Scriu …, scriu … şi iarăşi scriu! Nu prea ştiu ce scriu şi nici pentru cine scriu. Simt că am o mare nevoie de prietenie, căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă în această viaţă efemeră. Scriu pentru a mă justifica în faţa cuiva sau poate chiar înaintea copilului care am fost şi pe care am încercat să-l menţin în viaţă cu hrana Cuvântului. Aşadar, scriu pentru copilul din mine.
Lucian Blaga uimeşte prin atitudinea faţă de mister, care nu este doar atributul universului, substanţa sa originară, ci şi fundamentul creaţiei. Omul creator se desăvârşeşte prin relaţie cu lumea, pe care o învesteşte cu sens, cu propriile valori: „Veacuri de-a rândul filosofii au sperat că vor putea odată să pătrundă secretele lumii. Astăzi, filosofii n-o mai cred şi ei se plâng de neputinţa lor. Eu însă mă bucur că nu ştiu şi nu pot să ştiu ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu, căci numai aşa pot să proiectez în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori care izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului meu. Omul trebuie să fie creator, de aceea să renunţe cu bucurie la cunoaşterea absolutului.”
Dar, ce este, totuşi, fiinţa umană? Restrâns la sine, omul, chiar raţional este nimicnicie. Dar să nu omitem şansa întâlnirii cu acel suprem for care e sediul sensurilor, anume Dumnezeu. Problemele, sensurile, frământările omului? Ele există dar numai în sfera divină, în logica supremă a lui Dumnezeu. Condiţia elevată la care însă, din păcate omul care a atins-o e nevoit să constate doar absenţa rosturilor, adică nimic alceva decât, vorba Ecleziastului, zădărnicii.
Altfel spus: există raţiunea banală a plăcerilor ieftine, există raţiunea superioară a neplăcerilor şi în fine logica divinului, care nu e abordabilă raţiunii umane, căci e o super-raţiune, dar care justifică, încununează, dorita legimitate aspiraţiilor elevate ale oamenilor. Iisus Hristos luminează şi jalonează calea omului către fiinţa divină, răspunzând căutărilor omeneşti în tema rostului existenţei pământene a oamenilor.
În acest sens, creştinismul susţine că Iisus Hristos este soluţia salvatoare a omenirii, iar viaţa omului nu poate fi altceva decât un zbor spre lumină, în care mulţi oameni se pierd pe traiect, dar cei care reuşesc să ajungă acolo, din păcate prea puţini, văd lumina taborică!
Aşadar, fiecare om, indiferent unde s-ar afla pe globul pământesc şi în ce constelaţie stelară poartă cu el o lacrimă a suferinţei, un strop de iubire, un licăr de lumină, o scânteie a divinităţii şi o speranţă a fericirii!
Ca fiinţă muritoare, iubesc absolutul, încerc să înţeleg infinitul şi caut explicaţii simple pentru misterele lumii. Caut să desluşesc tainele ascunse ale zborului pentru a-mi hrăni sufletul şi filozofia pentru a crea tot ce-mi doresc. Descopăr astfel că zborul însăşi e vis, mit, realitate, absolutul e „necondiţionatul limitat”, misterul mă eliberează de neliniştile mărginirii mele, filozofia e o pregătire pentru moarte şi faptul că iubirea este forţa creatoare care poate învinge moartea.
Despre mine se poate spune că am încercat o îmbinare a carierei de profesionist militar cu pasiunea literară, dar şi cu vocaţia spirituală. Cât am reuşit din acest deziderat al vieţii mele, rămâne de văzut, dar mai ales, de apreciat de excelenţele sale, cititorii.
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Smerenia
Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.