Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu - Recenzie

Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu - Recenzie

Recenzie de carte: Andrei Plesu, Despre frumusetea uitata a vietii, Editura „Humanitas”, Bucuresti, 2011, 280 pagini, ISBN: 9789735029050.

Moto: „Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza.

Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase” (Andrei Plesu).

„Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos", afirma Andrei Plesu, in volumul „Despre frumusetea uitata a vietii", editat de Humanitas. Aceasta carte, ce a fost publicata si a aparut in librarii la inceputul anului 2011 „s-a nascut in urma unei initiative prietenesti. Gabriel Liiceanu a citit cateva texte aparute, in ultimii ani, in «Dilema (veche)» si in «Adevarul» si a ajuns la concluzia ca, puse laolalta, ar putea constitui un mic compendiu de intelepciune cotidiana. Mi s-a parut, totusi, prezumtios, sa asum, fie si intr-o varianta minora, postura inteleptului. Ma cunosc prea bine ca sa asum o asemenea postura", marturiseste autorul Acest volum este o adevarata provocare intelectuala, prin inserierea profilactica a „perplexitatilor noastre zilnice", dar si prin deschiderea matura catre „lucrurile cu adevarat importante" si „ordinea subtila a lumii".

„Suntem «evoluati» si precari"

Volumul, editat de vestita si renumita Editura Humanitas, cuprinde opt capitole, incluse in 280 de pagini, si este alcatuit din urmatoarele titluri: „Ce facem cu viata noastra", „Despre lucrurile cu adevarat importante", „Ordinea subtila a lumii", „Perplexitati si indispozitii cotidiene", „Feluri de a fi", „Cetitul cartilor", „Martirajul limbii romane" si „Cum stam la televizor".

„N-as vrea sa par nostalgic, vetust, apocaliptic. Cred insa ca este bine sa luam nota de mersul lucrurilor, sa ne intrebam, la rece, ce am castigat si ce am pierdut si, daca se poate, sa intreprindem cate ceva pentru o recalibrare a facultatilor noastre intelectuale si sufletesti in contextul lumii contemporane. Marile reforme morale si institutionale nu pot incepe decat de aici, de la reforma individului, de la identificarea si relansarea adevaratului sau potential", puncteaza autorul, in volumul „Despre frumusetea uitata a vietii".

Filosoful si ganditorul sau omul de cultura Andrei Plesu, in varsta de 64 de ani, celebru pentru cartile sale „Minima moralia", „Jurnalul de la Tescani" sau „Despre ingeri", admite ca exista o legatura - nu neaparat programata - intre textele adunate in acest volum: „sunt incercari de a iesi din vartejul «actualitatii» sau de a lua temele «actuale» drept punct de plecare catre orizonturi aflate dincolo de tranzitoriu si conjunctural. Este vorba, in fond, de cateva ganduri rapide asupra unor subiecte esentiale, la care, in «clipa cea repede» a vietii zilnice, nu mai apucam sa reflectam. Nu expuneri sistematice si pretentioase, ci provocari de moment, sugestii de parcurs. Veacul nu ne mai lasa ragazuri nici sa citim tratate, nici sa le scriem. Dar nota fulguranta, reflexia frugala, schita de demaraj sunt inca posibile si utile".

„Ne-am uratit, ne-am instrainat"

In capitolul „Despre lucrurile cu adevarat importante", Andrei Plesu scrie despre autenticitate, despre ce nu aduc banii, despre inraire, dar si despre iubirile fericite, adaugand si cateva note despre demnitate. Tot in acest capitol se gaseste si comentariul care da titlul cartii, in care autorul descrie, revoltat, alienarea pe care am ajuns s-o traim zi de zi: „Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost gust, conditii de viata umilitoare. Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda cu o genuina evlavie splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta". Exista, totusi, solutii sa iesim din acest cerc vicios? „Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi", conchide autorul, in comentariul „Despre frumusetea uitata a vietii".

Despre demnitate si principii

In „Perplexitati si indispozitii cotidiene", Andrei Plesu vorbeste despre principii si demnitate, despre mancatul sanatos, despre tranzitie si avatarurile luxului, despre manie si ura ca mod de viata, despre frica, zgomot, inflatia politica si proasta intonare a libertatii sau despre „placerile vinovate". Autorul si filosoful Andrei Plesu portretizeaza sarcastic cateva specii de ticalosi, vorbeste, cu umor, despre capitalistul roman sau, cu amaraciune, despre eul propriu transformat in obsesie, masacrarea limbii romane si globalizarea manelelor.

Filosoful nu uita insa sa ne arate si partea plina a paharului: „Exista inca paduri care n-au deloc un aer muribund, lacuri translucide, sate (austriece) modernizate si totusi patriarhale, familii demodate si trainice, chelneri stilati, domni si doamne, politicieni inteligenti fara sa fie smecheri, oameni de afaceri cinstiti, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, pastravi, cremsnituri, chiparosi si stele". De asemenea, „exista Serban Foarta care se joaca nebuneste cu psalmii si cu toate cuvintele lumii, exista seri si dimineti, oameni care merg la biserica fara evlavii ostentative si fara sa negocieze cu Dumnezeul lor, exista colinele Toscanei si Coasta Boacii, femei frumoase si destepte, carti, solidaritati curate, taclale prietenesti, coincidente riguroase, savori melancolice, tigri albi", subliniaza autorul in textul „Scurt acces de optimism".

„Ce facem cu viata noastra" - cateva maxime de parcurs:

A. Nicio datorie implinita fara corolarul bucuriei. Sensul vietii nu trebuie resimtit drept corvoada.
B. Nicio suferinta fara exercitiul corelativ al rabdarii. Rabdarea e un mod eficient de a cauta sensul, de a-l astepta.
C. Nicio bucurie fara intuitia extatica a neantului supra-luminos dindaratul ei.
D. Balastul unei vieti nu poate dizolva sensul ei si nu trebuie dispretuit. El se lasa incorporat, ca soclu, in constructia finala.

(Fragment din „Sensul vietii. Punctaj pregatitor", volumul „Despre frumusetea uitata a vietii", Andrei Plesu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2011)
Fondator al „Dilemei"

Andrei Plesu s-a nascut la 23 august 1948, in Bucuresti. Absolvent al Facultatii de Arte Plastice, sectia de istoria si teoria artei. Doctorat in istoria artei la Universitatea din Bucuresti, cu teza „Sentimentul naturii in cultura europeana"

- 1980-1982 Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucuresti (cursuri de istorie si critica a artei moderne romanesti)
- 1990 Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franta
- 1990-1991 Ministru al Culturii
- 1991-1997 Profesor universitar de filosofie a religiilor, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti
- 1993 Fondator si director al saptamanalului de cultura „Dilema"
- 1994 Fondator si presedinte al Fundatiei „Noua Europa" si rectorul Colegiului „Noua Europa"
- 1996 Premiul Academiei Brandenburgice de Stiinte din Berlin, Germania
- 1997-1999 Ministru al Afacerilor Externe
- 1997 Membru al World Academy of Art and Science
- 1999 Membru al Académie Internationale de Philosophie de l''Art, Geneva, Elvetia
- 1999 Ordre national de la Légion d''Honneur al Frantei (in martie, in gradul de Commandeur si, in decembrie, in gradul de Grand Officier) etc.
- 2004-2005 Consilier prezidential pentru Relatii Internationale

Printre cartile publicate se numara urmatoarele:
- „Calatorie in lumea formelor (eseuri de istorie si teorie a artei)", Editura „Meridiane”, Bucuresti, 1974
- „Pitoresc si melancolie. O analiza a sentimentului naturii in cultura europeana", Editura „Univers”, Bucuresti, 1980; iar ulterior in mai multe editii Humanitas
- „Francesco Guardi", Meridiane, Bucuresti, 1981
- „Ochiul si lucrurile" (eseuri), Meridiane, Bucuresti, 1986
- „Minima moralia" (elemente pentru o etica a intervalului), Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1988 iar ulterior, in trei editii Humanitas;
- „Jurnalul de la Tescani", Editura Humanitas, Bucuresti, 1993
- „Limba pasarilor", Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
- „Chipuri si masti ale tranzitiei", Editura Humanitas, Bucuresti, 1996
- „Despre ingeri", Editura Humanitas, Bucuresti, 2003
- „Obscenitatea publica", Editura Humanitas, Bucuresti, 2004
- „Despre bucurie in Est si in Vest si alte eseuri", Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
373 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

26 Martie 2012

Vizualizari: 11899

Voteaza:

Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu - Recenzie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact