In viaţă, relaţiile dintre persoane apropiate nu se dezvoltă întotdeauna fără „hopuri". Adeseori, oamenii se supără unul pe altul, se înfurie. Şi fiecare dintre parteneri poate avea dreptate în felul său. Sentimentele noastre sunt fireşti şi schimbătoare - lucrul acesta este în firea omului. E foarte important să fii înţeleasă în această privinţă. Mai mult decât atât: omului îi trebuie neaparat nu doar să ştie că este înţeles, ci şi să audă confirmarea acestui lucru: „Da, te înţeleg, ştiu ce simţi acum. Şi cu mine s-au întâmplat lucruri de genul ăsta."

Sentimentele sunt o parte integrantă a fiinţei noastre. Dacă ele sunt respinse ori nu sunt luate în serios, înseamnă că e respinsă însăşi esenţa omului respectiv. Inseamnă că el nu primeşte indispensabila confirmare a valorii sale, înseamnă că el nu este preţuit.

Impărtăşirea sentimentelor, empatia, apropie foarte mult. Pentru nici unul dintre noi nu este confortabil să trăiască în izolare totală, să îşi ascundă de oameni gândurile şi sentimentele. Senzaţia că este cineva care ne acceptă ne ajută să ne acceptăm noi înşine, croieşte drum spre intimitate, spre autentica apropiere.

Impărtăşirea sentimentelor mai este indispensabilă şi pentru că atunci trăirile pozitive se amplifică, iar cele negative se atenuează. Aşa Încât având empatie cu o persoană apropiată nu doar că îi confirmi însemnătatea în propriii săi ochi, ci o şi ajuţi să-şi îmbunătăţească sănătatea sufletească - adică joci, într-un fel, rolul de medic-psihoterapeut.

Pentru a construi relaţii sănătoase, unul dintre parteneri (mai bine fiecare pe rând) îşi poate asuma până ia un anumit punct funcţiile psihotera- peutului. Să începem cu faptul că vom învăţa să Hm buni ascultători pentru apropiaţii noştri.

Ce este de făcut?

Aşadar, dacă vrem să construim o relaţie intimă, vom discuta cu persoana respectivă trăirile noastre, mai ales pe cele care ne frământă. Asta se cheamă „onestitate emoţională".

Eu am două vecine, cu care sunt prietenă. Apartamentele noastre sunt la acelaşi etaj. Ele s-au obişnuit să îmi împărtăşească problemele lor. Una dintre ele, Tamara, are un fiu pe care îl cheamă Toii. Toii are şaisprezece ani. Cam cu un an în urmă, Toii a început să fie foarte atent cum se îmbracă, să petreacă mult timp în faţa oglinzii - în general, să dea atenţie aspectului său exterior. Mama, temându-se pentru rezultatele lui şcolare, a încercat să „îndrepte situaţia" (măcar că ce era de corectat? Totul mergea normal, corespunzător naturii unui băiat de şaisprezece ani!).

- Auzi, nu cumva pentru fata aia care te întreabă de cinci ori pe zi de teme ai stat azi jumătate de oră să îţi faci freza?

- Nu-i treaba ta! - răspunde grosolan Toii.

Mama voia să îl distragă; a început să-l întrebe de şcoală, dar el s-a închis în sine şi nu i-a povestit nimic. Acum, Tamara este foarte îngrijorată ca nu cumva relaţia cu fiul ei să se strice definitiv. Toii consideră că nu este înţeles. Mama se frământă că nu este respectată.

Cealaltă vecină, Vera, are probleme mai serioase. Mama ei e internată cu sechele de infarct cerebral într-o clinică neurologică. Zi de zi, după ce iese de la serviciu, Vera se duce la spital. Trebuie şi să-i dea de mâncare mamei, şi să îi schimbe aşternuturile, şi s-o maseze ca să nu facă escare. Victor, soţul Verei, nu protestează cu voce tare împotriva faptului că soţia lui îşi vizitează mama la spital atât de frecvent, dar se poartă ca un băieţei supărat că nu i se dă atenţie. Prin toată înfăţişarea sa, el pare a spune: „Am atâta nevoie de tine, fără purtarea ta de grijă mă simt părăsit - iar tu continui să-i dai atenţie doar mamei tale, iar mie nu."

In ambele cazuri, în relaţiile interumane lipsea confirmarea sentimentelor. Dacă mama tânărului nu ar fi pus sub semnul îndoielii caracterul autentic şi adecvat al sentimentelor fiului său, ea nu ar fi început să râdă de freza lui. Apropo, scopul dorit - cel de a-i orienta energia spre învăţătură - n-a fost atins. Toii a început să fie mai neglijent cu şcoala. Acasă ridica un zid al tăcerii. Absenţa francheţei în relaţii nu duce la nimic bun, inclusiv în ce priveşte rezultatele la învăţătură.

