Exemplul de viata al parintilor si rolul lor in educatia copiilor

Exemplul de viata al parintilor si rolul lor in educatia copiilor

Părinţii nu lasă moştenire copiilor doar agoniseala de o viață, ci transmit acestora şi starea lor duhovnicească, adică patimile sau virtuţile personale.

„Astfel există copii care au o bogată moştenire duhovnicească de la părinţii lor, adică au multe virtuţi. Aceşti copii dacă adaugă şi osteneala lor, nevoinţa lor, pot ajunge la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că au pornit deja de la înălţime. (...)

Însă Dumnezeu nu este nedrept. Ceea ce are valoare este lucrarea pe care a făcut-o cineva asupra lui însuşi. Nevoinţa, osteneala personală pe care a depus-o fiecare, pentru a respecta poruncile lui Hristos, pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu, aceasta o ia în considerare Dumnezeu şi nu punctul de unde a plecat” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 28).

Educaţiei copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care este însărcinată se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură. Iar dacă mama se roagă şi duce o viaţă duhovnicească, şi copilul din pântecele ei se sfinţeşte.

Sf. Paisie Aghioritul îndemna femeile însărcinate să fie cât mai liniştite, să citească Sfânta Evanghelie, să se roage şi să rostescă rugăciunea lui Iisus.

Cuvioșia sa era de părere că femeia trebuie să alăpteze copilul doi-trei ani, adică cât poate mai mult. Aceste sfaturi ale sale se bazau pe faptul că laptele matern este un bun medicament, care previne îmbolnăvirea pruncului.

În plus, copiii nu sug numai lapte, ci se hrănesc şi cu afecţiune şi dragoste, devenind astfel mult mai puternici sufleteşte. Un alt aspect pozitiv, în cazul femeilor care alăptează, îl constituie şi reducerea posibilităţii de a rămâne însărcinate în această perioadă.

„Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 89).

Mama are rolul şi răspunderea cea mai mare în educaţia copiilor. De aceea, viaţa duhovnicească a mamei este foarte importantă, deoarece ajută în taină şi fără zgomot sufletele propriilor copii.

„Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească vieţile sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte” (Ibidem, p. 94).

Părinţii au marea îndatorire de a-și crește copii în spiritul învățăturii creştinești, care constituie pentru ei izvorul cel mai important al vieţii.

„Mai înainte de toate trebuie dată copiilor o educaţie bună, creştinească. Aceasta este provizia cea mai bună pentru viaţa lor. Apoi să-i dea şi la şcoală să înveţe şi puţină carte. Dacă vor să înainteze la universitate, şi la alte studii, să-i ajute, dacă nu, să înveţe un meşteşug. Să-i ajute adică să-şi câştige pâinea lor. Apoi dacă are posibilitatea, să le lase şi câte ceva... vreun teren, vreo casă. Să aibă şi aceştia un culcuş” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 28).

De asemenea, părinţii trebuie să lupte cu râvnă pentru a se despătimi, întrucât copiii îi copiază pe aceştia încă din leagăn.

„Naşterea de copii este uşoară, renaşterea lor este mai grea. Părinţii trebuie să-i ajute chiar de mici pe copiii lor. Dacă ei sunt ajutaţi de la o vârstă fragedă, Hristos le va umple viaţa, şi vor rămâne lângă El pentru totdeauna” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 28).

Atunci când copilul începe de mic viaţa duhovnicească, el dobândeşte bunele deprinderi şi chiar dacă, mai târziu, se desparte de părinţi va continua să trăiască împreună cu Mântuitorul Iisus.

Exemplul de viaţă al părinţilor are un rol esenţial în educarea copiilor. „Pe copii îi ajutăm în problemele duhovniceşti mai ales prin exemplul nostru şi nu prin constrângere. Iar cel mai mult îi ajută mama prin purtarea, prin ascultarea şi respectul ei faţă de soţ. Dacă în vreo problemă are o părere diferită faţă de cea a soţului, niciodată să nu şi-o exprime în faţa copiilor, pentru ca să nu o folosească cel viclean. Niciodată să nu strice încrederea copiilor în tatăl lor, ci, chiar şi atunci când el este vinovat, ea să-l îndreptăţească” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, p. 101).

O importanţă deosebită are afecţiunea şi dragostea părintească în sânul familiei. „Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieţii” (Ibidem, p. 103).

Dragostea adevărată este lipsită însă de egoism, nu are în ea eul personal, ci numai cumpătare şi discernământ. În schimb, la polul opus, dragostea exagerată cultivă la copii mândria şi neascultarea. O astfel de iubire îi netrebnicesc şi îi strică pe copii.

„Astăzi, cu bunătatea lor fără discernământ îi prostesc. Îi obişnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar şi apa, ca să citească şi să nu piardă timpul, şi astfel îi fac netrebnici şi pe băieţi şi pe fete. După aceea copiii le vor vrea pe toate în palmă chiar, şi când nu vor mai învăţa. Şi răul începe de la mame” (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 226).

Dumnezeu oferă omului numeroase prilejuri pentru a practica virtuţile în familie. În această privinţă, exemplul multor mireni vorbește de la sine. Aceștia, deşi au copii şi nepoţi, trăiesc o viaţă duhovnicească aidoma asceţilor, cu posturi, cu pravilă, cu rugăciunea lui Iisus şi cu metanii.

Atunci când copiii sunt ceva mai mari, familia poate avea şi un program comun de rugăciune. Totuşi, ei nu trebuiesc să fie siliţi, pentru că nu au înţeles încă care este puterea şi valoarea rugăciunii.

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
264 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

11 Mai 2018

Vizualizari: 1908

Voteaza:

Exemplul de viata al parintilor si rolul lor in educatia copiilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact