Forta majora sau capcana familiala

Forta majora sau capcana familiala Mareste imaginea.

„Nu ştii unde vei pierde, unde vei câştiga” - aceste cuvinte parcă au fost spuse anume despre familia lui Artiom şi a Nastiei, care erau împreună de aproape zece ani. Artiom a fost atât de fericit când a întâlnit-o pe fata viselor sale - cu părul blond, zâmbitoare, puţin cam timidă... La doar o zi după ce au făcut cunoştinţă, tânărul i-a făcut deja Nastiei o declaraţie de dragoste şi a început să o curteze insistent. Fata nu respingea atenţiile lui, dar uneori părea foarte îngândurată, ba chiar ciudată. Adânc cufundată în sine, câteodată părea că nici măcar nu ascultă ceea ce îi spunea Artiom - însă pe el aceste lucruri mărunte nu l-au tulburat. „Nu-i nimic, cu timpul, dragostea mea va fi capabilă să topească gheaţa inimii ei!” - se gândea el încrezut, fără a da mare atenţie caracteristicilor comportamentale ale alesei sale.

Nu i-au dat de gândit nici sugestiile prudente ale prietenilor, care l-au sfătuit să nu se grăbească şi să se uite bine la fată, care se arăta destul de închisă, chiar distantă, faţă de toţi cei din jur. Artiom a hotărât să ceară mâna şi inima Nastiei, nesuferind nici o amânare. Totuşi, a vrut să-i cunoască în prealabil pe părinţii ei, ca să primească binecuvântarea lor pentru căsătorie. „Voi face totul cum trebuie, ca la carte, că doar binecuvântarea părintească are mare putere!”, pe drept cuvânt a spus omul, intenţionând să facă pasul cel mare.

Intâlnirea cu părinţii a fost, cum se spune, „ca pe roate”: tatăl şi mama Nastiei şi-au dat surprinzător de uşor şi rapid acordul pentru căsătorie şi, după cum i s-a părut lui Artiom, chiar au răsuflat uşuraţi. Desigur, Artiom n-a dat atunci atenţie momentului respectiv, dar după o vreme de nenumărate ori şi l-a amintit deja în multe rânduri, derulând mintal fiecare cadru al acelei întâlniri semnificative...

Bineînţeles, nici Nastia - care, ca de obicei, era tăcută şi zâmbitoare - nu a obiectat împotriva încheierii căsătoriei. Totul părea că s-a aranjat cum nu se putea mai bine. Au făcut o nuntă în cerc restrâns, au mers în luna de miere, după care a început cotidianul vieţii de familie. Ei bine, tocmai atunci au şi ieşit la iveală câteva momente cărora Artiom nu le dăduse nici o atenţie la începutul relaţiei cu Nastia. Tânăra nevastă putea, de exemplu, să lase aragazul aprins cu supa clocotind şi să plece de acasă pentru multă vreme, ori să lase apa deschisă şi să plece fără s-o fi închis, drept care în scurtă vreme veneau în goană vecinii inundaţi, cerând explicaţii. Nastia, ca răspuns la învinuiri, tăcea stânjenită şi zâmbea, ca întotdeauna. Totuşi, pentru Artiom situaţia era tot mai puţin amuzantă, deoarece aceste situaţii - şi altele similare - au început să se repete foarte des. La un moment dat s-a ajuns chiar la un incendiu, din fericire mic, stins cu succes de soţul care întâmplător se afla acasă.

După ce a cerut iarăşi explicaţii soţiei fără să le primească, Artiom şi-a dat seama că lucrurile iau o turnură foarte serioasă. Un prieten, căruia i-a împărtăşit problema, l-a sfătuit să ia legătura cu un psihiatru, ca acela să elucideze comportamentul soţiei sale. In ce stare se va fi aflat Artiom când, adunând informaţii, a aflat cu groază că soţia lui iubită era în evidenţă de mult timp la un dispensar psiho-neurologic, cu diagnosticul de schizofrenie cu evoluţie uşoară! Aceasta a fost o situaţie de forţă majoră la care tânărul soţ nu s-ar fi aşteptat vreodată. Atunci a început să-şi amintească toate sugestiile prudente ale prietenilor, pe care îi alungase ca pe nişte muşte supărătoare, comportamentul ciudat al Nastiei, graba părinţilor ei care îi sărise în ochi atunci când s-au cunoscut. Astfel, toate puzzle-urile au început treptat să se adune într-o imagine destul de tristă.

Cu cât se descopereau mai multe detalii despre ea, cu atât mai mult Artiom pricepea mai bine că se trezise într-un fel de capcană a vieţii, din care nu exista nici o cale de ieşire!

„Ce dreptate au avut prietenii mei!” „De ce nu i-am ascultat?!” „De ce nu mi-au spus asta înainte de nuntă?” - exclama şi se întreba în disperare soţul nefericit. „Ceva trebuie făcut!” - se gândea el. Dar ce?

Psihiatrul care a consultat-o pe soţie a spus că aceasta boală este adesea ereditară, motiv pentru care nu trebuie să aibă copii. Boala trebuie tratată periodic în condiţii de internare, cu medicamente psihotrope, deoarece afecţiunea poate progresa. Artiom, după ce a primit această informaţie - precum şi altele - care l-a şocat (s-a descoperit că şi mama Nastiei era în evidenţă la spitalul de boli mintale cu acelaşi tip de schizofrenie), a căzut la gânduri grele. S-a conturat o situaţie foarte dificilă - pe de o parte, schizofrenia ereditară pe linia maternă a soţiei, cu un prognostic foarte pesimist; pe de altă parte...

Ei bine, pe de altă parte Artiom a fost constrâns să admită în sinea sa că, în ciuda tuturor acestor descoperiri neplăcute, în ciuda înşelăciunii din partea socrilor şi soţiei (la urma urmei, i-ar fi putut spune înainte de nuntă despre problema existentă!), o iubea în continuare foarte mult. Era atât de fragilă, atât de lipsită de apărare, încât avea nevoie de grija lui... Prin urmare, Artiom alunga şi considera pur şi simplu inacceptabil orice gând de a o lăsa, de a divorţa (deşi avea temeiuri serioase în acest sens). Nu-i putea el face aşa ceva Nastiei! Nu putea! S-ar fi simţit de parcă ar fi abandonat un copil foarte ataşat de el.

După ce a chibzuit în felul acesta, în cele din urmă bărbatul s-a întărit definitiv în hotărârea de a-şi duce crucea până la capăt, indiferent cât l-ar costa. Şi, după cum s-a dovedit mai târziu, avea să-l coste foarte mult... După o vreme, starea soţiei sale a început să se deterioreze rapid - schizofrenia a progresat, trecând din forma cu evoluţie uşoară la o formă mai severă, deja însoţită de delir periodic cu halucinaţii. în aceste momente, Nastia avea nevoie de tratament într-un spital de psihiatrie, unde o interna multpătimitorul ei soţ. După ce stătea internată o vreme, soţia se întorcea acasă şi părea să devină iarăşi ca ma inte - dar asta nu şi caracterul a început să i se schimbe, afectat de tratamentul cu medicamente psihotrope puternice. Adesea Nastia devenea agresivă, începea să strige, să se certe fără motiv, după care a ajuns total dependentă de alcool în disperarea ei de a-şi uşura starea.

Se înţelege că „uşurarea” venea doar pentru scurtă vreme, apărând în schimb, bineînţeles, altă nenorocire - alcoolismul, care, după cum se ştie, la femei se cronicizează rapid. Artiom a băut cupa suferinţei până la fund! Uneori îl apuca disperarea, apărea sentimentul că se află într-o fundătură, într-o capcană din care nu exista ieşire. Cu toate acestea, ieşirea tot s-a găsit. La capătul pătimirilor sale, omul nostru s-a întâlnit cu Dumnezeu! S-a întâmplat în chip neaşteptat, ca o gură de oxigen.

Odată, trecând pe lângă biserică, Artiom a simţit cu adevărat că vrea să meargă acolo, unde nu fusese niciodată. A început să-i cânte sufletul îndată ce a trecut pragul. Aşa cum putea, a început să se roage Aceluia despre Care nu ştia nimic. In ochi i-au apărut la crimi, a început să plângă şi a cerut ca un copil vindecarea soţiei sale, pe care o iubea atât de mult. A simţit uşurare sufletească şi s-a ivit încrederea că totul va fi bine. Cum anume, omul nu ştia, însă a crezut că este posibil. După ce a ieşit, Artiom a promis să vină la biserică cât mai des posibil, ceea ce s-a şi întâmplat. Cu prima ocazie, bărbatul se grăbea spre locul în care sufletul lui se simţea atât de bine, atât de liniştit... Curând, Artiom a fost observat de preotul paroh al lăcaşului, care i-a propus să slujească drept paraclisier în altar. Surprins şi foarte încântat de propunere, a fost de acord. De acum înălţa rugăciunile sale Domnului din altar, întărindu-se în credinţă pe zi ce trecea.

Boala Nastiei nu a dispărut, dar a devenit mai uşoară, crizele au scăzut în frecvenţă, iar dependenţa de alcool s-a redus treptat. Bărbatul, în timp ce continua să slujească drept paraclisier în altar, era uneori chinuit de întrebări şi îndoieli precum: „De ce fac asta?” „De ce se întâmplă acest lucru chiar cu mine, n-ar trebui, totuşi, să o iau de la început? Aceste gânduri se ridicau destul de des şi, deşi omul făcuse o dată alegerea, îşi dorea foarte mult să vorbească cu cineva, să împărtăşească durerile ce i se adunaseră în suflet de-a lungul anilor de căsnicie. Astfel, Artiom s-a adresat unui psiholog ortodox.

ELENA MOROZOVA

Fragment din cartea "Cum sa depasim crizele familiale", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa depasim crizele familiale"

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2019

Vizualizari: 157

Voteaza:

Forta majora sau capcana familiala 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria nunta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE