Hirotoniile

Hirotoniile Mareste imaginea.

Hirotonia, prin care se transmite preoţia în cele trei trepte ierarhice, de episcop, de preot şi de diacon, constituie una din cele trei sfinte celebrări/iniţieri sau Taine, care rămân strâns legate cu dumnezeiasca Euharistie461. Dependenţa exclusivă a celebrării Tainei preoţiei de episcop462, precum şi rolul slujirilor fiecărei trepte ierarhice au contribuit la predominarea acestei legături până astăzi.

Faptul că hirotoniile au fost de la constituirea lor strâns legate cu dumnezeiasca Euharistie e atestat indirect de însăşi sfânta Scriptură, iar direct de scrierile apostolice şi
post-apostolice.

Alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi463 relatată în sfânta Scriptură poate fi considerată drept prima mărturie cu privire la legătura hirotoniei cu dumnezeiasca Euharistie. Cu toate că în pasajul respectiv din Faptele Apostolilor nu găsim informaţii directe despre celebrarea dumnezeieştii Euharistii în acest caz, îl considerăm totuşi ca pe un dat. Faptul că alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi s-a întâmplat după pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor când, aşa cum suntem informaţi din Faptele Apostolilor, membrii comunităţii din Ierusalim „erau adunaţi în acelaşi loc ... şi zi de zi, stăruind într-un suflet în templu şi frângând pâinea în case, luau hrana în veselia şi simplitatea inimii”464, ne conduc la concluzia că şi cu această ocazie, atunci când s-a adunat „mulţimea ucenicilor” care au participat la alegere şi la hirotonie, s-a celebrat dumnezeiasca Euharistie. Această informaţie despre coparticiparea laicilor la alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi, precum şi cea despre coparticiparea lor la alegerea apostolului Matia465, constituie cele mai importante mărturii despre semnificaţia Tainei preoţiei şi dependenţa hirotoniei de întreg trupul Bisericii care se constituie în dumnezeiasca Euharistie466.

In mărturiile operelor canonico-liturgice post-apostolice, constatarea că hirotoniile se celebrau în prezenţa întregii plerome bisericeşti, adică în timpul celebrării dumnezeieştii Euharistii, este deosebit de evidentă. Astfel, din Tradiţia apostolică (secolul III) este evident că la alegerea episcopului participa întreg poporul, „omni populo”, în timp ce hirotonia se celebra în prezenţa poporului adunat, a presbiterilor şi episcopilor prezenţi în zi de duminică: „convenient populum una cum presbyterio et his qui praesentes fuerint episcopi, die dominica”467.

La sfârşitul hirotoniei, după sărutarea păcii, diaconii aduceau noului episcop ofranda euharistică şi acesta, punându-şi mâinile peste ea, începea anaforaua dumnezeieştii Liturghii mulţumind: „Iile autem imponens manum suam super oblationem cum praesbyteris dicat gratias agens: Domnul să fie cu voi cu toţi! Et populus omnis dicit: Şi cu duhul tău! Dicit: Sus să avem inimile! Et populus dicit: Le avem la Domnul! Dicit: Să mulţumim Domnului! Et populus omnis dicit: Vrednic şi drept este! Et oret iam hoc modo et dicat sequentia secundum ordinem oblationis [Şi să se roage acum în acel mod şi să spună următoarele potrivit rânduielii oferirii]”468, în ce priveşte hirotonia presbiterului şi a diaconului, aici nu avem informaţii directe despre celebrarea dumnezeieştii Euharistii. Dar dispoziţia că la hirotonia presbiterului toţi presbiterii prezenţi să-şi pună mâinile pe capul celui hirotonit469, în timp ce la hirotonia diaconului aceasta o face numai episcopul470, e suficientă ca să conchidem că, în ce priveşte legătura acestor două hirotonii cu dumnezeiasca Liturghie, hirotoniapresbiterului nu diferă de cea a episcopului.