Victor nu îndrăznea să-şi declare făţiş pretenţiile la atenţia soţiei. Ştia că ea o să spună: „Mama este atât de bolnavă şi neajutorată, datoria mea e să fiu acolo." Vera ar fi fost supărată, rănită de faptul că el nu înţelege nişte lucruri atât de elementare, ar fi putut chiar să-şi acuze soţul de împietrire sufletească. Acestea ar fi fost formele de comportament prin care s-ar fi apărat ea.

Dacă în primul caz finalul este deocamdată nesatisfăcător (fiul şi mama sunt înstrăinaţi unul de celălalt şi nu ştiu cum să îndrepte situaţia creată), în cel de-al doilea finalul a fost mai fericit.

Odată, Yera a zis:

- Aş fi tare bucuroasă să rămân seara cu tine, Victore, dar ştii şi tu că acum mama are nevoie de îngrijire.

- Nu-ţi face griji, te înţeleg - s-a forţat Victor să spună, în pofida supărării sale.

Şi - lucru de mirare - supărarea chiar a dispărut imediat.

- Mă bucur că înţelegi cum mă simt. Aş vrea să fiu şi cu mama, şi cu tine în acelaşi timp.

Ce s-a întâmplat în discuţia dintre Victor şi Vera? S-a petrecut confirmarea reciprocă a sentimentelor. Ea a făcut primul pas spre el, văzându-l că se bosumflă ca un băieţel supărat, şi prin comportamentul său i-a dat de înţeles: „Sunt de acord cu tine. Ai absolută dreptate. Dar nu poate omul să trăiască fără să facă ceea ce trebuie să facă. Este de datoria mea să-mi îngrijesc mama bolnavă, dar înţeleg şi nevoile tale."

In loc să-şi apere poziţia, dreptatea sa „absolută", Vera a confirmat un singur lucru: că sentimentele lui sunt reale, adevărate şi adecvate. De fapt, sentimente „neadecvate" nu există - există doar moduri neadecvate de exprimare a lor.

A simţi supărare, nemulţumire, iritare, amărăciune este ceva normal. Iar omul care îţi este apropiat poate recunoaşte şi confirma aceste sentimente. Probabil că aici se ascunde cheia rezolvării multor crize. Fără confirmarea sentimentelor, relaţiile se pot strica în mod ireparabil.

Dacă Vera n-ar fi putut să-i ierte lui Victor supărarea lui („într-un moment ca ăsta nu se gândeşte decât la el - ce egoist!"), nici Victor nu i-ar fi iertat ei faptul că l-a respins într-un moment în care el dorea apropiere şi avea nevoie de ea. A înţelege sentimentele celuilalt nu înseamnă a fi de acord cu el în toate privinţele. Este vorba de faptul că respecţi şi asemănarea, şi deosebirea dintre voi. Confirmarea sentimentelor este una dintre pietrele unghiulare ale relaţiilor bune, temeinice. Altfel, viaţa cuplului se transformă într-o luptă pentru putere, într-o competiţie pentru „cucerirea vârfului". Or, noi intrăm în relaţii apropiate nu pentru competiţie, ci pentru parteneriat.

Recunoaşterea sentimentelor şi a calităţilor celuilalt nu înseamnă deloc că este exclusă orice critică, orice manifestare de nemulţumire. Dacă tu, draga mea, eşti nemulţumită de ceva în comportamentul partenerului tău, ai tot dreptul să-l critici.

Un singur lucru te rog: critică-i faptele, dar nu pune la îndoială demnitatea lui omenească. Discuţia poate avea loc într-o cheie de genul următor:

- Imi parte foarte rău că nu ai vrut să devii şef de grup.

- Ce-mi trebuie mie aşa ceva? Salariul creşte nesemnificativ, în schimb - răspundere cu grămada.

- E bine că eşti aşa de responsabil, dar trebuie neapărat A creşti profesional. Nu crezi că pierzi o şansă?

Cu asta, discuţia se poate şi încheia. Iar acum închipuie-ţi ce ar fi urmat dacă ai fi discutat ca un dictator:

- Fii atent, nu pierde ocazia. Acum trebuie să ocupi locul care ţi se cuvine!

- Ştiu şi singur ce mi se cuvine.

- Mare lucru ştii tu! Tot timpul îi laşi pe alţii să ţi-o ia înainte, molâule!

Despre ce temeinicie a relaţiei se poate vorbi într-o asemenea situaţie?

Pentru a construi relaţii apropiate, de încredere, poate că nici nu e nevoie de mari eforturi - cu condiţia ca în ele să existe principalul: încrederea, onestitatea, deschiderea.

Valentina Moskalenko

CUM SA FII FERICITĂ IN DRAGOSTE Şl CĂSĂTORIE; EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CUM SA FII FERICITĂ IN DRAGOSTE Şl CĂSĂTORIE"

 

• Dragostea
  Publicat in : Morala
• Dragostea, iubirea, fericirea
  Publicat in : Editoriale