
- Gheronda, a avut mulţi ucenici stareţul Iosif?, l-a întrebat părintele Procopie.
- Mulţi au venit, puţini au rămas. Era greu programul lor călugăresc. Priveghere zi de zi. Din noapte făceau zi. Rugăciunea minţii câte şapte-opt ore. Ştiţi ce înseamnă asta? Mintea în inimă. Inima pe cruce. Să arzi întreg de dragoste dumnezeiască. Şi să strigi: „Hristoase al meu, ca o lumânare mă topesc!", iar apoi să zici: „Incă puţin şi o să mă topesc." Fericitul de multe ori ne striga: „Nu rătăciţi cu mintea, nu vă împrăştiaţi! Aici, aici! Ţineţi rugăciunea! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!"
In Postul Mare postirea devenea mai aspră.
Imi amintesc de nişte farfurioare, nu erau, să vă zic, mai mari decât cele de cafea. Puneau câteva îmbucături de hrană, fără pâine. Unde să te saturi? Se înfrânau şi în cuvinte. Cu bătrânul Arsenie în zilele Postului Mare nu vorbeau, numai se rugau. Vorbeau de la Vecernia de sâmbătă până la Pavecerniţa mică de duminică.
Când călătoreau, stăteau departe unul de altul, chiar şi în barcă, pentru a se putea ruga. Uneori părintele Arsenie se ruşina, când întâlnea pe careva pe cale, să-i vorbească. Apoi stareţul îl mustra discret: „Ce s-a întâmplat, părinte Arsenie? Ai aflat noutăţi din vorba cu acela? Bine, l-ai spovedit? E bun de preot sau de episcop?" In orice caz, erau atleţi adevăraţi, luptători curajoşi, călugări din prima linie. Aşa erau. Capul jos, sufletul sus. Gura închisă, inima deschisă. Aşa sunt acestea.
PR. SPIRIDON VASILAKIS
Fragment din cartea "Vino, Lumina! Intalnire cu Sfantul Efrem Katounakiotul", Editura Sophia
Cumpara cartea "Vino, Lumina! Intalnire cu Sfantul Efrem Katounakiotul"
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.