani, voia să fie luat în braţe din clipa în care intram pe uşă şi se supăra mereu dacă îl lăsam jos. Răspunsul meu la aşteptările lor era să vorbesc cu fiecare dintre copii în timp ce îl ţineam pe el în braţe. Când trebuia totuşi să îl las jos pe Alexios ca să îmi schimb hainele, îi zâmbeam, nu-mi luam ochii de la el şi îi cântam tot timpul cât îmi schimbam hainele de la lucru. Dacă le tăiam elanul sau întrerupeam aceste momente pentru că voiam puţină linişte după o zi lungă, urmau întotdeauna comportamente nedorite. Acum ajung să mă relaxez şi mă liniştesc după ce le respect dorinţa de a împărtăşi un moment de afecţiune.

Cel mai eficient mod de a te ocupa de nevoia de afecţiune a copilului tău şi de a-l învăţa modalităţi constructive de a stabili raporturi emoţional-afective este să îi arătaţi afecţiune atunci când se poartă frumos. Intreţinerea legăturii afective cu copiii este modul în care noi lucrăm la obiectivele noastre pe termen lung. Această legătură afectivă este cheia transmiterii valorilor şi virtuţilor către copiii noştri. Copiii vor imita comportamentul şi manieris- mele noastre şi, cu cât se simt mai legaţi afectiv de noi, cu atât vor adopta într-o măsură mai mare valorile noastre. Vor învăţa cum să stabilească legături afective cu alţii şi cu lumea din jur prin felul în care au o legătură afectivă cu noi. A învăţa cum să-ţi creşti copiii constă în a învăţa cum să menţii mereu o legătură afectivă cu copiii tăi, în timp ce ne tăcem treburile de dimineaţa până seara.

Copiii se poartă mai bine când se simt legaţi afectiv de noi. Cum se face că „ne cer atenţie” copiii noştri tocmai când suntem mai ocupaţi, înainte să vină musafirii sau când suntem pe punctul de a ieşi din casă? Fiindcă în acele momente ei simt că pierd legătura afectivă cu noi. Legătura strânsă dintre noi şi copii creează cadrul necesar stabilirii limitelor pentru comportamentul lor şi cele mai bune răspunsuri la un comportament nedorit ne permit să simţim că suntem legaţi afectiv de copii chiar când stabilim limitele sau dăm curs urmărilor negative ce decurg din comportamentul lor nedorit.

Vă mai amintiţi cum stătea Kassiani pe masa din sufragerie ? Sora ei, de zece ani, susţinea că voia „atenţie”. Am bănuit că nu atenţie voia, ci să simtă o legătură afectivă, prin urmare am îmbrăţişat-o înainte să fac orice observaţie cu privire la comportamentul ei. Răspunzând dorinţei ei de a simţi afecţiunea cuiva, am pregătit contextul să o învăţ cum sa spună că vrea puţină afecţiune, dar în acelaşi timp am şi îndepărtat-o de masa pe care stătuse. Nu s-a mai urcat pe masă niciodată de atunci, deşi eu nici nu-mi făcusem griji în privinţa asta. Insă, după acel incident, ea vine să-mi ceară să o iau în braţe oricând simte că e nesigură de legătura noastră afectivă. Cu toate că nu se cade să te urci pe masă, se cădea ca ea să înveţe ce să facă atunci când e nesigură de legătura afectivă pe care o are cu cei dragi.

Trebuie să acordăm prioritate restabilirii îegât urii afective cu copiii noştri în fiecare zi şi să îi învăţăm cum sa caute afecţiunea în diferite moduri constructive, fie prin ce spun, fie rugându-ne să vorbim cu ei, rugându-ne să petrecem timp împreună sau să le oferim o îmbrăţişare şi învăţând cum să spună când poate au ceva pe suflet. Cu cât suntem mai atenţi la exprimarea legăturii afective cu copiii noştri de-a lungul unei zile, în special când ei iau decizii bune sau lac ceva bine, cu atât îi încurajăm să se poarte bine.

Se poate spune câ ii oferi copilului tău prea multă atenţie, dar niciodată nu se poate spune căi-i oferi prea multă afecţiune.

Prilejurile care se ivesc pentru momente de afecţiune de-a lungul unei zile sunt infinite. Noi trebuie doar să fim atenţi la acest aspect central al creşterii copiilor. Toată atmosfera de acasă se shimbă când părinţii acordă atenţie legăturii afective cu copiii lor, chiar şi în cele mai simple forme, pe măsură ce ei traversează o zi oarecare.

Contactul vizual, un zâmbet, nişte cuvinte frumoase, o mângâiere nu consumă prea mult din timpul nostru, ca părinţi, ci presupun doar puţină atenţie. Copiii noştri nu sunt neajutoraţi, ci doar nişte persoane care tânjesc să se simtă aproape de noi, fizic şi afectiv.

