Ca şi la Iosipovca, am rămas la Păsăţelu mai mult de dragul copiilor. Oamenii maturi cer „semne şi minuni” pe câtă vreme copiii îl primesc pe Domnul Iisus cu inimă
deschisă şi curată.
A doua zi, mi-am lăsat cizmele şi desagii în chilia schitului de lângă pădure, mi-am tras în picioare papucii de lână şi am pornit spre şcoală. M-am prezentat în faţa directorului şi a profesorilor şi, apoi, am început să-mi predau obişnuitele lecţii de religie. Uneori veneam la şcoală trist şi necăjit, pentru că eram mai sărac şi mai singur ca altădată. După cei şaizeci de kilometri parcurşi pe jos, târlicii mi s-au rupt, lăsând să mi se vadă degetele. Nu puteam veni la şcoală nici cu cizmele, fiindcă era vară, dar nu puteam veni nici desculţ, fiindcă m-ar fi râs lumea. Cu toată ruşinea, intram în cancelarie şi în clasă cu aceşti papuci rupţi.
Eram într-o situaţie cât se poate de grea. Nu aveam nici salariu, nici venit din parohie, cum aveau preoţii. Nici de acasă nu puteam să primesc mandate sau colete. Odată,
mi-au trimis părinţii două mii de lei, dar banii s-au întors de la Tighina înapoi, pentru că în Transnistria circulau mărcile germane. Mi-au trimis apoi material pentru haine
dar şi coletul s-a întors acasă. Aşa încât rămăsesem într-o stare de completă sărăcie. Din cauza lipsurilor - de haine şi de rufe - m-au umplut păduchii. Aveam o căldare şi
lîerbeam rufele în pădure, le întindeam să se usuce, apoi le îmbrăcam din nou. Din nenorocire însă păduchii apăreau ca din pământ. Un om mi-a cules un păduche din barbă.
La şcoală stăteam mai mult prin unghere singuratice de teamă să nu-mi apară vreun păduche pe haină. Dulama mi se făcuse praf. Resturile i le-am dat unei bătrâne ca să-şi Iacă şorţ. Acum purtam rasa direct peste cămaşă, legând mânecile largi ale rasei cu nişte aţe. în plus, mai eram şi flămând. Nu aveam nici un ban ca să-mi cumpăr pâine.
Unii oameni mă invitau, din milă, la ei acasă, dar mă gândeam - cum să mă duc la ei dacă n-am cu ce să-mi plătesc masa? Sătenii trăiau şi ei destul de greu. Nimeni
nu era obligat să-mi dea masă şi casă degeaba. Singura mea mângâiere erau copilaşii, în mijlocul copiilor, uitam de păduchi şi de foame, de răutatea şi invidia
oamenilor, de patimi şi de păcate. Eram - printre ei - ca în rai. Bieţii copilaşi! Niciodată n-am uitat binele pe care mi l-au făcut aceste fiinţe nevinovate, fără să-mi dea ceva şi chiar fără să ştie! Singura lor bogăţie cu care mă făceau fericit erau ochişorii lor nevinovaţi, ciripitul lor de păsărele zglobii, nerăutatea lor şi lipsa de grijă pentru ziua de mâine.
De aceea, spuneam prietenilor mei că nu eu îi învăţ pe copii, ci copiii mă învaţă pe mine. In timpul unei recreaţii, stăteam rezemat de pervazul unei ferestre lângă care se afla un schelet omenesc adus pentru studiul anatomiei. Mă uitam cu drag la copiii care râdeau şi se jucau. O învăţătoare s-a apropiat de mine şi m-a întrebat:
- Părinte, de ce eşti aşa de trist şi retras? Dumneata eşti tânăr. Ar trebui se te bucuri de viaţă. Părintele Gurie al nostru (preotul din sat) se duce pe la petreceri, bea bine şi
mănâncă bine. Numai dumneata stai singur şi trist. De ce?
Arătându-i învăţătoarei scheletul omenesc ce se afla în colţ, lângă geam, i-am răspuns:
- Pentru că, iată ce suntem noi, în fond.
- Da, aşa este, zise învăţătoarea cu un aer gânditor, - dar totuşi sunteţi tânăr...
In clasă, când povesteam copiilor despre dragostea şi suferinţa Domnului Iisus, mă simţeam parcă părtaş la patimile Mântuitorului, mă pătrundeau mila şi compătimirea pentru „sărmănelul Iisus” (cum se exprimau copiii) - şi începeam să plâng odată cu copilaşii mei. Singurii prieteni care mă înţelegeau, mă iubeau, mă încurajau şi mă îmbrăţişau cu toată dragostea, fără să râdă de rupturile şi de păduchii mei, erau aceşti îngeraşi pe care nu-i voi uita niciodată.
In zilele de duminică şi de sărbători predicam pe rând, atât în biserica din Păsăţelu I, unde slujea părintele Gurie, cât şi în biserica din Păsăţelu II, unde era paroh părintele ieromonah Gherasim Iscu.
Intr-o dimineaţă, când coboram de la schit spre şcoală, am observat că oamenii mă salutau cu mai multă dragoste, fiind gata, gata să-mi spună ceva.
- Vrei să-mi spui ceva? am întrebat o femeie.
-Vai, părinte! îmi povestesc copiii mei, care umblă la şcoală, că tare frumos le vorbeşti! Ne povestesc istoriile sfinte pe care le aud de la dumneata.
Iată, mi-am zis, micii mei misionari care duc cuvântul Domnului mai departe, până în cele mai îndepărtate bordeie. Când îi întâlneam pe uliţă, copilaşii alergau spre
mine, se bucurau, iar cei mai mici îmi săreau în braţe. In ce priveşte hrana, o duceam destul de greu. Când mă întorceam acasă mai găseam în grădină câte o sfeclă
roşie pe care o mâneam crudă, aşa cum mâneam varză crudă şi cartofi cruzi. O dată am mâncat şi porumb nefiert, dar ni-am îmbolnăvit de stomac.
Intr-o seară, după ce mi-am făcut rugăciunea şi lectura biblică în pădure, m-am întors flămând în chilia mea. M-am întins pe desagi, gândindu-mă că, după exemplul
Mântuitorului, omul poate rezista patruzeci de zile flămând, dar dacă nici atunci nu voi avea ce mânca, mă va lua Domnul la El în Patria cerească pe care o doream aşa de
mult. Şi cum cugetam astfel, spre marea mea uimire, aud o voce de femeie la geam:
- Părinte, ştiu că sunteţi lipsit. Primiţi, vă rog, aceşti cartofi pe care i-am cules în urma colhoznicilor, - şi femeia mi-a dat un şorţ plin de cartofi pe care i-am fiert şi i-am
mâncat, mulţumindu-i lui Dumnezeu. Ba i-am mai dat şi paznicului din apropiere, care îmi dădea chibrituri şi căldarea pentru fiert cartofii.
Dar după această întâmplare, ori de câte ori mă întorceam de la şcoală, găseam pe prichiciul ferestrei, înşirate, câte o sticlă cu lapte, câte o alivancă sau câte o strachină
de colţunaşi. Nu ştiam cine mi le aducea în lipsa mea; eu însă îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru purtarea lui de grijă.
Fragment din cartea "De la moarte la viata", Editura Paideia
Cumpara cartea "De la moarte la viata"
.jpg)
-
Parintele Paulin Lecca
Publicat in : Parinti -
Parintele Paulin Lecca
Publicat in : Religie -
Parintele Arhim. Paulin Lecca
Publicat in : Parinti -
Intoarcerea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.