Indiciile nepătimirii le recunoaştem ziua prin gânduri, iar noaptea prin vise; şi vom zice că nepătimirea e sănătatea sufletului, iar hrană a lui e cunoaşterea, care singură obişnuieşte să ne lege de sfintele puteri [îngereşti], dacă contactul cu cele necorporale se face în chip natural dintr-o dispoziţie asemănătoare.
Cel care a îndepărtat patimile, acela nu mai are pe viitor decât amintiri „simple" şi curate.1 Demonii nu-i mai pot stimula prin patimi memoria să provoace visele corespunzătoare.
Mai există însă o mişcare simplă a memoriei produsă de noi sau de sfintele puteri, mişcare prin care în vis ne întâlnim cu sfinţii, vorbim şi mâncăm împreună cu ei.2
In timp ce visele pătimaşe stârnesc sau terorizează sufletul, visele celor nepătimaşi şi curaţi au un cu totul alt efect. Şi aici se vede, o dată în plus, că ziua şi noaptea sunt doar două laturi ale uneia şi aceleiaşi vieţi a sufletului.
Visele îngerilor nu sunt aşa, ci au multă seninătate a sufletului, o bucurie nespusă şi lipsa de gânduri pătimaşe ziua, rugăciune curată şi chiar unele raţiuni ale celor
create care sunt scoase la iveală încet de Domnul şi descoperă înţelepciunea Domnului.3
In viziune evagriană, această stare de nepătimire (apatheia) e cea a sănătăţii naturale, originare, a sufletului.4
Din natura umană însă nu iese nici un gând rău, căci n-am fost făcuţi răi de la început, dacă Domnul a semănat în ţarina Sa o sămânţă bună.5 Căci din faptul că putem primi ceva nu urmează de aici neapărat că avem şi potenţa lui, fiindcă putem şi să nu fim dar nu avem potenţa nefiinţei, dacă potentele sunt calităţi, dar nefiinţa nu e o calitate. Căci a fost un timp când răutatea nu era şi va fi unul când ea nu va fi[, dar n-a fost unul când nu era virtute, nici nu va fi unul în care ea nu va fi, fiindcă seminţele virtuţii sunt de neşters6]. Mă convinge şi bogatul acela din evanghelii osândit [din pricina răutăţii sale] la iad şi căruia îi era milă de fraţi7, iar mila e cea mai bună sămânţă a virtuţii.8
Din această sănătate originară a sufletului se naşte şi acea cunoaştere proprie în chip originar intelectului9, pe care Evagrie o caracterizează, aici şi în alte pasaje, drept „hrană" a sufletului, căci Dumnezeu „hrăneşte" sufletul prin cunoaşterea Sa10. Ea este acea „pâine a îngerilor", pe care îngeri şi oameni o mancă împreună11, cu condiţia ca aceştia din urmă să fi atins o „stare aproape îngerească"12, sau să fi devenit nepătimitori ca îngerii, pe cât e cu putinţă în această lume13. Această dispoziţie îi face pe oameni tovarăşii îngerilor încă din această lume.
Intr-o inimă curată se întipăreşte ca un alt cer, a cărui vedere e lumină şi al cărui loc e locul duhovnicesc în care se văd în chip minunat înţelesurile făpturilor. Chiar şi sfinţii îngeri se adună la cei vrednici...14
Articol preluat din cartea "Monahul sau Faptuitorul (Praktikos)", Editura Deisis
Cumpara cartea "Monahul sau Faptuitorul (Praktikos)"
Note:
1Cf.Pr 36.
2 Cog 4.
3 Cog 28.
4Cf.KG I,41etc.
5 Cf. Mtl3, 24.
6 Cf. KG I, 40. Propoziţie lăsată afară în toate manuscrisele; cf. nota editorului.
7 Cf. Le 16,19-31.
8 Cog 31.
9 Cf. KG I, 84 etc.
10 Cf. 3 in Ps 30,4.
11 Cf. 10 in Ps 77,25.
-
Nepatimirea sau starea nepatimasa
Publicat in : Editoriale -
Nepatimirea
Publicat in : Credinta -
Plata infranarii este nepatimirea, iar a credintei este cunostinta
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.