Mulți dintre creștini se întreabă dacă oamenii zilelor noastre mai au har? Sfinții Părinți ne spun că indiferent de alegerea pe care o fac oamenii, harul lucrează permanent asupra creștinilor. Unii Sfinți Părinți au asemănat harisma cu virtutea. Despre virtute s-a mai spus și s-a mai scris, dar ce este harisma și cum se manifestă ea în viața creștinului?
Trebuie să precizăm de la început faptul că fără harul Duhului Sfânt, niciun creștin nu poate experimenta trăirea vieții creștine autentice. Fără prezența Duhului Sfânt, omul se mișcă și acționează doar la semnalul excitării simțurilor sale. Fără Duhul Sfânt, omul nu ajunge să cunoască bucuriile duhovnicești și nici adevărata fericire, care este viața veșnică. Fără Duhul Sfânt, omul nu poate avea acces la harisme.
De aceea, scopul fundamental al omului este dobândirea sau redobândirea Duhului Sfânt, așa cum ne învață și Sfântul Serafim de Sarov. De-a lungul istoriei omenirii s-a observat că omul a căutat dintotdeauna perfecțiunea, însă, din păcate, de cele mai multe ori a fost zadarnică. De ce? Pentru că omul a căutat perfecțiunea acolo unde aceasta nu este și într-un mod total diferit. Cum putem dobândi harismele Duhului Sfânt?
Ar trebui să ne aducem aminte de faptul cum s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli și ce făceau ei în acel moment. În conformitate cu învățătura credinței creștine ortodoxe, înainte de Înălțare, Domnul Iisus Hristos le spusese ucenicilor: „Voi să rămâneți în cetate până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus”, adică cu harul Duhului Sfânt. De altfel, în Faptele Apostolilor, evanghelistul Luca ne spune că, prin vuiet și lumină, apostolii s-au umplut de harul Duhului Sfânt. Acesta lucrează prin har, adică prin grația, bunătatea sau energia pe care Dumnezeu o revarsă peste noi, creștinii, atât ca Treime cât și prin fiecare persoană în parte. El poate lucra direct prin Fiul, ca trimis al Tatălui, dar și prin Duhul, ca trimis al Fiului. Ce făceau ucenicii? Când au primit harul Duhului Sfânt, ucenicii Se rugau într-un foișor. Așadar, rugăciunea este una din harismele Duhului Sfânt.
Atât harul, cât și harisma sunt doi termeni biblici care provin din limba greacă (haris, harisma). Astfel haris ar semnifica plăcere, bunăvoință, favoare, dar există și o interpretare religioasă, în sensul de putere divină. În Sfânta Scriptură întâlnim mai multe texte unde este folosită formula aceasta: „Ai aflat har sau bunăvoință înaintea Domnului.” Har poate însemna și credincioșie, și bucurie, și milă. Apostolul Pavel este un mistic al harului, el creează un limbaj teologic aparte, în care prezintă patru liste de harisme. Ce sunt harismele? Ele nu sunt altceva decât rodirile lucrării harului Duhului Sfânt, iar purtătorul de har este numit harismatic. Harisma este o lucrare care se face dincolo de posibilitățile ființei umane. Harismele funcționează sub același har, diferă doar scopul pentru care sunt create. De pildă, postul este o harismă. De ce? Pentru că în mod normal, numai cu posibilitățile lui, omul nu ar putea să țină posturi lungi și aspre. În această idee, amintim că au existat Sfinți Părinți care mâncau o dată pe zi, o dată la trei zile, sau chiar o dată pe săptămână.
Harul, asemenea Duhului Sfânt, nu are început și nici sfârșit. De aceea, nu putem spune că Duhul Sfânt a epuizat harul, lucrarea harului fiind în tot timpul și în tot locul. Acolo unde te aștepți mai puțin, acolo lucrează harul. Epistola către Corinteni cuprinde una din cele patru liste în care ne sunt prezentate o parte din harisme: „Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar există același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Și fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia după același Duh cuvântul cunoștinței. Și unuia i se dă în același Duh credință, iar altuia darurile vindecărilor, întru același Duh. Unuia faceri de minuni, iar altuia prorocie, unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor. Și toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește.” (I Corinteni 12, 4-11)
Sfinții Părinți ne spun că harisma deosebirii duhurilor, adică discernământul duhovnicesc, ar fi una dintre cele mai importante harisme ale Duhului Sfânt. De ce? Pentru că dacă ai
Discernământ duhovnicesc toate le faci cu chibzuință, toate le faci cu folos duhovnicesc și spre mântuirea sufletului. Apostolul Pavel ne înflăcărează în trăirea în Hristos spunându-ne: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2, 9-10)
Așadar, dobândirea harismelor este, prin excelență, momentul adevărului, acela al însămânțării harului în sufletul nostru, în întreaga noastră ființă și al participării trupului trecător la bunurile veșnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre. Este acel patos dumnezeiesc îndreptat spre veșnicie, când Dumnezeu coboară în Duh și Adevăr, în sufletul omului și îl invită pe acesta la o nouă naștere, o nouă pocăință, din nou.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Harismele
Publicat in : Religie -
Harismele Duhului Sfant impartasite credinciosilor
Publicat in : Religie -
Harismele Sfantului Duh
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.