A face cele necesare într-o gospodărie nu înseamnă să ne rupem de copiii noştri. Copiii uşor simt că pierd legătura afectivă atunci când suntem ocupaţi. Deşi copiii pot face prăpăd în bucătărie, putem să-i facem să simtă legătura afectivă dintre noi ţinându-i pe aproape, lăsându-i să ia parte la toate treburile, de la gătit, până la spălatul şi uscatul vaselor. Noi ar trebui să învăţăm cum să le transmitem afecţiunea prin intermediul contactului vizual, printr-o simplă conversaţie sau punându-i să facă altceva pe aproape, în mijlocul iureşului treburilor gospodăreşti care ne umplu ziua, aşa încât viaţa să nu devină un şir de sarcini care trebuie îndeplinite. Când tunzi iarba, aduni frunzele cu grebla sau cureţi zăpada, cheamă-i şi pe copiii tăi să vină cu maşinuţa lor de tuns iarba, cu greblele lor de jucărie şi cu lopăţelele lor.

Datoria noastră nu este să ti amuzăm tot i:mpui pe copiii noştri. Noi ar trebui să menţinem in permanenţă legătura afectivă cu ei.

Oare de ce pare că au copiii un radar care le spune când anume vorbesc la telefon părinţii sau îşi verifică e-mailul? Chiar dacă sunt liniştiţi şi mulţumiţi, cum începem să vorbim la telefon, cum încep să facă prostii. Ne detaşăm afectiv de ei, iar ei o simt. Este uşor să răspundem la nevoia lor de afecţiune când suntem la telefon sau verificăm e-mailul: putem să le zâmbim, să îi ţinem de mână, să îi ţinem în braţe sau, pur şi simplu, să mai scurtăm conversaţiile telefonice.

- Fiul meu de doi ani vine şi stinge televizorul când noi ne uităm la ceva, mi s-a plâns o mămică.

- Şi de ce o fi făcând el asta? întreb eu.

- Eu devin absentă în faţa televizorului, e adevărat, recunoscu ea.

Copiii se pot simţi înstrăinaţi de noi când ne uităm la televizor. I-am sugerat să îl ţină in braţe sau să se joace cu fiul ei în fiecare zi când se întoarce de la serviciu, până să deschidă televizorul, iar apoi să îl ţină in brate , cand se uită la televizor. După ce a încercat să facă asa, mi-a spus că băiatul nu-i mai stinge televizorul (deşi, in privinţa asta, eram de acord cu el).

Ai grijă la prostul obicei de a vorbi ia telefon in timp ce conduci şi în maşină sunt copii. Deşi pare un mod minunat de a face mai multe lucruri deodată, copiii ajung repede să se simtă plictisiţi şi nesiguri de legătura voastră afectivă, ceea ce duce la certuri şi comportamente nedorite. Foloseşte-te de aceste prilejuri pentru a-i antrena într-o activitate sau a le transmite afecţiunea ta în liniştea acelor clipe.

Fraţii mai mari adesea au un comportament nedorit după naşterea celui mic pentru că ei se simt înlăturaţi sau înstrăinaţi de toată lumea care se concentrează asupra bebeluşului. Poate şi ei vor să se joace cu bebeluşul şi nu pot înţelege de ce acesta nu reacţionează cum se aşteaptă ei. Cel mai bun răspuns la comportamentul lor nedorit este să ne străduim să le arătăm afecţiune tot timpul şi să îi învăţăm cum să interacţioneze cu nou-născutul.

Acordă-le copiilor mai mari răgazul de a sta fiecare de unul singur cu tari şi lasă-i să ajute la îngrijirea celui mic:

„Ia te uită cum îi place surioarei tale când o mângâi cu blândeţe!”

„Tu eşti cel mai bun ajutor al mamei.”

„Mulţumesc că mi-ai adus scutecul.”

„Hai, vino şi stai lângă mine!”

Nu am vrea să îi alungăm pe copii când ei caută să se apropie de noi. Urmăreşte-i îndeaproape pe fraţii mai mărişori în preajma noului-născut. Stabileşte cu delicateţe nişte limite atunci când îl înveţi pe copil cum să se poarte cu cel mic folosind expresii precum „mângâie-l cu blândeţe”. Şi, dacă este necesar, ţine-l pe noul-născut la distanţă!

Dacă se poartă urât copiii când caută să se încredinţeze de afecţiunea noastră, cel mai bun răspuns este să vii mai aproape de ei, să le arăţi afecţiune şi să le reaminteşti cum ai vrea să se poarte la rândul lor.

Indiferent care este motivul comportamentului lor nedorit, exprimarea legăturii afective creează o relaţie mai strânsă cu ei şi le dă capacitatea de lua decizii bune.

Philip Mamalakis

Principii ortodoxe de crestere a copiilor, Editura Sophia

Cumpara cartea "Principii ortodoxe de crestere a copiilor"

 

• Cresterea copiilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Cresterea copiilor - sfaturile unei preotese
  Publicat in : Viata de familie
• Discernamantul in cresterea copiilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sfaturile unei preotese cu privire la cresterea copiilor
  Publicat in : Religie
• Copiii, la poporul evreu
  Publicat in : Iudaism

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: