Nimeni nu contestă faptul că este normal să fim bine informați, pentru a conștientiza ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Din păcate, „cuplarea” noastră fără discernământ la sursele informaționale, împrăștie mintea și „răcește” inima, îndepărtându-ne astfel de rugăciune.
Să nu uităm că informațiile ne pun în legătură cu realitățile acestei lumi, multe dintre știri fiind de fapt fake news-uri, menite să genereze îngrijorare sau pur și simplu să ne abată atenția de la aspectele esențiale ale vieții.
Rugăciunea, ca și convorbire cu Dumnezeu, este cea care ne arată cine suntem cu adevărat și ne dezvăluie o parte dintre tainele lucrării dumnezeiești mântuitoare.
Rugăciunea este posibilitatea de a-L simţi pe Dumnezeu şi în afara bisericii; este ceea ce spuneau părinții pustiei: cel care se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă deloc!
Noi cerem stăruitor de la Dumnezeu să ne împlinească fel de fel de dorințe. Uităm însă, sau nici nu luăm seama, că viaţa noastră este în contradicţie cu voia lui Dumnezeu.
Dacă ne-am strădui, măcar ca bună intenție, să lucrăm „cu dezinteres și iubire”, atunci nu ar mai fi nevoie să cerem nimic de la Dumnezeu, deoarece viața noastră s-ar umple de bucurie (Arhim. Arsenie Kotsopoulos).
Nu e nevoie să fii un fin observator, pentru a constata că în vremurile noastre se vorbește exagerat de mult despre boli, despre crize politice și economice, despre foamete și sărăcie, catastrofe naturale, războaie...
În aceste condiții, nu e deloc întâmplător că omul modern nu își mai face timp și pentru rugăciune, mai ales că rugăciunea este cea mai mare faptă bună și totodată cea mai grea de împlinit.
Pe de altă parte, toată această „avalanșă” de informații ne lipsește de un dar minunat, cel al tăcerii și al liniștii interioare.
Rugăciunea este lucrarea care pune stavilă gândurilor ce „roiesc” în minte, gânduri ce izvorăsc din grijile noastre, din temeri, din imaginație, din patimile „cuibărite” în adâncul inimilor.
Când gândurile nu mai „asaltează” mintea, ca o permanentă agitație, atunci se deschid posibilități nebănuite de cunoaștere, de înțelegere, de găsire a unor soluții optime pentru problemele care apar în viața fiecăruia dintre noi.
Explicația este una simplă: când mintea tace și ne rugăm cu atenție la cuvintele rostite, Îi facem loc lui Dumnezeu în sufletele noastre și astfel, în Lumina Harului, mintea poate vedea realitatea așa cum este, nu „deformată” de nelinște și agitație, de mândrie ori de o „părută” inteligență.
Când ne rugăm cu toată mintea, ne rugăm înaintea „feței” lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că rugăciunea trebuie să vină dintr-o inimă curată, nu „din mult zgomot” (Sf. Ioan Gură de Aur).
De aceea, aflarea unui „consens” și a unor soluții reale, într-o lumea măcinată de orgolii și de interese personale, nu stă în multa vorbire, ci în împreună sfătuire, care are ca temelie tăcerea interioară.
Tăcerea este modalitatea desăvârşită de a ne ruga, ceea ce înseamnă că numai în linişte și în taină se realizează îndumnezeirea noastră, nu în ceartă și urlete.
Numai în tăcere se face „închinarea cea dreaptă”, și doar în felul acesta pătrundem tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta nu trebuie să vorbim noi mult, ci să lăsăm harul să vorbească (Sf. Porfirie Kavsokalivitul).
Cel care a primit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate sau al rugăciunii „de dincolo de rugăciune”, acela cunoaște ce înseamnă a te ruga fără cuvinte, când „tăcerea devine plenitudine” (Olivier Clement).
Sfinții Părinți ne spun că rugăciunea lui Iisus este o „armă duhovnicească” care ne oferă un mare ajutor și sprijin în vremurile pe care le trăim, deoarece este împărtășire spirituală, în duh, de Hristos Dumnezeu.
Rugăciunea minții în inimă, adică cea făcută „cu simțirea inimii”, este un dar al Sfântului Duh, „treapta cea mai înaltă a rugăciunii”, care nu se reduce la o „teorie” ce se învață la școală sau din cărți.
Ea se dobândește „după o lungă practică”, sub îndrumarea și cu binecuvântarea unui Părinte duhovnicesc, prin mila lui Dumnezeu și mijlocirea Maicii Domnului, iar roadele ei sunt mai presus de știința noastră (Părintele Paisie Olaru).
Rugăciunea ne pune în ordine gândurile și dă sens trecerii timpului, de aceea merită să nu slăbim în lucrarea rugăciunii lui Iisus. Să ne ostenim cu stăruință, fiecare după puterea lui, și mai ales cu smerenie, cea care atrage harul lui Dumnezeu și completează lipsurile noastre în rugăciune (Părintele Ilie Cleopa).
Doar în rugăciune trăim viaţa plină de lumină a lui Hristos Dumnezeu şi, prin El, Duhul Sfânt respiră în noi, dăruindu-ne mireasma Lui dumnezeiască și lacrimile bucuriei.
Pare mult mai ușor și „plăcut” să pierdem vremea pe străzi, la o șuetă, la telefon, în fața televizorului ori a calculatorului, decât să ne ostenim cu această lucrare mântuitoare, la îndemâna tuturor, adică să chemăm cât mai des Numele lui Iisus, din inimă și cu luare aminte.
Acest fapt arată de la sine, cât de puțini sunt cei care au descoperit valoarea tăcerii ca lucrare lăuntrică, și cât de puțini au gustat din bucuria cea mai presus de fire și de materie.
De aceea, cu greu vom înțelege că Dumnezeu S-a întrupat din iubire, nu din necesitatea de a ne răscumpăra din păcat, ci ca să ne facă asemenea Lui - „dumnezei după har”.
Fără rugăciune este cu neputință să trăim o viață în virtute, iar cel care a primit darul de a sta în rugăciune lângă vrăjmaşul lui, acela se aseamănă Mântuitorului Iisus răstignit pe Cruce (Arhim. Arsenie Kotsopoulos).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Grija care ne scapa de griji
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Grija lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Grija de multe
Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.