Ce este Crucea? O cărare spre veşnicie. Un simbol al credinţei ortodoxe. Înainte de toate, pentru a pătrunde în tainele simbolisticii crucii trebuie să pornim de la definiţia acestuia. Simbolul este un lucru sau un obiect material a cărui vedere trezeşte în minte o idee abstractă. De exemplu, peştele, la începuturile creştinismului, a fost simbolul acestora, ancora simbolizează nădejdea, ramura de măslin, pacea, drapelul ostăşesc este simbolul patriei, culoarea neagră este simbolul doliului sau al tristeţii, şarpele este simbolul înţelepciunii, vulpea al şireteniei, câinele al fidelităţii etc.
În tradiţia creştină, există un fel de a vorbi prin simboluri sau simbolic, care se mai numeşte şi vorbire parabolică. Cel mai strălucit exemplu de vorbire parabolică sunt pildele Mântuitorului Hristos, în care semănătorul, stăpânul de vie, stăpânul de casă, împăratul sunt simboluri ale lui Dumnezeu, iar sămânţa este cuvântul Său, via este Legea lui Moise, lucrătorii săi sunt iudeii etc.
Pe de o parte, scopul întrebuinţării simbolurilor în creştinism a fost acela de a face mai lesne înţeleasă şi de către cei simpli ideea abstractă ce o reprezintă acestea, iar pe de altă parte, de a se feri de profanarea vulgului, ideile mai înalte şi greu de înţeles. Cei dintâi creştini s au servit mult de simboluri, mai ales pentru cel din urmă motiv, pentru ca misterele creştine să nu fie luate în derâdere de păgâni, care nu le înţelegeau. Din această motiv, comunicarea în creştinism, îndeosebi, aşa cum se găseşte în catacombe, constă aproape numai din simboluri. Astfel, Dumnezeu Tatăl, era simbolizat printr o mână ce iese din nori, printr un rug de foc, printr un om înaripat, iar peştele indica faptul că eşti creştin şi, multe altele. Apoi, cultul creştin ortodox este presărat cu o multitudine de simboluri, fiecare având o semnificaţie aparte, în special, pentru cei care aleg să ducă o viaţă creştină ortodoxă autentică.
În concepţia tradiţiei ortodoxe, crucea are patru semnificaţii şi anume: obiect material, cărare, simbol, putere, jertfă, biruinţă. Crucea a însemnat dintotdeauna începutul şi sfârşitul, cerul şi pământul, viaţa şi moartea. Crucea reprezintă cheia care deschide uşa mântuirii. Crucea este cărarea spre veşnicie. De ce aceasta? Pentru că timpul crucii îmbrăţişează totul şi pe toate le purifică. Tatăl este dragostea care crucifică, Fiul este dragostea crucificată, Sfântul Duh este puterea de neînvins a crucii. „Cheia către paradis este Crucea lui Iisus”, ne spune şi Sfântul Ioan Damaschin.
Crucea înseamnă materie şi spirit, simbol, putere, jertfă şi mântuire. Nu există mântuire în afara crucii şi a suferinţei. Porţi cu tine o cruce, o suferinţă, o durere, atunci să şti că ai în mână cheia mântuirii tale. Crucea-devoţiune este unicul răspuns: „Dacă nu se poate ca paharul acesta să treacă de la mine… fie voia Ta!”.
Crucea, într-un înţeles mai larg, simbolizează credinţa creştină, dar ea are mult mai multe semnificaţii în tradiţia ortodoxiei. În primul rând, crucea are un rol determinant într-o nouă restaurare a omului în planul veşnic al dumnezeirii. De altfel, Iisus Hristos a murit pe cruce nu pentru păcatele sale, căci El a fost fără de păcat, ci El s-a jertfit pentru păcatele noastre, ale tuturor şi pentru păcatele fiecărei persoane în parte. El ne dă o lecţie, pe viu, de răscumpărare a fiecărui suflet în parte.
În al doilea rând, crucea este cel mai mare pedagog al omului. De la cruce, putem desluşii tainele ascunse ale vieţii şi ale morţii. Ea ne arată sensul vieţii care este credinţa creştină. Ea ne îndrumă paşii pe calea vieţii, ferindu-ne de necazuri şi ispite. Crucea ne povăţuieşte “să omorâm săltările trupului nostru” pentru ca prin patimile lui Hristos să ne facem şi noi părtaşi împărăţiei cereşti a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, aşa cum ne spune tradiţia ortodoxiei “Crucea pe umeri purtându-şi Hristos ne-a lăsat pildă nouă, tuturor cum să putem să trăim întru El, ca să ne putem preamări cu El”.
Apoi, crucea, pe lângă răscumpărarea sufletelor oamenilor, are un rol de regenerare a întregului univers, ea căutând să aducă la rosturile ei dintru început întreaga creaţie. Evident că sensul adevărat al acestei lucrări providenţiale este de restaurare a intenţiilor ordinii divine, de la început. Iată, aşadar, cum patimile şi moartea pe cruce a Mântuitorului au omorât într-adevăr păcatul şi a odrăslit din împăcarea cu Dumnezeu o înnoire a omului şi a universului.
Crucea-Logos este mişcarea spre ceruri, tălăuzire care nu poate fi oprită şi cununa timpului se face prin puterea lucrării în Biserică. Dumnezeu poate totul în afară de a-l constrânge pe om să îl iubească. Prin urmare cel care îşi asumă crucea îşi asumă cerurile „râvnitoare şi însetate după iubirea pământului”. Crucea înseamnă a îmbrăca cămaşa morţii pentru Hristos, adică cămaşa păcatului lumii acesteia. În acest sens, un exemplu elocvent îl reprezintă monahii. Pentru ei calea crucii înseamnă multă osteneală şi, uneori, strădanii eroice. Fiecare poate deveni un erou prin purtarea crucii lui Hristos.
Aşadar, Crucea este semnul biruinţei vieţii asupra morţii, este expresia dragostei supreme a dumnezeirii pentru întreaga umanitate, dar şi pentru fiecare persoană în parte, în aşa fel încât, orice fiinţă omenească, prin osteneli personale, să poată dobândi viaţa veşnică. Prin cruce la înviere. Numai prin crucea lui Hristos omul poate păşi în univers ca rege şi împărat. Amin!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Doamne ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Crucea si Invierea lui Hristos
Publicat in : Dogma -
Crucea ca binecuvantare
Publicat in : Credinta -
Crucea, chipul in care Hristos isi imbratiseaza in Iubire creatia
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.