Dincolo de toate definițiile, CREDINȚA e deopotrivă NĂDEJDE și IUBIRE. Altfel cum, decât întru Hristos Dumnezeu și apoi întru noi înșine, ca rod binecuvântat, toate la un loc, credință, nădejde și dragoste, ca jertfire de sine, dezinteresată.
Și pentru că suntem în pragul Săptămânii Mari, a împreună pătimirii cu și întru Hristos Dumnezeu, cred că istorioara Părintelui Arhim. Antonie de Suroj poate fi un exemplu real, dincolo de teorie, care să ne arate ce înseamnă să urmăm împreună Mântuitorului Iisus, atât în clipe de bucurie, dar mai ales în necazuri și suferințe, purtând fiecare crucea lui, dar nu însingurați în egoism, rostind cuvinte moralizatoare și critice la adresa altora, ci rugându-ne unii pentru alții și ajutându-ne unii pe alții, după propriile puteri.
Este o imagine vie, proiectată peste timp, a ceea ce înseamnă jertfa și urmările ei, ca o binecuvântare asupra altor vieți, oameni care au rodit, la rândul lor, datorită celor care și-au dat viața pentru ei.
Însuși Mântuitorul Iisus ne spune că, în aceasta stă IUBIREA, în a-ți pune viața pentru aproapele. Pentru că, ce altceva poate să însemne cuvântul rostit de Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12, 31).
Și acum, iată și povestea unei tinere femei, care s-a asemănat, după puterile ei, lui Hristos Dumnezeu.
Era în anul 1917, în timpul războiului civil, într-o Rusie măcinată de dușmănii, de interese, de fracțiuni care luptau pentru cucerirea putererii. Ceva obișnuit și, iertați-mi cuvântul, oarecum „plictisitor” într-o istorie pe care noi oamenii am însângerat-o de fiecare dată.
Și iată, vine Dumnezeu și ne plesnește peste obrazul gros, și ne face de rușine prin jertfa unei femei tinere. Natalia o chema. Nu pentru că numele ei ar avea vreo importanță pentru noi, oamenii, la Dumnezeu da.
În acele vremuri, o mamă era în pericol de moarte împreună cu cei doi copii ai săi, de patru şi cinci ani, pentru că soţul ei făcea parte din tabăra adversă.
De teamă, pentru viața copiilor, ea s-a ascuns într-o casă abandonată, nădăjduind că va veni vremea când luptele vor înceta.
Și iată, într-o seară, Natalia, care avea în jur de 20 de ani, a bătut la uşă întrebând-o de nume. Când mama i-a spus că ea era cea pe care o căuta, tânăra femeie a prevenit-o, spunându-i că a fost deconspirată, adică pârâtă de alții, şi că în timpul nopţii va fi împuşcată.
Şi a sfătuit-o să fugă cât mai era timp. În acea clipă, acea tânără vecină, o necunoscută, a devenit aproapele din Evanghelie, care își pune sufletul pentru semenul său.
Și acum urmează un dialog năucitor pentru orgoliul și fățărnicia noastră:
Mama se uită la copiii ei şi spuse:
- Cum aş putea?
Tânăra vecină, adică aproapele ei, care până atunci nu fusese decât o anonimă, o realitate fizică, îi spune:
- Vei putea, deoarece voi sta eu în locul tău şi, când vor veni să te ridice, voi pretinde că mă numesc cu numele tău.
- Dar vei fi împuşcată!, spuse tânăra mamă.
- Da, dar eu n-am copii, răspunse Natalia şi rămase să-i ţină locul.
Putem să ne închipuim ce s-a întâmplat după aceea, cum se apropia noaptea învăluind căsuţa în întuneric, în umezeală şi tristeţe rece?
Putem vedea acolo o tânără femeie ce-şi aştepta moartea, şi astfel să ne amintim de suferința Mântuitorului Iisus în Grădina Ghetsimani?
Ne-o putem închipui pe această femeie cerând ca acest „pahar” să treacă de la ea, fiind întâmpinată, ca şi Hristos, de o „tăcere divină”?
Ne-o putem închipui cum încerca să se îndrepte către cei care ar fi putut-o sprijini, dar care erau acum prea departe....?
Oare putem să ne închipuim măcar, cum Natalia, o tânără femeie, s-a rugat în repetate rânduri ca cel puţin să nu fie zadarnică jertfa ei?
Cum am putea să ne punem în locul ei, când noi ne plângem pentru toate nimicurile și ridicăm pumnul doar pentru interesele personale, ca să ne fie nouă bine...?
Natalia a murit împuşcată, nici măcar nu au scos-o afară..., acolo, pe loc, în numele așa-zisei dreptăți omenești...
Mama şi copii au scăpat.
Dacă privim întru Hristos întâmplarea acestei mame, ei au rămas în viaţă pentru că Natalia a murit în locul lor. Ei au rămas conştienţi pentru toată viața lor, de faptul că trăiau și viața acelei tinere femei.
Viaţa lor, până atunci desfiinţată din pricina urii oamenilor, primește din nou, prin jertfa dragostei, a unei anonime, a Nataliei, prospețime și valoare.
Și mai mult, mama și copii trăiau, pentru că viaţa acelei tinere femei le aparţinea, și aveau de acum încolo datoria să trăiască pentru a împlini și viaţa Nataliei...
Biruinţa vieţii este în noi nu numai pentru că primim „miraculosul dar al vieţii” de la Dumnezeu, ci şi pentru că, de vom trăi aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul Iisus, El va trăi în noi, şi noi vom trăi în El, acum şi în toată veşnicia. Amin! (Mitropolitul Antonie de Suroj, „Făcând din viaţă rugăciune”, Editura Sophia, Bucureşti, 2014).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Ce este credinta?
Publicat in : Religie -
De ce oamenii cu credinta in Dumnezeu sunt incercati cu suferinte?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.