Câți mai sunt cei care își pun la modul serios întrebarea: cine suntem noi?
După învăţătura Sfintei Biserici, omul a fost creat de Dumnezeu într-un mod deosebit faţă de celelalte viețuitoare. Dacă făpturile au fost create prin cuvânt, omul a fost creat printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, atât în ceea ce priveşte trupul, cât şi sufletul. Astfel, trupul omului a fost zidit de Dumnezeu din ţărână, iar sufletul a fost creat prin suflare de viață. „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7).
Omul a fost plăsmuit de mâna lui Dumnezeu şi după Chipul lui Dumnezeu, dar nu a primit totul din „materia acestei lumi supuse simţurilor, precum celelalte vieţuitoare, ci numai trupul, iar sufletul din cele mai presus de lume, mai bine-zis, de la Dumnezeu însuşi, prin suflare negrăită” (Sf. Grigorie Palama).
Omul este o fiinţă unitară în care Chipul lui Dumnezeu nu se referă doar la suflet, ci cuprinde deopotrivă şi trupul. În acest sens, Sf. Grigorie Palama spune că „numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod separat, ci la amândouă, căci împreună au fost create după Chipul lui Dumnezeu”.
Noi am fost creați după Chipul lui Dumnezeu, dar a fi asemenea lui Dumnezeu depinde de voinţa noastră liberă. Asta înseamnă că noi suntem lucrători ai asemănării personale cu Dumnezeu, pentru ca El să ne răsplătească pentru osteneala noastră.
Cum cunoaștem cine suntem cu adevărat? Domnul Iisus Hristos este „revelaţia făpturii umane împlinite”, aşa cum a fost chemat omul să fie de la începuturile creaţiei.
Aceasta înseamnă că Mântuitorul Iisus este „viziunea istorică, concretă a desăvârşirii” la care suntem şi noi chemaţi, în contextul istoricităţii și devenirii noastre în această lume (Mitrop. Antonie de Suroj).
Adică suntem chemați să ajungem și noi, prin împărtășire de Dumnezeu, la ceea ce este Dumnezeu, prin fiinţă (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Omul revelează icoana Sfintei Treimi, icoana Iubirii absolute prin şi în Chipul lui Hristos. Astfel, Chipul lui Dumnezeu în om poartă, întipărită prin har, pecetea Treimii Dumnezeiești. Sf. Grigorie Palama vorbește despre icoana sufletului omenesc, care a primit de la Dumnezeu: minte, cuvânt și duh, sau altfel spus „minte înţelegătoare, cuvântătoare şi duhovnicească” (Filocalia, vol. 7).
Omul, care „vieţuieşte așa cum trebuie să vieţuiască sufletul cuvântător, raţional şi de Chip dumnezeiesc” (Patriarhul Calist), este cu adevărat mare şi minunat. El întrece totul şi cârmuieşte toate; Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi-L poate primi înlăuntru prin nevoință şi prin har.
Astfel, având fața noastră întoarsă spre Hristos, ar trebui să ne vedem pe noi înșine, în și prin El, ridicați din căderea în păcate, curățiți de patimi și sfințiți prin lucrarea harului Sfântului Duh. Acesta este omul adevărat, împlinit întru Hristos Dumnezeu, și aceasta este identitatea lui adevărată, de preot al întregii creații, în niciun caz ucigaș al semenilor, făptuitor al celor rele, devorator și distrugător al mediului înconjurător.
Prin Chipul lui Dumnezeu din fiinţa noastră, noi am fost creați pentru o viaţă de comuniune, nu pentru o existență egoistă sau pentru a ajunge robi ai acestei lumi, nici ca să pângărim natura, ci pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu întreaga creaţie prin puterea harului Duhului Sfânt.
După căderea în păcat, Chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om s-au schimbat. Asemănarea, care a constat „dintr-o perfectă lipsă a răului din calitățile omului și dintr-o necunoaștere a acestui rău”, a fost distrusă. În momentul în care s-a distrus asemănarea, Chipul s-a „desfigurat”, dar nu s-a distrus în totalitate. Este și motivul pentru care în biserică se cântă: „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar deși port ranele păcatelor. La Cel după asemănare mă ridică, cu frumusețea cea dintâi iarăși împodobindu-mă” (Sf. Ignatie Briancianinov).
Chipul lui Dumnezeu este și în omul necredincios, dar asemănarea există numai în „creștinul lucrător în faptele cele bune”. Atunci când omul săvârșește un păcat, el se lipsește numai de asemănarea lui Dumnezeu, nu însă și de chip. Și chiar dacă va fi judecat spre osândă veșnică, Chipul lui Dumnezeu rămâne întru el, în veci. Cu toate acestea, pentru omul care a ales să trăiască în păcate, asemănarea cu Dumnezeu nu mai poate fi o cale asumată spre desăvârșire și spre bucuria cea veșnică (Sf. Dimitrie al Rostovului).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Invatatura despre chipul lui Dumnezeu in om in teologia protestanta contemporana
Publicat in : Dogma -
Chipul lui Dumnezeu si Chipul Robului
Publicat in : Hristos -
Pocainta, mijlocul prin care se reinnoieste chipul lui Dumnezeu in noi
Publicat in : Credinta -
Chipul lui Dumnezeu in intampinarea chipului omului
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.