Utilizatorii noilor media îşi pierd aptitudinea de a fi întemeietorii vieţii lor lăuntrice şi diriguitorii ei. Simt la cheremul solicitărilor din afară, se lasă călăuziţi de ele, şi acestea ajung să le organizeze viaţa şi să stabilească planul, de-acum aleatoriu, al activităţilor lor.
Nu mai e timp pentru momente de singurătate, care clădesc şi dau statornicie vieţii psihice şi spirituale, nici pentru momente de tăcere, fără de care sunt cu neputinţă reflecţia profundă şi contemplarea folositoare pentru viaţa spiritului. Fluxul vieţii lăuntrice este necontenit întrerupt de apeluri telefonice, cu melodiile lor, de mailuri sau de mesajele sonore de pe Twitter. Obişnuinţa de a reacţiona şi a răspunde pe dată fărâmiţează încă şi mai mult viaţa lăuntrică şi transformă viaţa psihică într-o suită de secvenţe dezarticulate.
Atunci când nu există solicitări externe, persoana le solicită ea însăşi, trimiţând SMS-uri, mesaje pe Twitter sau mailuri, la care se vor obţine răspunsuri, graţie cărora se va reinstala circuitul de schimburi.
Homo connecticus nu mai este în stare să-şi asume timpii morţi, momentele de tăcere şi de întrerupere a activităţii care ţine de lume, pentru a se dedica meditaţiei sau rugăciunii. Nevoia de a umple momentele de vid devine o obsesie care maschează faptul că în realitate tocmai această activitate de conectare este cea care generează vid.
Omul conectat nu mai are puterea de a exista prin sine însuşi şi prin relaţia cu Dumnezeu; el nu există decât în mod social; el a dobândit impresia că existenţa sa nu are valoare decât în centrul spaţiului public. Exist, îşi spune el, pentru că pot fi contactat şi pot contacta pe oricine, în orice secundă; exist, pentru că pot fi văzut, auzit, reperat în orice moment; exist, pentru că le sunt prezent celorlalţi prin mesajele şi fotografiile pe care le trimit; exist, pentru că mă arăt şi mă descopăr celorlalţi şi în faţa celorlalţi.
Faptul că se vorbeşte la telefon fără nici o reţinere, fără schimbarea tonului, în locuri publice, în auzul tuturor, sau că oamenii îşi expun pe forumuri sau bloguri deschise discuţiilor viaţa lor cea mai intimă semnifică nu doar o pierdere a simţului firesc al pudorii, ci şi o totală exteriorizare a vieţii lăuntrice, o manifestare publică şi o expunere a vieţii personale şi intime. Graniţa dintre viaţa privată şi cea publică se subţiază până la dispariţie în această formă de depersonalizare.
Ceea ce poate părea la prima vedere un mijloc de eliberare de griji, nelinişti, angoase şi o formă de terapie, se arată curând a fi sursă de noi angoase. Cel care se expune astfel nu numai că se goleşte şi se sărăceşte pe sine, dar se şi expune privirii nu întotdeauna binevoitoare a celorlalţi, primeşte de bunăvoie să fie judecat, ironizat, batjocorit, respins...
Felul în care se experiază lumea este de asemenea sărăcit. Vorbăria necontenită la telefon, pe forumuri sau bloguri transformă viaţa însăşi într-o simplă comentare a vieţii şi dedublează existenţa reală printr-o existenţă virtuală. In acest sens, foarte caracteristică este nevoia de a se fotografia pe sine şi pe cei apropiaţi, sau cele din jur, necontenit, ca şi cum existenţa fotografică şi digitală ar avea mai multă realitate şi valoare decât existenţa reală. Philippe Breton, în cartea sa L’Utopie de la communication, notează:
Homo connecticus este o fiinţă fără interioritate şi fără corp, care trăieşte într-o societate fără secrete, o fiinţă în întregime întoarsă către social, care nu există decât prin intermediul informaţiei şi al schimbului, într-o societate care a devenit transparentă datorită noilor „maşini de comunicare”. Aceste însuşiri ale acestui om al comunicării, care alimentează idealul omului modern, se arată ca tot atâtea alternative ale degradării umanului, produsă de tumultuosul secol XX.
Jean-Claude Larchet
CAPTIVI ÎN INTERNET, Editura Sophia
Cumpara cartea "Captivi in internet"
-
Efectul toxic al SMS-urilor
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.