"Salon de terapie intensiva. Veronica e in coma de trei luni. Nu vorbeste, dar e constienta, vrea sa se spovedeasca. Convin impreuna cu infirmiera apostol Maria si cu sora pacientei ca pumnul strans inseamna "nu", iar palma desclestata "da".
Ramanem singuri, cu ingerii si arhanghelii, in salonul sase. Incep rugaciunile, iar fata Veronicai se lumineaza. Urmeaza intrebarile, iar eu astept degetele deschise sau stranse drept confirmare sau infirmare. Dar nu e asa, Veronica vorbeste. Foarte clar, foarte incet, foarte sincer. Cea mai luminoasa spovedanie auzita de mine, o marturisire de credinta inefabila. Simt o incarcatura puternica, sunt coplesit. La final, sora ma intreaba daca a functionat sistemul convenit. Cand aude minunea, fuge pe hol si izbucneste in plans." (Marturia unui preot de spital.)
*
Domnul toarna azi din Duhul Sau peste tot trupul, iar cel ce cheama numele Neatinsului se mantuieste. Asa se explica lumina si linistea pacientilor credinciosi, in opozitie cu agitatia si neimpacarea bolnavilor atei. Pentru ca primii stiu ca pe Iisus Nazarineanul, pe Care oamenii L-au omorat, Tatal Cel vechi de zile L-a inviat. Sufletul credinciosului nu va fi parasit in iadul suferinei si al stricaciunii. Vine Duhul, dar unii, chiar cu un picior in groapa, raman indiferenti.
Neamul acesta e viclean, sa nu cadem in capcana lui, ci sa staruim in invatatura apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni, cum scrie Sfantul Luca in "Faptele Apostolilor” (2, 42). Domnul adauga zilnic pe cei ce se mantuiesc din spitalul acesta si din lume.
Nu suntem vindecati la foc automat, pentru ca inca purtam cortul lui Moloh si steaua lui Remfan, facem idoli din patimi si nu respectam nici macar primele porunci complet. Unde idolul dispare, vine Duhul. Unde vine Duhul, vindeca tot. Daca nu suntem vindecati, nu e vina Duhului ca nu a venit, ci e vina noastra ca nu am alungat idolul. Daca vine Mesia acum pe saloane, cine L-ar accepta? Poate pruncii de la Pediatrie. Vreau sa cred ca si noi.
Suferinzi, nu ne pierdem curajul. Necazul nostru de acum va trece, slava cereasca va fi vesnica. Cortul acesta se va strica, dar avem zidire de Sus. Acum suspinam. Dar este un suspin al dorului. Vrem Acasa. Sa nu fim stapaniti decat de dragostea mesianica. Bolnavul credincios stie ca este faptura noua, ca sufletul vindecat conteaza, ca este impacat cu Tatal prin Fiul crucificat si inviat.
Harul primit de Sus sa nu fie in zadar in noi, ci lucrator. Slujim Cerului in rabdare multa, in necazuri, in nevoi, in stramtorari, in privegheri, in posturi, in bunatate, in curatie, in dragoste.
Boala trecatoare este un ghimpe in trup, ca sa nu ne trufim. Ne vom lauda mai ales in slabiciuni, ca Hristos sa locuiasca in noi. Chiar daca sunteti bolnavi, bucurati-va in Domnul dragostei.
Oricine ne vesteste altceva, nu vom accepta. Mai bine sa ne aducem aminte de cei saraci, sa ne purtam sarcinile unii altora, sa nu ne amagim cu erezii, sa pricepem care este nadejdea la care suntem chemati si sa nu incetam a face binele.
Daca pe noi, care eram morti prin greseli, ne-a facut Mesia vii, nu ne vom mai teme de boala, nici macar de moarte. Nu scrie in Scriptura “poate ne va scula” (ne va invia), ci “ne-a si sculat” (nu incape nesiguranta). Boala ne tulbura, dar Mesia ne reda pacea. Sa nu ne pierdem cumpatul din pricina necazurilor. Adevar, dreptate, pace. Acestea sunt armele duhovnicesti ale bolnavului.
Credinciosul aflat in suferinta stie ca cetatea lui se afla in cer, ca acum si aici va fi mai ingaduitor, nu se va impovara cu griji inutile. Crede ca poate toate in Hristos. E atent sa nu il fure nimeni cu filosofiile care gadila auzul. Are ravna pentru predicarea Evangheliei prin lumina faptelor sale. Umbla cum se cuvine inaintea Domnului, sta neclintit in credinta, noaptea si ziua se roaga cu prisosinta. Traieste in liniste, nu in patima poftei, e imbracat in platosa Duhului, asteptand deschiderea cerului.
Bolnav fiind, credinciosul nu carteste, ci se roaga. Aprinde si mai mult harul, nu se incurca cu rautatile vietii si fuge de intrebarile care dau prilej de cearta. Cauta pacea si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Rabda ispita si va lua cununa vietii.
Hristos e Acelasi, ieri si azi si in veci. Evanghelia ramane valabila pana la A Doua Venire. Multi vor o actualizare. Dar nu poti diminua numarul Tainelor sau durata postului dupa moda zilei. Ispita e tot ispita, chiar daca isi schimba forma. Iadul e tot iad, raiul a ramas neschimbat. Sufletul nu e altfel, doar tehnica a evoluat, cel putin in Europa: calatorim mai putin pe jos sau cu calul, taiem mai putine lemne din padure, nu mai caram apa de la doi kilometri, nu mai stam la lumina lumanarii. Sigur, exista multi saraci care ma contrazic.
Ceea ce ii va salva pe oameni este vointa de sens care da un scop vietii si implicit ii face pe oameni sa treaca peste probleme, acceptandu-le. Aceasta pentru ca omul e orientat ontologic inspre un sens, cel al vietii. Atunci cand omul primeste harul lui Dumnezeu, acesta schimba toata existenta lui. Vedem ca metodele Sfintilor Parinti sunt simple (nu simpliste) si complete.
In psihoterapia ortodoxa nu se vorbeste despre trairi refulate acumulate, ci despre boala puterilor firesti ale sufletului, care trebuiesc si pot fi vindecate.
Marius Matei
Marius Matei
-
Timp si vesnicie
Publicat in : Dogma -
Viata pamanteasca este cale spre vesnicie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Intrarea in vesnicie
Publicat in : Credinta -
Omul, fiinta care transcende timpul spre vesnicie, prin nadejde si pocainta
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.