Dragostea este un dar de sus; „este Dumnezeu" însuşi (1 loan 4, 8.16). Iată de ce, în cadrul slujbei Logodnei, diaconul conduce poporul în rugăciune „pentru ca să li se trimită lor dragoste desăvârşită" Din nefericire, prea des dragostea este confundată cu prietenia sau cu un act de bunătate, oamenii uitând că condiţia dragostei este de fapt dumnezeirea, asemănarea cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu ca început şi sfârşit al ei, în viaţa umană, dragostea cuprinde diferite aspecte: eros (înălţare, dragoste ecstatică), caritas (dragoste împreună-pătimitoare sau simpatie) şi agape (dragostea ca har şi jertfă de sine până la sfârşit). Aşadar, puterea dragostei este pecetea chipului lui Dumnezeu din noi (2 loan 3, 1), pecetea darului Sfintei Treimi. Când doi oameni se iubesc şi sunt uniţi prin Căsătorie, ei de fapt reflectă pe Dumnezeu. Acest fel de dragoste nu se poate niciodată epuiza psihologic, sociologic, medical, economic sau legal. O astfel de dragoste „este tare ca moartea..., aripile ei ca aripile focului, cărbuni înfocaţi flăcările ei" (Cântarea Cântărilor 8, 6).
In viziunea ortodoxă, căsătoria este o Taină, deoarece prin ea Dumnezeu descoperă direct împărăţia cerurilor unei lumi alcătuite din două persoane. In fiecare etapă a vieţii noastre, taina mântuirii devine o experienţă reală prin Taine, fie atunci când intrăm în Biserică (Botez), când creştem în Duhul Sfânt (Mirungerea), când cineva primeşte o slujire specială bisericească (Hirotonia) sau pur şi simplu printr-o vindecare (Ungerea, Maslul). In fiecare caz, viaţă nouă, intră în persoana umană, ca prezenţă şi dar, nu magic, sau dintr-o obligaţie contractuală.
Cealaltă persoană din cadrul căsătoriei, partenerul marital, este descoperirea personală, dătătoare de viaţă a lui Hristos. Iată motivul pentru care a iubi pe celălalt înseamnă a te iubi pe sine, a iubi propriul trup (Efeseni 5, 28-29 şi Luca 10, 27), deoarece cealaltă persoană reprezintă propriul sine, împlinirea şi descoperirea dimensiunii dumnezeieşti a propriei firi. Astfel, căsătoria se leagă profund de libertate. Mulţi oameni privesc căsătoria ca pe ceva restrictiv sau care anulează libertatea, dar ea de fapt reprezintă o creştere continuă ce presupune făgăduinţă şi împlinire. Căci libertatea este ceva câştigat şi învăţat, iar pentru mulţi oameni ea chiar constituite o astfel de şcoală sau „workshop".
Faptul că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26) nu este evident doar din posibilitatea procreării, care ni s-a dăruit, ci, mai presus de toate din faptul că Dumnezeu ne încredinţează soarta unei alte vieţi omeneşti, soţul/soţia, pentru care purtăm o responsabilitate imensă. Aceasta se evidenţiază cu deosebire în a treia rugăciune de la Cununie, în momentul în care preotul uneşte simbolic mâinile cuplului:
„Dumnezeule cel sfânt, Care din ţărână ai făcut pe om şi din coasta lui ai făcut femeie şi ai însoţit-o lui spre ajutor, pentru că aşa a bineplăcut slavei Tale, să nu fie omul singur pe pământ, însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup, dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni. Că a Ta este stăpânirea şi a Ta împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor".
Se spune că dragostea e oarbă; dar de fapt ar fi mai corect să se spună că iubirea autentică îl face pe om capabil să vadă şi să accepte pe celălalt aşa cum el sau ea este. Iată de ce căsătoria reflectă testamentul, legământul dintre Dumnezeu şi omenire: partenerul marital reprezintă legământul de credinţă şi calea de unire cu Dumnezeu însuşi. Pentru Sfinţi Părinţi, o căsătorie trebuie categoric întărită de episcop; aceasta este, precum vom vedea, un eveniment eclesial care conduce la participarea la Sfânta Euharistie, căci acolo unde sunt doi sau trei..., acolo este şi Hristos (Matei 18, 20). Hristos se întipăreşte pentru totdeauna, aproape fuzionează cu perechea, cu fiecare lucrare a lor. Pare la prima vedere ca doi sunt cei care se cunună in timpul ceremoniei, dar de fapt trei sunt cei care se unesc. „Dănţuirea Isaiei” care încheie slujba exprimă această bucurie cerească şi răpire a cuplului de către Hristos:
Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut in pântece si a născut Fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu si Omul; Răsăritui este numeie Lui, pe Care slăvindu-l, pe Fecioara o fericim".
