Nu intamplator am facut in titlu precizarea legata de sex. Po­trivit studiilor intreprinse de psihologi si pedagogi, astazi este mai greu sa-i deprinzi cu lectura independenta pe baieti decat pe fetite. In Anglia aceasta problema este chiar numita "cea mai importanta problema pedagogica a Marii Britanii".

Este adevarat, experienta mea da marturie despre contrarul: fiilor mei le-a placut sa citeasca mult mai devreme decat fiicei. Totusi se pare ca acum baietii citesc intr-adevar mai putin decat fetele. Si este de inteles, caci dintre cei doi concurenti principali ai cartii - televizorul si calculatorul -, al doilea ii tintuieste in fata sa mai ales pe reprezentantii "sexului puternic". Sunt in asa masura inclinati sa se pasioneze de jocurile pe calculator, incat nu aud si nu vad nimic in jur. De altfel, si de dezinhibitie mo­torie, care il impiedica pe copil sa se concentreze, sufera cel mai des tocmai baietii.

Dar de ce calculatorul si televizorul trebuie sa concureze cu cartile? Oare ele nu pot completa lectura? Dupa cum se vede, nu... Mai ales in aceasta perioada, cand aprinderea lecturii personale inca nu s-a format, iar a citi chiar o singura pagina scrisa cu litere mari echivaleaza pentru un copil cu o munca a lui Hercule.

Problema consta in aceea ca la prescolari si la scolarii mici inca nu este dezvoltata asa-numita "memorie eidetica", ce face ca mesajul scris sa dea nastere unei serii de imagini, unui "film". Descifrand cu greu, pe silabe, poezia "Tanea noastra plange ta­re", copiii nu pot sa-si inchipuie in acelasi timp o fata care plange, care sta pe mal si o minge cazuta in rau. De aceea, copiii au nevoie de imagini colorate, care intaresc vizual cele citite. Ilus­tratiile dau un imbold "filmului", dar nu-l completeaza in intre­gime, lasand loc pentru fantezia copilului. Invatand sa citeasca, micutul invata treptat sa vada cu ochiul interior imaginile si chi­purile desenate de autor.

Totusi activitatea aceasta este destul de lunga si anevoioasa. Es­te mult mai usor sa fii consumator pasiv al productiei de pe ecran, unde totul se ofera pe tava: si planul imaginii, si al vorbirii, si al su­netului. Iar totul este asa de spectaculos, de frumos, de neuitat!

Da, dar in cazul dat imaginatia ramane blocata... Ca urmare, copilului ii va fi mai greu sa citeasca, iar ceea ce este dificil este respins... Apare astfel un cerc vicios, pe care majoritatea copiilor incearca sa-l rupa in cel mai firesc mod: mergand pe calea cea mai usoara si refuzand sa citeasca. De aceea tot mai multi specialisti ajung la concluzia ca a-i deprinde pe copii cu cititul de la o varsta frageda este dauna­tor pentru dezvoltarea ulterioara.

Asa este, caci copilul trebuie sa se coaca pana la dorinta de a invata sa citeasca, iar acum acest lucru de multe ori nu se intam­pla. El pur si simplu nu reuseste cu adevarat sa-si doreasca sa ci­teasca si se raporteaza la citire ca la o obligatie grea, impusa de adulti, fapt care, fireste, nu-l entuziasmeaza. Mai inainte pedagogia era mult mai putin "bagareata, mai "lina". Cum se obisnuieste acum sa se spuna: "conforma cu na­tura". Adultii nu grabeau dezvoltarea copilului, considerand co­rect ca toate vin la timpul lor.

Si acest timp intr-adevar venea. Intr-o buna zi, de obicei pe la varsta de 6 ani, copilul se intrista pentru ca cei din jur stiu sa citeasca (mai ales daca avea frati sau surori mai mari), iar el nu. Atunci lua o carte si se prefacea ca citeste, dar, de fapt, repeta versurile, povestile, povestirile invatate pe de rost de demult. Si pentru un timp se linistea. Apoi se gasea neaparat un rautacios oarecare, care incepea sa rada pe seama lui. Si la un copil de 6 ani ranit in amorul propriu (iar la varsta aceasta pentru majoritatea copiilor devine destul de importanta parerea celor de o varsta cu ei) apare intr-adevar un stimul puternic de a invata. Asa am in­vatat sa citesc si eu, si multi dintre cunoscutii mei.

Acum insa parintii incep lectiile de citire la varsta de 4 ani (iar altii si la 3!), cand cei mai multi copii inca nu se compara cu cei de o varsta cu ei. Rezulta ca a miza pe orgoliul lor este inutil. Dar si dorinta "de a fi mare" la aceasta varsta este satisfacuta pe deplin prin mijloace mult mai simple. I-ati permis copilului sa coboare pe scara fara sa se tina de mana unui adult si el deja sim­te ca a crescut mare. Iar daca i-ati dat in maini foarfecele sau cio­canul, aceasta este de fapt maximul dorintelor!

Toti stiu bine ca legumele de sera, crescute in regim accelerat, nu se compara ca gust si proprietati cu cele de gradina, a caror coacere a avut loc in mod natural si la vremea potrivita. Dar, nu stiu de ce, cand se vorbeste despre copii, uitam uneori ca natura este mai inteleapta decat noi.

Cum sa desteptam la copii atractia spre citit

Dati-i copilului de inteles ca lectura este o mare placere, care nu se poate compara cu nici un fel de jocuri si de jucarii.

Pentru aceasta trebuie sa fiti dumneavoastra insiva prieteni ai cartilor. Nu exista nimic mai eficient decat educarea copiilor prin exemplul propriu. Laudati-i pe prietenii copilului daca ei pot sa citeasca, dar evitati reprosurile (chiar si cele ascunse). Suparandu-se, copilul se poate incapatana. Daca veti actiona cu tact, la copil va aparea gandul: "Dar ce, eu sunt mai rau decat al­tii? De ce sa nu incerc si eu?"

Dar si atunci cand copilul va vrea sa invete sa citeasca, nu va grabiti. Mai bine sa-l "tineti in frau" o vreme, intarind in el do­rinta de activitatile viitoare, iar aceste activitati trebuie imbracate in forma jocului. Copiii mei, de exemplu, au invatat sa citeasca jucandu-se de-a scoala: ursuletul de plus era pe postul de elev eminent, iar pa­pusa deteriorata Catea (rolul ei il jucam eu) se poticnea si se in­curca permanent. Copiilor le revenea s-o corecteze si invatarea avea loc pe neobservate, cu avant. Se parea ca pur si simplu ne distram.

Iar acum, momentul cel mai paradoxal. Daca doriti ca copilul dumneavoastra, intr-adevar, sa se imprieteneasca cu cartea pen­tru ani multi, este necesar... sa-i cititi cat se poate de mult cu vo­ce tare!

De obicei se intampla contrarul: cand copilul incepe sa citeas­ca ceva mai rapid, cei mari se grabesc sa-l indrepte spre un "inot liber". Parintii castiga datorita acestui fapt mai mult timp liber. Devenirea copilului ca cititor are loc insa mult mai lent. Daca citeste singur, ochii obosesc de incordare, oboseala provoaca plic­tiseala, iar cititul poate deveni o indeletnicire plictisitoare pentru toata viata, ceea ce nu va contribui la dezvoltarea intelectului.

Cand insa copilul asculta citirea expresiva a adultilor si pri­veste in carte in acelasi timp, el da frau liber fanteziei sale. In paralel, cu ajutorul vointei, invata sa asocieze cuvintele cu chi­purile care apar in fantezia lui. Nu mai spun ca, pe parcursul ac­tivitatii, adultul poate sa explice semnificatia cuvintelor necu­noscute si sa raspunda la intrebarile copilului, usurandu-i inte­legerea textului.

Cel mai important este faptul ca aceasta carte devine obiectul unei lungi discutii, analize, polemici, adica o punte de comunicare, fapt care ii ridica valoarea in ochii copiilor. Pentru multi copii cartea reprezinta o bariera, care ii separa de parinti. De cate ori aud de la dumneavoastra:

- Nu-mi mai sta in cale! Du-te mai bine si citeste.

Sau dimpotriva:

- Vreau sa citesc pana la capat! M-ai intrerupt la cel mai in­teresant loc.

In asemenea situatii, neplacerea copiilor de a citi poate fi con­ditionata de gelozia elementara, caci uram adversarul care ne ia omul iubit.

Tatiana L. Sisova

(Extras din cartea "Probleme si dificultati in educarea copiilor. Indrumar pentru parinti", Editura Sophia)

Cumpara cartea Probleme si dificultati in educarea copiilor. Indrumar pentru parinti.

• Lectura sa nu inlocuiasca rugaciunea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Rugaciune pentru Lectura
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Lectura
  Publicat in : Editoriale
• Lectura a renascut: Citeste mult, dar nu multe !
  Publicat in : Editoriale