Foarte mulţi părinţi consideră că certatul şi ţipetele sunt o pedeapsă, şi se miră de ce un iritant atât de puternic n-are efect asupra copilului - dar dacă aplici mereu iritanţi puternici copiii încetează să-i mai perceapă. Şi adolescenţii se obişnuiesc cu zgomotele asurzitoare ale muzicii rock, şi par să n-aibă nici o problemă cu ele, în timp ce pe un adult va începe imediat să-l doară capul - însă, desigur, pentru psihic (iar în cazul muzicii asurzitoare şi pentru auz!) acest urlet continuu nu rămâne fără urmări. Copilul devine şi mai puţin controlabil, părinţii sunt nevoiţi să sporească numărul de decibeli, relaţiile din familie se destramă de tot... Aşa încât această metodă nu este bună.
- Dar de ce? - nu se dau bătuţi unii. De ce să nu fie bună? Mie, de pildă, în copilărie îmi ajungea o privire severă a mamei ca să îmi bag minţile în cap, ce să mai vorbim de ţipete! Pe când cu copilul ăsta poţi să ţipi până răguşeşti, şi nici o reacţie...
Când începi să examinezi situaţia mai îndeaproape, ies de obicei la iveală doi factori. în primul rând, mama era foarte respectată, şi ca atare nu era nevoită să recurgă la ţipete, ci era suficient să-şi exprime uşor nemulţumirea ca odraslele să se potolească. Adică neascultarea lor nu era lăsată fără urmări. Copilul îşi însuşea de timpuriu principiul că dacă nu reacţionezi la privirea aspră sau la observaţia mamei vei fi pedepsit, şi încă în aşa fel că o să regrete amar. Aşa încât la ţipete pur şi simplu nu se ajungea.
Certatul are greutate numai atunci când părinţii sunt respectaţi. Dacă relaţiile dintre părinţi şi copii amintesc mai degrabă, ca în multe familii contemporane, relaţiile dintre prieteni, şi certatul îşi pierde puterea. Bineînţeles, nu de tot. Nu se poate spune că certatul e perceput de copil ca ceva absolut neutru sau chiar cu o nuanţă pozitivă, dar în copilărie certurile cu prietenii sunt ceva absolut banal: te-ai certat, te-ai împăcat. Astăzi un băiat l-a făcut „prost" pe altul şi a ameninţat că-l omoară, mâine e bunăvoinţa întruchipată, îi întinde o maşinuţă vrăjmaşului de ieri şi se joacă împreună veseli... până la următorul conflict.
Aşadar, dacă copilul nu vă ascultă în mod sistematic, să nu consideraţi că certatul e o pedeapsă, şi cu atât mai mult urmare a purtării rele a copilului. Veţi vedea că cercul vicios se va destrăma mult mai rapid dacă următoarea dată când copilul se întoarce târziu de afară, de la joacă, în locul obişnuitei predici şi al celui de al două mii două sute douăzeci şi doilea avertisment ameninţător veţi da, în sfârşit, dovadă de fermitate şi-i veţi interzice băieţelului pentru două săptămâni să mai iasă afară la joacă, şi pe deasupra veţi prezenta asta nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o urmare absolut firească a iresponsabilităţii lui. De vreme ce nu eşti în stare să ţii socoteala timpului şi să respecţi învoiala pe care am făcut-o, încă nu ai crescut destul ca să te joci afară singur... Ce? Zici că ai crescut destul? Vorbele sunt doar vorbe: trebuie să le confirmi prin fapte. Hai să vedem cum o să fii în stare să respecţi în mod de sine stătător măcar programul zilei: să nu întârzii cu temele, să te culci la timp, să te speli pe dinţi şi să-ţi faci ghiozdanul fără să fii împins de la spate. Scrie programul, atârnă-l pe perete şi străduieşte-te să-l respecţi.
TATIANAL. ŞIŞOVA
CAND COPILUL NU ASCULTA, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CAND COPILUL NU ASCULTA"
-
Cresterea copiilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Cresterea copiilor - sfaturile unei preotese
Publicat in : Viata de familie
-
Discernamantul in cresterea copiilor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Sfaturile unei preotese cu privire la cresterea copiilor
Publicat in : Religie -
Copiii, la poporul evreu
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.