De aici si caracterul permanent ai jurămintelor: "ma căsătoresc" semnifică aceea că „aparţin pentru totdeauna lui Hristos". Şi aparţin în şi prin toate: atât în bucurii cât şi în necazuri. Dacă nu ai suferit, nu ai iubit: dacă nu ai trăit în întuneric, nu ai putut nădăjdui cu toată intensitatea pentru zorii zilei. In viaţă, chiar şi umbrele descoperă o prezenţă. Acest sens pozitiv al martiriului este subliniat de cununii, precum şi de pomenirea repetată a mucenicilor, precum Sf. Procopie, care era un sfant casatorit, care a trait in perioada prigoanelor.
Prin urmare, a vorbi de căsătorie ca instituţie omeneasca denotă o perspectivă îngustă, indiferent de importanţa ei religioasă. Căsătoria, precum toate aspectele din viaţa omului, este asezata in slujba mântuirii şi spre slava lui Dumnezeu (Efeseni 5). Iată de ce nu poate fi socotita altfe decât ca o Taină, alături şi cuprinsă in Taina dragostei şi comuniunii, care este Euharistia, este o consacrare solemnă, permanentă şi credincioasa a două persoane, libere şi egale înaintea lui Dumnezeu, pentru desăvârşirea lor, după chipul lui Hristos şi a Miresei Sale, Biserica. Precum Biserica este pregustarea şi arvuna împărăţiei ce va veni, respectiv una cu împărtăşirea efectivă de aceasta, tot astfel căsătoria descoperă bucuria veşnică şi comuniunea dumnezeiască. De aceea, pentru un creştin, taina dragostei nu este o stare, ci o etapă în dezvoltarea vieţii în Hristos; nu este o pecete a unei restabiliri (apokatastasis), ci mai curând o cale esenţială de mântuire.
Precum am mai zis, căsătoria trebuie să fie ceva mai mult decât o instituţie socială, ba chiar bisericească, stearpă, ce presupune bunăstarea unei familii pentru supravieţuirea acesteia şi dăinuirea ei într-o lume căzută. Familia „nucleară" sau „conjugală" a devenit celula de bază a unei structuri familiale în majoritatea societatilor.
Este o celulă socială, politică şi economică, cheie apreciată în festivităţi internaţionale şi cinstită în mediile religioase (rf. Ieşirea 20, 12 si Efeseni 6, 1). Este un lucru pozitiv, dar am vazut primejdioasele ispite ale exclusivismului si individualismului.
Iata de ce Parintii Bisericii identifică, fără a idolatriza, conceptul de familie. Trebuie evitată orice idolatrizare şi izolare, chiar înlăuntrul familiei. Pentru „creştin, viaţa este viaţă după chipul lui Dumnezeu în Trei Persoane - viaţa împreună cu alţii", chiar şi cu cei din proximitatea familiei „de bază". Familie creştină nu e un nucleu, ci o celulă în atotcuprinzătorul trup al lui Hristos. Reprezintă o deschidere şi o oportunitate pentru transcenderea de sine înlăuntrul comuniunii sfinţilor.
Astfel, cuplul creştin devine capabil - de fapt este chiar responsabil pentru aceasta - să-şi întemeieze o biserică casnică, o biserică acasă , care preînchipuie împărăţia cerească. Totodată acesta este exact sensul din spatele listei soţilor din Vechiul Testament de care se face referire şi în rugăciunile de la începutul Tainei Cununiei, ca o contribuţie la taina întrupării:
„Cel ce ai binecuvântat pentru robul tău Avraam şi ai deschis pântecele Sarrei, şi l-ai făcut tată a multe neamuri; Care ai însoţit pentru Iacov cu Rahela şi dintr-însul ai arătat doisprezece patriarhi; Cel ce ai însoţit pentru Iosif cu Asineta şi le-ai dăruit lor prunci pe Efrem şi pe Manase; care ai primit pe Zaharia şi pe Elizabeta..."
Aceasta înseamnă că există o obligaţie faţă de întreaga comunitate a Bisericii, mărturisită înaintea ei, care oferă cadrul potrivit pentru începutul, creşterea şi desăvârşirea căsătoriei. Prin urmare, slujba Cununiei dă mărturie despre smerita aşezare sufletească a cuplului spre a fi în unire cu întregul Trup al lui Hristos, precum şi de o confirmare de la Dumnezeu şi o mărturie a Bisericii pentru această comuniune.
Parintele John Chryssavgis
Dragoste, sexualitate si Taina Cununiei; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Dragoste, sexualitate si Taina Cununiei"
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.