Canoanele lui Ipolit (secolul IV) la fel atestă şi ele că hirotoniile erau legate cu dumnezeiasca Euharistie. Astfel, dispunând alegerea episcopului de întreg poporul, canonul II adaugă: „Apoi, facându-se tăcere în întreaga turmă, după mărturisire toţi să se roage zicând: Dumnezeule, întăreşte pe acesta pe care l-ai gătit pentru noi. Apoi să se aleagă unul dintre episcopi şi dintre presbiteri care, după ce şi-a pus mâna pe capul acestuia, să se roage zicând: Dumnezeule şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos... După acestea să se întoarcă toţi spre el, sărutându-l în pace, pentru că într-adevăr este vrednic. Iar diaconul aduce ofrandele şi cel care a fost făcut episcop să-şi pună mâna peste ofrande împreună cu presbiterii zicând: Domnul să fie cu toţi...”471.

In canonul IV se notează că la hirotonia presbiterului se urmează identic rânduiala hirotoniei episcopului472.

Şi din Constituţiile apostolice (secolul IV) suntem informaţi că hirotonia episcopului se facea în legată cu dumnezeiasca Liturghie. în acest text această legătură este
stabilită în felul următor: „Adunându-se poporul împreună cu presbiteriul şi cu episcopii prezenţi în ziua de duminică... şi după ce se face tăcere, unul din primii episcopi împreună cu alţi doi să stea în picioare lângă jertfelnic şi în timp ce ceilalţi episcopi şi presbiteri se roagă în tăcere, iar diaconii ţin dumnezeieştile Evanghelii pe capul celui hirotonit, să spună către Dumnezeu: Cel care eşti, Stăpâne, Doamne, Dumnezeule... şi după ce s-a rugat el aceasta, ceilalţi preoţi să spună Amin, şi împreună cu ei tot poporul şi după rugăciune unul din episcopi să aducă jertfa (euharistică) în mâinile celui hirotonit şi dimineaţa să fie întronizat de ceilalţi episcopi în locul care-l distinge [ca episcop] şi toţi să-l sărute cu sărutarea în Domnul.”

Urmează citirile dumnezeieştii Liturghii şi predica noului episcop, apoi „sculându-se toţi, diaconul ridicându-se într-un loc mai înalt să vestească: Nici unul dintre ascultători..., Catehumeni, rugaţi-vă..."m, şi urmează dumnezeiasca Liturghie din Constituţiile apostolice. Cu privire la hirotonia presbiterului şi a diaconului, şi aici se menţionează numai că episcopul îşi pune mâinile peste ei „stând înjur întreg presbiteriul şi diaconii”473 474.

Remarcabilă este relatarea sfântului Dionisie Areopagitul (secolul V), care atestă într-un mod caracteristic legătura hirotoniilor cu dumnezeiasca Euharistie: „Ordinelor sacerdotale, la sfinţirile lor foarte desăvârşitoare/iniţiatoare în sfinţenie, li se dă la celebrarea/iniţierea preasfintelor lor afierosiri cuminecarea preasfintei Euharistii de către ierarhul care le-a celebrat, nu numai pentru că împărtăşirea preatearhicelor Taine este capul fiecărei participări ierarhice, ci şi pentru că toate ordinele sacre participă la darul cuminecării preadumnezeieşti pe măsura fiecăreia spre urcuşul şi desăvârşirea îndumnezeirii fiecăreia dintre ele”475, în fine, Teodor Studitul (secolul IX) afirmă că „este necesar să se celebreze dumnezeiasca Liturghie, ca să se hirotonească şi un presbiter, şi diacon”476.

Potrivit mărturiilor tradiţiei manuscriselor, hirotoniile celor trei trepte ierarhice continuă să fie celebrate strâns legate cu dumnezeiasca Liturghie. Cele mai vechi descrieri ale acestor trepte le găsim în codicele Barberini 336 de la sfârşitul secolului VIII477. De atunci până astăzi toate manuscrisele şi Evhologhiile tipărite atestă legătura indisolubilă a celor trei hirotonii cu dumnezeiasca Liturghie.

Din cea mai veche descriere, cea a codicelui Barberini, se distinge timpul hirotoniei fiecărei trepte ierarhice. Astfel, pentru hirotonia episcopului e stabilit momentul de după Trisaghion astfel: „După Trisaghion, când cântăreţii coboară din amvon, arhiepiscopul stă pe postament în faţa sfintei mese şi i se dă o hârtie pe care stă scris: «Dumnezeiescul har»... Şi după «Amin», patriarhul ridică Evanghelia şi o pune pe sfânta Masă şi apoi pune pe cel hirotonit omoforul şi-l îmbrăţişează el însuşi şi toţi episcopii. Şi arhiepiscopul urcă în sintron şi apoi se celebrează toată Liturghia” (B).

Hirotonia preotului se face îndată după Intrarea/Vohodul mare şi se celebrează astfel: „După ce sfintele Daruri au fost aduse şi puse pe sfânta Masă şi s-a terminat imnul
de taină «Noi, care pe heruvimi», se dă arhiepiscopului o hârtie pe care stă scris: «Dumnezeiescul har...». Şi după «Amin» îi poartă orarul de pe spate în faţă şi-l îmbracă în felonul lui şi dându-i iubire [sărutare], îl pune împreună cu ceilalţi presbiteri... Şi când s-a ridicat acoperământul sfintelor Daruri şi poporul spune: «Vrednic şi drept este», atunci arhiepiscopul îi dă în mâini presbiterului hirotonit o pâine de pe disc şi-l apleacă peste sfânta Masă, iar el ţine pâinea dată în mâinile lui şi-şi pune capul deasupra ei şi rămâne aşa până când se spune: «Sfintele celor sfinţi!» Şi atunci cel hirotonit dă înapoi pâinea arhiepiscopului şi se cuminecă primul între ceilalţi presbiteri, fiind împărtăşit de cel care l-a hirotonit şi cu sfântul Sânge” (B).

Potrivit aceluiaşi manuscris hirotonia diaconului este stabilită în felul următor: „După ce se face sfânta Ofrandă şi se deschid uşile, înainte ca diaconul să spună «Pe toţi
sfinţii», cel ce urmează să fie hirotonit e adus înaintea arhiepiscopului. Şi după ce s-a spus «Dumnezeiescul har», cel ce urmează să fie hirotonit îşi pleacă genunchii şi arhiepiscopul, făcând trei cruci pe capul lui şi punând peste el mâna sa, se roagă aşa: «Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu preştiinţa Ta trimiţi darul Sfântului Tău Duh...».

Şi după «Amin» ia celui hirotonit felonaşul şi pune pe el orarul şi dându-i iubire [sărutare] îi dă sfânta ripidă şi-l pune să apere cu ea sfintele Daruri de pe dumnezeiasca Masă. Şi atunci diaconul stând în amvon spune: «Pe toţi sfinţii pomenindu-i» şi celelalte. Iar după ce-l împărtăşeşte pe cel hirotonit cu sfântul Trup şi scumpul Sânge, arhiepiscopul îi dă sfântul Potir, pe care ţinându-l acesta îl dă celor ce vin la sfântul Sânge” (B). Hirotonia diaconului poate să se celebreze şi în legătură cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Descrierea acestei dispoziţii e stabilită cum urmează: „Iar când această hirotonie are loc la ofranda Darurilor mai înainte sfinţite, arhiereul intră şi stă înaintea sfintei Mese şi, stând de faţă cel ce urmează a fi hirotonit diacon, rosteşte cu glas mare «Dumnezeiescul har» şi celelalte, facându-l să îngenuncheze. Şi se fac toate după rânduiala478 amintită mai sus până la apolis” (B).

In evoluţia ulterioară a celor trei hirotonii se observă treptat schimbări în unele puncte ale acestor rânduieli, care însă n-au putut să provoace formarea unor rânduieli
speciale şi desfacerea treptată a acestei Taine de dumnezeiasca Liturghie. Strânsa legătură a celor trei hirotonii cu dumnezeiasca Liturghie, precum şi modul celebrării lor în general au rămas neschimbate până astăzi. Este evident că în conştiinţa Bisericii necesitatea legăturii indisociabile a hirotoniei cu dumnezeiasca Euharistie nu s-a clătinat niciodată.

Identificarea slujirilor ierarhice cu slujirea lui Hristos479 şi, prin urmare, locul pe care îl ocupă fiecare treaptă ierarhică în Biserică480 au fost principalele motive care făceau necesară această legătură. Cu toate acestea, hirotonia episcopului, presbiterului şi diaconului nu se limitează la punerea mâinilor episcopului şi invocarea harului dumnezeiesc, ci aduce cu sine şi înţelegerea locului potrivit în Biserică al fiecărui hirotonit. Din acest motiv, locul în care e celebrată fiecare hirotonie e potrivit cu slujirea treptei ierarhice în care e aşezat cel hirotonit. De aceea, hirotonia episcopului se face după începutul dumnezeieştii Liturghii, imediat după Intrarea mică sau, mai special, „după Trisaghion”, fiindcă lucrarea principală a episcopului e să prezideze sinaxa euharistică481.

Acest lucru este evident deja în textele liturgico-canonice mai vechi şi mai ales în majoritatea Evhologhiilor manuscrise, în care, îndată după hirotonia lui, episcopul nou-hirotonit era întronizat şi conducea dumnezeiasca Liturghie482. Hirotonia presbiterului e celebrată „după ce au fost aduse sfintele Daruri şi au fost depuse pe sfânta Masă şi s-a terminat imnul tainic „Care pe heruvimi”, fiindcă „după hirotonia lui preotul trebuie să participe la Liturghie coliturghisind cu arhiereul care l-a hirotonit şi copresbiterii, ca unul aşezat oficial în lucrarea sa principală de liturghisitor al Tainelor”483. Pentru hirotonia diaconului este stabilit momentul de după anafora, înainte de „Pe toţi sfinţii pomenindu-i”. Motivul hirotoniei diaconului în acest moment este că diaconul nu poate să celebreze nici o Taină, ci slujirea lui liturgică este să servească pe episcop şi pe presbiter la pregătirea şi împărtăşirea credincioşilor: „N-a primit putere să se roage, ci să slujească şi să cheme la rugăciuni”484.

Fragment din cartea "Dumnezeiasca liturghie. Centrul cultului in ortodoxie", Editura Deisis

Cumpara cartea "Dumnezeiasca liturghie. Centrul cultului in ortodoxie"

 

Note:

461 E vorba de hirotonii, târnosirea bisericii şi sfinţirea Mirului.
462 „Legea divină a hărăzit sfinţirea ordinelor ierarhice, desăvârşirea dumnezeiescului Mir şi sfânta desăvârşire a altarului în mod unitar puterilor desăvârşitoare ale dumnezeieştilor ierarhi” (DIONISIE AREOPAGITUL, Ierarhia bisericească V, 5, EPE 3, p. 422).
463 FA 6, 2-6.
464 FA 2, 44. 46. Pentru faptul că aici e vorba de celebrarea zilnică a dumnezeieştii Liturghii, cf. M. SIOTIS, Theia Eucharistia [Dumnezeiasca Euharistie], retipărire EEThS, Tesalonic, 1957, p. 63.
465 FA 1,15-26: „iar mulţimea persoanelor adunate în acelaşi loc era ca la o sută douăzeci”.
466 Lămurind rolul laicilor în cultul divin, IOAN HRISOSTOM
467 Tradiţia apostolică 2, SC 11 bis, p. 40. A se vedea Diataxa egipteană 31, trad. germană la HANS ACHELIS, Die ăltesten Quellen des orientalischen Kirchenrechts. I. Die Canones Hyppolyti, p. 39-41.
468 Tradiţia apostolică, ibid., p. 46-48. A se vedea Diataxa egipteană, ibid., p. 47-48.
469 Tradiţia apostolică 7, SC 11 bis, p. 56.
470 Tradiţia apostolică 8, SC 11 bis, p. 60.
471 Canones Hyppolyti II, la HANS ACHELIS, op. cit., p. 39-48.
472 Canones Hyppolyti IV, ibid., p. 61.
473 Constituţiile apostolice 8, IV-VI, BEPES 2, p. 143-144.
474 Constituţiile apostolice 8, XVI-XVII, BEPES 2, p. 159-160.
475 DIONISIE AREOPAGITUL, Ierarhia bisericească 6, 5, EPE 3, p. 444. Această mărturie e „cumpăna de mijloc între vechile texte liturgice de mai sus şi practica liturgică bizantină atestată de manuscrisele liturgice” (I. FOUNDOULIS, „Cheirotonia presbyterou [Hirotonia presbiterului]”, KA 4, p. 6).
476 TEODOR STUDITUL, Epistole II, 101, PG 99,1356C.
477 Cod. Barberinianus Graecus 336.
478 Rânduiala hirotoniei diaconului
479 In sfânta Scriptură Hristos este primul „Episcop” sau „Arhiereu” (1 Ptr 2, 25; Evr 3,1; 8, l), „Preot” (Evr 5, 6; 8, 4; 10, 2l) şi „Diacon” (Lc 22, 27; Rm 15, 8). Cf. I. KARMIRIS, Orthodoxos ekklesiologia, p. 382; I. ZIZIOULAS, „Ordination et Communion”, Istina I (1971), p. 5.
480 identificare a slujirilor ierarhice cu slujirea lui Hristos
481 A se vedea I. KARMIRIS, op. cit., p. 419. Rolul episcopului în Biserică, adică în sinaxa euharistică, l-au formulat foarte limpede cuvintele sfântului IGNATIE TEOFORUL: „Acea Euharistie să fie socotită sigură, care este făcută de episcop... Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea, după cum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica Sobornicească. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă” (Către smirneni VIII, 1-2, SC 10, p. 138). DIONISIE AREOPAGITUL notează că „ordinul ierarhic este plin de puterea desăvârşitoare, desăvârşind în chip ales lucrările desăvârşitoare ale ierarhiei” (Ierarhia bisericească V, 6, EPE 3, p. 422). Despre relaţia episcopului cu dumnezeiasca Liturghie şi rolul său în Biserică, a se vedea mai pe larg la I. ZIZIOULAS, He henotes tes Ekklesias..., p. 52-59.
482 Tradiţia apostolică 2, SC 11 bis, p. 46-48; Diataxa egipteană, ibid., p. 48; Canones Hyppolyti II, ibid., p. 48. Şi Constituţiile apostolice 8, IV-VI, BEPES 2, p. 144. Din secolul VIII, de când datează cel mai vechi Evhologhiu manuscris cunoscut (B), această importantă practică a încetat treptat să se mai aplice. Rânduiala găsită în B — „şi arhiepiscopul urcă în sintron şi se celebrează celor, întronizarea şi prezidarea episcopului hirotonit la dumnezeiasca Liturghie s-a păstrat în practică până în secolul XV
(P, Patmos 730 din secolul XIII, Dionisiu 99 şi Patriarhia Ierusalimului 362 [607] din secolul XIV, Patriarhia Alexandriei 371 [48] şi Dionisiu 489 din secolul XV).
483 1. FOUNDOULIS, „Cheirotonia presbyterou”, KL 4, Tesalonic, 19772, p. 9: „Ordinul luminător al preoţilor îi conduce pe cei iniţiaţi de ordinul dumnezeieştilor ierarhi la dumnezeieştile vederi ale celebrărilor iniţiatice şi săvârşeşte împreună cu acesta sfintele lucrări proprii” (DIONISIE AREOPAGITUL, Ierarhia bisericească V, 5, EPE 3, p. 422). SIMEON AL TESALONICULUI scrie că episcopul hirotoneşte presbiterul după „ce dumnezeieştile daruri au fost puse” pe sfânta Masă, pentru că îl instituie „lucrător sfânt/ierurg al acestora” (a se vedea Răspunsuri ale unui arhiereu la unele între bări 39, PG 155, 888D).
484 SIMEON AL TESALONICULUI, ibid. DIONISIE AREOPAGITUL caracterizează slujirea diaconilor drept una curăţitoare
 

Pe aceeaşi temă

15 Februarie 2024

Vizualizari: 1124

Voteaza:

Hirotoniile 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE